GSP SPECIAL  »  DIVERSE  »  MESAJ

Gabi Balint, primul mesaj după infarctul suferit: „O fi Lăcă sau îngerul meu păzitor? Mi-am citit CV-ul și m-a cuprins senzația că deja am plecat”

Articol de GSP - Publicat joi, 26 septembrie 2019 11:36

Gabi Balint, 56 de ani, a reacționat pentru prima dată după infarctul suferit pe 21 septembrie și după operația în care s-au montat 3 stenturi. 
 

Fostul mare internațional a postat pe Facebook un mesaj în care le-a mulțumit celor care și-au făcut griji pentru el, le-a mulțumit medicilor și a avut puterea să glumească. 

„De vreo 5 zile tot privesc pe fereastra salonului spitalului Fundeni și mă întreb: O fi Lăcă sau îngerul meu pazitor?! 

Gata. A trecut. Sunt ca nou. Mulțumesc pentru toate mesajele voastre, mult mai multe decât cele pe care le primesc de ziua mea sau de Craciun. Mulțumesc că v-ați facut griji și v-ați rugat pentru mine! Am realizat cât sunt apreciat în țara mea și asta mi-a dat putere. Totuși când mi-am citit CV-ul pe anumite platforme online, «Balint a fost, a jucat, a câștigat». Brrr... Senzația că eram deja plecat cu mingea la picior, m-a cuprins. 

Mă înclin în fața colectivului de medici si asistenți de la Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare Dr. C.C. Iliescu. Datorită lor mai pot să hoinăresc și eu prin viață. Nu există cuvinte care să-mi exprime mulțumirea. 

În fiecare zi ne intersectăm cu ea în oraș. Ambulanța. O privim cum trece în viteză cu girofarurile și sirena pornite, strecurându-se printre mașini. Niciodată nu m-am gândit că într-o bună zi aș putea fi eu cel care are nevoie de ajutor. Rămâneți în mașini! Priviți-o de acolo!”, a scris Gabi Balint. 

CV GABI BALINT  

A început fotbalul la Gloria Bistriţa, iar în 1979 a făcut pasul la Steaua, formaţie la care a petrecut zece sezoane şi la care a cunoscut gustul performanţei. Cinci titluri de campion, trei Cupe ale României, Cupa Campionilor Europeni şi Supercupa Europei sunt trofeele pe care şi le-a trecut Balint în CV alături de bucureşteni.  

În 1989, steliștii au încasat un milion de euro din transferul său la Burgos, formaţie de la care avea să se retragă în 1992. Și-a început cariera de antrenor în 1994, la vârsta de 31 de ani, când a fost numit secundul lui Anghel Iordănescu la naționala României. Patru ani mai târziu el preia echipa Sportul Studențesc, apoi pe Sheriff Tiraspol, Poli Timișoara, FC Vaslui și CS Universitatea Craiova. 

În prezent, acesta activează ca analist al postului TV Digi Sport, iar joi a fost prezent în studio pentru a vorbi despre duelul CFR Cluj - Lazio 2-1.  

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Arena-OZN din România prinde contur! Imagini spectaculoase cu obiectivul de 25 de milioane de euro
Diverse
Arena-OZN din România prinde contur! Imagini spectaculoase cu obiectivul de 25 de milioane de euro
Oaspete de seamă la România - Kosovo » Va intona „Deșteaptă-te, române!” în fața a 50.000 de spectatori
Nationala
Oaspete de seamă la România - Kosovo » Va intona „Deșteaptă-te, române!” în fața a 50.000 de spectatori
A marcat pentru România U20, apoi a făcut tărăboi la interviu: „Nu-mi vine să cred prin ce trec! Antrenorul nu mă ia în considerare”
Nationala
A marcat pentru România U20, apoi a făcut tărăboi la interviu: „Nu-mi vine să cred prin ce trec! Antrenorul nu mă ia în considerare”

Dan Negru, interviu EXCLUSIV: „Femeia avea coșciugul copilului pregătit, nu uit niciodată ce a făcut Becali” » De la Hagi la Iosif Sava sau o ofertă politică: „Mi-au propus Primăria Timișoarei, mă uitam după camere TV”

Daniel Oprița, singurul antrenor invincibil din primele două ligi, s-a destăinuit în Gazeta: „Dacă tot n-avem drept de promovare, le-am spus un lucru” + „Sportiv, Steaua a mers cu același nucleu până în Liga 1”


Comentarii (4)
2726451740721448
Iofciu Ion  •  26 Septembrie 2019, 23:23

Multa sanatate Găboanță,și fii tare așa cum te știu! Nu rugam lui D-zeu pentru tine...

rdanutz
rdanutz  •  26 Septembrie 2019, 19:05

In 1989 nu erau euroi, asa ca Steluta NU a incasat on meleon de iepuroi ...

dansy
dansy  •  26 Septembrie 2019, 13:39

Sanatate multa si viata lunga Gabi.Te-am apreciat mereu pentru corectitudinea ta!

Vezi toate comentariile (4)
Comentează