GSP SPECIAL  »  DIVERSE  »  ANIVERSARE - LIȚĂ DUMITRU

Fotbalul lui Liță Dumitru: printre Cruyff și Pele » Dezvăluiri colosale dintr-o carieră memorabilă: „Blat comandat de Ceaușescu și executat de Piști Kovacs”

Imagine din România - Iugoslavia 4-6, disputat în noiembrie 1977 +8   FOTO
Imagine din România - Iugoslavia 4-6, disputat în noiembrie 1977

Articol de , , - Publicat sambata, 02 ianuarie 2021 11:26 / Actualizat sambata, 02 ianuarie 2021 12:12

Ion Dumitru, fostul mare internațional și decar al Stelei, împlinește astăzi 71 de ani. Desemnat de două ori cel mai bun “Jucător român al anului”, Liță a fost unul dintre cei mai mari fotbaliști pe care i-a avut România, iar poveștile lui par desprinse dintr-o lume care astăzi e interzisă jucătorilor noștri

Anii '70 au însemnat apogeul profesional al lui Liță. A fost deceniul în care a bifat toate cele peste 50 de meciuri ale sale în echipa națională și a îmbrăcat tricoul a doua mari echipe din țară: Rapid și Steaua.

Era o perioadă în care fotbalul mare, la nivel mondial, propunea măcar două nume uriașe: brazilianul Pele și olandezul Cruyff.

Iar Ion Dumitru i-a avut ca adversari pe amândoi. Împotriva sud-americanului a jucat în Mexic 1970, la Campionatul Mondial, iar cu starul olandez s-a aflat adversar în duelurile Steaua - Barcelona, din cupele europene, dar și în meciurile amicale România - Olanda. Și poveștile lui Liță, despre cei doi, sunt fabuloase:

"Vai de capul meu ce fotbalist a fost Cruyff!"

Când Dumitru vorbește despre Johan, parcă epitetele nu-i mai ajung. E fascinat, e impresionat ca și cum amintirile ar fi de acum 2-3 ani, nu de acum peste 40 de ani. "Vai de capul meu ce fotbalist a fost Cruyff! Țin minte că am jucat un amical cu Olanda. Eu făceam alunecări adevărate, cred că eu am inventat alunecările în fotbal, nici nu mă uitam la adversar, mă uitam doar la minge. Ei bine, lui Cruyff n-am putut să-i iau mingea 45 de minute. Nici măcar nu l-am prins, eu așa ceva n-am mai văzut. La pauză, vorbea nea Angelo, nici nu mai știu ce, că eu mă gândeam că îl omor pe ăsta în repriza a doua. Nu i-am luat mingea nici în a doua repriză, am renunțat. Era prea bun, prea tehnic, prea rafinat, m-a umilit. Eu cred că a fost cel mai mare fotbalist al lumii", spune Liță.

+3 FOTO

"Pele m-a scuipat, m-a înjurat"

Nu aceeași reverență o face atunci când e întrebat despre Pele. Liță se strâmbă, are grimase când povestește despre cel mai mare fotbalist al Braziliei din istorie. "Lui Pele, care a fost declarat marele fotbalist al lumii, i-am luat mingea. Dar mi-a lăsat un gust amar, din punctul de vedere al caracterului. Mi-a dat peste picioare, m-a scuipat, m-a înjurat. În schimb, Cruyff era un gentleman perfect. La un meci Barcelona - Steaua l-am rugat să-mi dea tricoul la sfârșitul meciului și mi-a spus că mi-l dă la București. La București m-a așteptat și mi-a dat tricoul și banderola".

Țin minte că Ioan Chirilă m-a rugat să vorbesc cu Cruyff, să-l rog să-i dea un interviu. L-am așteptat cu Ioan Chirilă o oră și jumătate, a fumat non-stop timp de 45 de minute cât a durat interviul. Ceilalți jucători au stat în autocar, nemișcați, nimeni n-a îndrăznit să întrebe de ce întârzie Cruyff. Îl priveau ca pe un zeu
Liță Dumitru

TREI GREȘELI PE CARE LE REGRETĂ

Liță Dumitru a dezvăluit, nu cu mulți ani în urmă, într-un interviu pentru Evenimentul Zilei, cele mai proaste decizii pe care le-a luat în carieră, dar și în viață: "Dacă aş putea da timpul înapoi, aş schimba multe dintre deciziile pe care le-am luat de-a lungul anilor. La vremea respectivă am gândit că este bine ce fac, apoi însă viaţa mi-a dat palme şi am ştiut că am greşit".

+3 FOTO

1. "Nu trebuia să plec de la Steaua"

  • Prima mare greşeală am făcut-o în vara lui 1980, când am plecat de la Steaua la Poli Timişoara. Voiam însă neapărat să fac o facultate, îmi intrase mie asta în cap. Bine, eu fusesem student la IEFS, dar după ce am bătut într-un meci Sportul Studențesc cu 4-0, Nicu Ceaușescu, protectorul lor, le-a dat ordin celor din conducerea facultății să fiu picat la toate examenele!
  • Ajuns la Timişoara, m-a luat în primire profesorul Covaci, decanul Facultăţii de Mecanică din Timişoara, unde mă băgaseră cei de la Poli. Un om senzaţional, datorită lui am terminat facultatea aia. «Măi Liţă, cum ai putut tu, mă, să pleci de la Steaua, să laşi un grad de locotenent colonel pentru o facultate? Ce a fost în capul tău?».
  • M-a trimis la cursuri, trebuia să dau și pe acolo, dar n-aveam nicio treabă. La un curs de fizică m-a ridicat profesorul în picioare. Pe tablă erau niște tabele, iar în gândul meu era, «ce, mă?». La matematică la fel, erau nişte maţe de-alea desenate pe tablă şi nu ştiu ce trebuia să aflu. M-au ajutat însă cei de la club, iar la examenul de final tot decanul Covaci a venit şi mi-a spus: «Uite, sunt şase întrebări şi şase răspunsuri, din astea îţi vor da. Învaţă-le pe-astea şi ai absolvit!».
  • Le-am învăţat şi aşa am reuşit să termin facultatea. Şi în plan personal, dar mai ales în plan sportiv am greşit că am plecat de la Steaua la 30 de ani.

2. "Nu trebuia să rămân în Germania, în '88"

  • A doua eroare gravă am făcut-o când am ales să rămân în Germania, în 1988", povesteşte Liţă. "Tocmai salvasem Rapidul de la retrogradare, când m-am hotărât să plec în Germania. Ce prost! Marin Bărbulescu, cel care era comandantul Miliţiei Capitalei şi se ocupa de Victoria Bucureşti, îmi spusese în mai multe rânduri că eu voi fi următorul antrenor al Victoriei.
  • N-am avut însă răbdare să mai aştept. În Germania mi-a mers bine o perioadă. De la şapte dimineaţa la cinci după-amiază făceam transport de mobilă în diferite oraşe cu un bus pe care-l cumpărasem în leasing, apoi veneam la antrenament, la Wurzburg, unde eram antrenor-jucător.
  • După Revoluţie reuşisem să-mi aduc şi soţia şi copiii, dar prin '92 sau '93 s-a stricat afacerea şi atunci am decis să ne întoarcem în ţară.
+3 FOTO

3. "Am crezut că în România ești liber să spui ce crezi și ce gândești"

  • A treia mare greşeală am făcut-o atunci când am crezut că în România este ca în Germania, adică eşti liber să spui ce gândeşti şi ce crezi. Mă gândeam că trecuse o Revoluție peste țara asta, că s-au schimbat niște mentalități. Aiurea! Ce prostie am putut să fac.
  • M-am apucat să spun lucrurilor pe nume, iar asta a deranjat teribil niște oameni cu mare influență în fotbal și am fost marginalizat. Am fost aproape un tur întreg cu FC Naţional pe primul loc, în campionatul 1994-1995, dar au început contrele, şicanele, mizeriile, totul pentru că eu deschisesem gura şi spusesem ceea ce nimeni nu îndrăznise să spună

CEA MAI TARE DEZVĂLUIRE » "A fost blat comandat de Nicolae Ceaușescu și executat de Piști Kovacs"

Una dintre cele mai șocante dezvăluiri făcute de Liță Dumitru se referă la celebrul meci România - Iugoslavia 4-6, disputat în noiembrie 1977, în preliminariile Campionatului Mondial Argentina 1978. Totul despre acel meci AICI

VIDEO. Rezumat Replay: România - Iugoslavia 4-6, 13 noiembrie 1977

Lucrurile sunt clare acum, atunci nu înțelegeam nimic. Am aflat peste ani detalii halucinante de la cineva din federația germană care știa toate amănuntele acestei partide
Liță Dumitru

+3 FOTO
  • Argentina, ţară organizatoare a Mondialului din 1978, a vrut neapărat ca din grupa din care făceam parte să se califice Spania. Iar înfrângerea noastră cu Iugoslavia le-a netezit calea ibericilor spre turneul final. De aceea, se pare că familia Ceaușescu s-a implicat, primind în schimb favoruri economice. Legenda spune că Ștefan Kovacs era în relații excelente cu Elena Ceaușescu, supoziție confirmată de mulți federali din acea vreme.
  • Toți au fost mână în mână și au dat vina pe mine și pe Cornel Dinu. Cică am fost la hotelul sârbilor timp de două ore cu o zi înainte de meci. M-au anchetat multe zile și nopți, la ordinul lui Piști Kovacs. Norocul meu a fost că mă uitam la Stan și Bran cu colegii între ora 19 și 21, iar ei m-au apărat.
  • Trebuia să dea vina pe cineva și voiau să mă înfunde. Gândiți-vă că totul era premeditat: Sătmăreanu II s-a accidentat subit, la pauză a intrat anonimul Dobrău și pe acolo s-au luat toate golurile. Lucrurile se leagă perfect.

CITEȘTE ȘI:

VIDEO. Dan Negru i-a dezvăluit lui Ioanițoaia: „Am o poveste cu Gigi Becali și nu știu dacă să v-o zic sau nu... N-a vrut să știe lumea”

FOTO Anamaria Prodan a lăsat-o mască pe Denise Rifai, când a început să calculeze valoarea bijuteriilor de pe mâini: „Pentru asta muncim”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Arena-OZN din România prinde contur! Imagini spectaculoase cu obiectivul de 25 de milioane de euro
Diverse
Arena-OZN din România prinde contur! Imagini spectaculoase cu obiectivul de 25 de milioane de euro
Oaspete de seamă la România - Kosovo » Va intona „Deșteaptă-te, române!” în fața a 50.000 de spectatori
Nationala
Oaspete de seamă la România - Kosovo » Va intona „Deșteaptă-te, române!” în fața a 50.000 de spectatori
A marcat pentru România U20, apoi a făcut tărăboi la interviu: „Nu-mi vine să cred prin ce trec! Antrenorul nu mă ia în considerare”
Nationala
A marcat pentru România U20, apoi a făcut tărăboi la interviu: „Nu-mi vine să cred prin ce trec! Antrenorul nu mă ia în considerare”

Dan Negru, interviu EXCLUSIV: „Femeia avea coșciugul copilului pregătit, nu uit niciodată ce a făcut Becali” » De la Hagi la Iosif Sava sau o ofertă politică: „Mi-au propus Primăria Timișoarei, mă uitam după camere TV”

Daniel Oprița, singurul antrenor invincibil din primele două ligi, s-a destăinuit în Gazeta: „Dacă tot n-avem drept de promovare, le-am spus un lucru” + „Sportiv, Steaua a mers cu același nucleu până în Liga 1”


Comentarii (7)
nealiniatul
nealiniatul  •  02 Ianuarie 2021, 22:17

Este adevarat ca pe vremea aia asa faceau sportivii facultate. Dar ei reprezentau mai putin de 0,1 % din totalul absolventilor. Pe cind acum, mai mult de 80% dintre absolventi sunt cu un IQ muult mai jos decit cei 0,1% de atunci. Nici un alt fotbalist roman nu a lovit mingea cu atita acuratete si precizie ca Lita Dumitru. Mare fotbalist. Meciurile la Steaua , pe vremea aia, le vindeau un grup in frunte cu Puiu Iordanescu. Si Lita a fost parte de grup., dar mai erau si altii. Poate ca omul spune cumva mascat ca ii pare rau . El a fost impins sa plece de la Steaua.

polistul68
polistul68  •  02 Ianuarie 2021, 21:02

Urias jucator...avea tot ce i trebuie unui fotbalist, putea sa joace pe orice post (cred ca si portar...). Pacat ca s-a pierdut in alegeri neinspirate.

zorrozabal
zorrozabal  •  02 Ianuarie 2021, 19:38

Lita Dumitru?La Rapid a fost mare jucator!La Steaua...nu prea mi-l amintesc!Da,a fost mare jucator,daar...zero caracter!Combinagiu,fitilist,trantea meciuri!Nu intamplator acest”taran smecher din Rosu”-cum ii zicea guralivul Constantin Teasca-a fost suspectat de antrenor dupa meciul cu Jugoslavia!

Vezi toate comentariile (7)
Comentează