Articol de GSP - Publicat joi, 12 martie 2020 10:29
Celebrul actor Tom Hanks a anuțat pe rețelele de socializare că el și soția lui au fost testați pozitiv cu Coronavirus în Australia, unde se află pentru filmările unui film despre Elvis Presley.
Actorul a declarat că amândoi s-au simțit obosiți și au avut simptome de răceală. Și-au făcut analize, iar ele au ieșit pozitive la virusul COVID-19.
Hanks a mai scris că va urma protocoalele medicilor și că va fi testat în continuare, pus sub observație și izolat.
Tom Hanks e unul dintre cei mai populari actori americani și s-a făcut remarcat în 1993, grație rolului din filmul „Philadelphia”.
Australia a ajuns în acest moment la 120 cazuri confirmate de Coronavirus.