Articol de GSP - Publicat joi, 22 noiembrie 2018 18:56
Tragere la sorți Euro 2019. România U21 va participa la Campionatul European U21 pentru prima dată după 21 de ani, iar vineri va afla numele celor trei adversare pe care le va întâlni în faza grupelor.
Adversare Euro 2019. Tragerea la sorți a grupelor va avea loc vineri, de la ora 19:00, liveTEXT pe GSP.RO. România se va afla în urna a treia valorică și va întâlni cel puțin două adversare puternice. În prima urnă se află Italia, Anglia și Germania, iar în cea de-a doua sunt Spania, Danemarca și Franța. Urna a treia, cea în care se află și România U21, e formată din șase echipe: Serbia, Croația, Belgia, Polonia, Austria și România.
Tragere la sorți Euro 2019. La turneul din Italia și San Marino, cele 12 echipe vor fi împărțite în 3 grupe de câte 4 formații. Primele extrase vor fi cele din prima urnă. Italia, țara gazdă, se află deja în grupa A. Apoi cele din urna a doua. Din ultima urnă, unde este și România, vor fi trase câte două echipe în fiecare grupă.
Tragere la sorți Euro 2019. Cele trei câștigătoare se vor califica în semifinale alături de cel mai bun loc 2. Aceste patru formații se califică și la Jocurile Olimpice din 2020.