Florin Chilian: “Problema românilor? Au amestecat curvele cu sfinţii”

Florin Chilian vorbeşte despre maneliştii, comuniştii şi oamenii adevăraţi din sport

Lucrează la noul album şi fu­mează nonstop. Cum arată o ca­meră de artist? Normal. Birou, cal­cu­lator. Fără termopane. ;) Cutiile chi­tarelor aşezate una peste alta la capul patului. Tavanul înalt, de ca­să veche absoarbe şi fumul, şi zgo­mo­tele străzii.

Cînd nu compune, Flo­rin Chilian stă la discuţii pe net, pe blogul lui despre “frica de a-ţi fi frică şi ruşine”. “Să intri, să vezi, e mişto”. Se cabrează cînd îl întrebi de­spre fotbal. Să fi dat de singurul băr­bat care nu e interesat de fenomen?

– De ce nu fotbal?
– Pentru că e un instrument perfid, dar foarte bun de mani­pu­la­re. Sînt multiplu campion naţional de ciclism, ştiu ce înseamnă spor­tul, da’ n-am captivus mental cu ci­clis­mul. Uite, e un om, un lipovean pe care-l respect teribil şi care e altfel decît ăştia lobotimizaţii, fotbaliştii...

– Patzaichin.
– Da, Patzaichin. Ca să ţii masele într-un regim de dobi­to­ce­nie, trebuie să le dai foarte mult circ, cum se-ntîmplă şi pe TV-uri, la noi sportul Înseamnă numai fotbal. E ca-n ţările din lumea a treia. Nu poţi să uiţi de faptul că avem echipaje care se duc la Olimpiadă cu kaiac-canoe, nu poţi să scrii despre ei doar cînd se întîmplă ceva.

“Noi, românii, şi în societate, şi în fotbal, ne raportăm la o oaie! Mioriţa! Măcar un cîine să fie, un maidanez, o pisică, o vrabie, nu oaie”.

– Ce anume te enervează, în afară de manipulare?
– La noi nu există componenta profesionistă în fotbal. Totul se face cu o direcţionare către compo­nenţa emoţională, cu “Să moară mama!”, ca la Oituz, ne tă­iem la vene pentru echipa de club! S-a-nsurat ăla, atunci îi zice “Pen­tru copilul meu, fără număr, fără nu­măr”. Numai manelişti sînt în fotbalul nostru.

– Care-i portretul fotba­lis­tu­lui manelist?
– Gîngav, incult, doar nu tre­buie să ştie să vorbească, el trebuie să dea cu piciorul în minge. Voi aţi văzut cum se exprimă sportivii din Vest? Ăia de dincolo sînt şi spă­lăţei, sînt şi curăţei, mental vor­bind, au o anumită demnitate, con­şti­entizează foarte bine, uneori chiar abrupt, ceea ce reprezintă pentru societatea din care au ieşit, pentru cartierul din care au plecat, orizontul de aşteptare pe care-l au copiii de la ei.

“Avem instinct de gaiţă”

– Nu există şi excepţii în sensul bun? Antrenori, jucători...
– Da. Dan Petrescu, de exem­plu, e un tip construit OK. Vorbesc de el, nu de şefii lui, de cum a construit echipa aia, de ce-a făcut el acolo. Asta presupune un anumit tip de educaţie, n-are nimic de-a face cu instinctul de gaiţă, pe ca­re noi, românii, l-avem din plin. Vezi ce a declarat Petrescu după amicalul cu Şahtior

Cum vedem un lucru lucios, chiar dacă e un c...at, dacă are un bob de rouă pe el, buuf! sîntem pe el. Sînt foarte mulţi oameni care au un discurs civilizat, care ştiu să articuleze o frază, Emeric Ienei, de exemplu, care au ceva în cap şi, Dumnezeule, ştiu să şi spună!

“Mutu-Chivu sînt cel mai jos nivel la care am putea fi, pentru că nu mai există ceva mai sus, un Gică Popescu, căpitan la Barcelona”

– CFR-ul a bătut nişte profesionişti, de la AS Roma.
– Da, m-am întrebat la un moment dat de ce i-au dat ăia pe români afară din lot şi au adus nu­mai străini. Pentru că oamenii ăia chiar vor să facă ceva, ai noştri vor să se ducă în cîrciumi. Dina­mo­viş­tii să cînte imnul lu’ Steaua şi invers, adică ce altceva? Să-şi ia ma­şini şi să se însoare cu foto­mo­de­le şi cu din astea care prezintă me­teo.

– Au fost pedepsiţi pentru că au cîntat.
– Cîntat? Cred că violezi puţin noţiunea de muzică dac-o aplici maimuţelor ălora. E aceeaşi pro­ble­mă în fotbal ca şi în societatea noastră: sînt prea multe curve amestecate cu sfinţii. Avem oa­meni, Duckadam, AVEM OAMENI pe care voi îi puteţi transforma în exemple, pentru că noi sîntem în situaţia Argentinei cea de dinainte de-a apărea fenomenul Maradona.

Ce ziceau oamenii? Dom’le, nu murim de foame, sîntem încălţaţi, avem copii, da’ n-avem modele, n-avem spre ce aspira. Exact aşa sîntem şi noi. Păi, dacă  voi, presa, îl faceţi pe maimuţă obiectiv turistic?

– O anumită parte a presei.
– O să-ţi spun o chestie, pe care foarte puţină lume o ştie: 5,5 din PIB-ul României e făcut de, cum să spun, format de inteligenţa creativă profund vie a românilor, din drepturile de proprietate intelectuală. Înseamnă mult mai mult decît vine din minerit.

– Se poate şi mai mult.
– Şi aşa, înseamnă enorm pen­tru o ţară ca România în fali­ment de atîta vreme, o ţară din lu­mea a treia. Dar nu ştim să ne apă­răm drepturile. Nici în artă, nici în sport. 

“Şi în sport, şi în societatea noastră tot ce-nseamnă valoare e dat uitării. În schimb, se pun maimuţele-n faţă”

– Există sindicate ale fotba­liş­tilor.
– Da, ăla care a fost portar la Dinamo, Prunea, a vrut să facă un sindicat liber. Nu s-a putut! Ăştia care au banii nu l-au lăsat. Unde sînt mulţi bani, e şi multă putre­zi­ciune. Iar jucătorilor cu păreri li se dau bani mulţi ca să tacă din gură. De aia n-avem nici societate civilă, pentru că cei care trebuiau s-o facă parte din ea s-au vîndut ieftin, foarte ieftin. Noi renunţăm prea repede la tot ce nu avem. Măcar să se fi vîndut la un preţ mai mare, aşa, s-au dat pe un crenvurst.

– Au fost şi 50 de ani de comunism.
– Am văzut pe Realitatea, un personaj, scri­­itor. Un alt invitat îi zice: “Dum­neata ai scris laude despre Ceau­şes­­cu!”. Iar domnul acela, fără să ro­şească, răspunde: “Dom’le, toţi tre­buia să facem asta!”. Ne­no­ro­ci­rea ştii care e? Că o dată cu ac­cep­ta­rea faptului că  tre­buia să facă asta, s-au dus dracu’ Sighetu’, Canalul. Tre­buia să facem asta! Dar ăia care-au murit nefă­cînd-o? Da’ ăia ca­re au avut co­loa­na vertebrală, cu ăia ce să faci? Da’ copiii care au mu­rit În decem­brie ‘89? Ca proştii au murit!

– Dragomir l-a lăudat zilele astea pe Ceauşescu.
– E tocmai ce spuneam, mă mamă, curvele sînt amestecate cu sfinţii. Nu se mai face diferenţa în­tre ei. Din cauza unora din ăştia ca Dra­gomir. Acu’ m-am enervat. Dra­go­mir e de pus într-o ramă într-un tabel de onoare, aici, la Cimitirul Eroilor de la Bellu. Şi la Sighet, în locurile unde a murit tot ce-însemna intelec­tu­a­li­ta­te român­eas­că, acolo trebuie pus. Şi Pău­nescu la fel.

“ Mircea Sandu nu există!”

– Te duci la meciuri?
– Am fost la Rapid, sînt rapidist. Mă duceam la meciurile din cupele europene, am prins două mingi, una am dat-o copiilor, de-acolo, din Giuleşti, a doua a trebuit s-o dăm înapoi pe teren, că mi-o lua şi pe prima. Am mers cu nişte prieteni, o familie, mi-au zis să vin că le port noroc.

Dar o dată, la ieşirea de la meci, era pe perioada cînd se făceau reparaţii pe Calea Giuleşti, ne-a oprit un jandarm. Gradat cred că era. În grupul nostru erau şi fete, şi copii, că ăsta e spiritul Giu­leştiului, să vii cu co­piiI, cu prietenele la meci. Şi jandarmul nu ne-a lăsat să mergem pe trotuar, ne-a zis s-o luăm prin­tre ma­şini, apoi prin şan­tier. Cu copiii după noi?  Fanii Rapidului vor să-l îndepărteze pe George Copos!

MIRCEA SANDU CONTESTAT: "EU L-AŞ FI ALES PE GICĂ POPESCU"

– Te-ai  enervat?
– Nu, dar nu m-am mai dus la stadion. La englezi, se duc bunicii cu ne­po­ţii de mînă. Da’ aia-i o socie­ta­te care a evoluat firesc, pe coordonate fireşti, pe verticalitate. Eu am o pro­blemă cu asumarea verti­ca­li­tă­ţii. Păi, ce antrenor are Clujul? E în regulă? De ce nu scrieţi de asta? De ce nu intervine ăsta, care-a apărat-o pe fii-sa cu drogurile? Mircea San­du, că el conduce dintotdeauna.

– De aproape douăzeci de ani.
– Eu l-aş fi ales pe Gică Po­pescu demult.

– Chiar dacă a fost treaba aia cu impozitul neplătit?
– Chiar dacă. Îmi place oltea­nul. Ştiu c-a dat banii înapoi. A­jun­gem din ne­fe­ri­cire să alegem dintre două rele pe cel mai puţin rău.

– Ăsta-i bles­te­mul ro­mâ­nului.
– Ba nu, nu-i un bles­tem, e o asu­ma­re a lipsei de cartilagii mai ferme din co­loa­na verte­bra­lă. Dar Gică Popescu e singurul, SIN­GU­­RUL ca­re a re­cu­noscut şi a dat ba­nii îna­poi. Mircea San­­­du nu exis­tă. A fă­cut un singur lu­cru, la fel ca ăsta, cum îl chea­mă? Ăsta care omoa­ră porci...

– Ţiriac.
– Da, Ţiriac şi San­du şi-au apărat copiii în povestea cu drogurile. În rest, nu există. Ce să spun? Intră în pîrnaie un copil care rupe un lănţişor de la gît şi ăştia n-au nici o problemă.

Hai, măi! Asta-i societatea noastră. Se mizează pe lipsa noastră de reacţie, pe faptul că toţi sîntem vinovaţi şi, prin tă­cerea noastră, ne asumăm această vinovăţie. Da’ uite ce e, eu am avut de-a face cu puştanii şi am mare încredere În ei. SÎnt foarte mişto.

– Dacă puştanii ne aruncă la coş cu totul?
– Aşa să facă. Ar trebui să ne arunce nu la coş, ci în găleata cu c...at a istoriei. Dar dacă au părinţi care-i învaţă mai întîi renunţarea.

“Pentru cei ca Dragomir, pentru foştii utecişti, miliţieni şi securişti ar trebui să facem Monumentul Eroului Turnător”

Hagi, Popescu şi orfanii

– Popescu ar schimba ceva?
– Olteanu-i căpos tare, a făcut cîteva lucruri despre care voi habar nu aveţi. El şi cu Hagi s-au implicat într-o chestie numită “SOS Satele Copiilor”. 25 de case sînt ale lui Gică Popescu, a cumpărat datoriile ca­selor şi costurile de întreţinere. Hagi, la fel. Am fost cu el şi cu Gică Popescu la Sibiu, să strîngem bani pentru copiii din centrul SOS de la Siliştea. Puştii ăia rîd, trag de tine şi sînt curioşi. Du-te la ăştia care stau la stat, să-i vezi că nu ridică privirile din pămînt. Vezi ce zice Popescu despre concurenţa sa cu Hagi

– Şi aţi strîns bani?
– Ştii cine-a licitat? Gică Po­pes­cu şi Gică Hagi. Toate ofici­a­li­tă­ţile, crema oraşului, viitorii puş­că­ri­aşi ca să zic aşa, au fugit, inclusiv pri­marul. Toţi miliardarii în euro ai Sibiului erau la o nuntă, la zece metri de unde s-a organizat lici­taţia.

Gibonii şi tricolorul, în viziunea lui Florin Chilian

– Să vorbim despre un alt oltean, Piţurcă.
– Ce e Piţurcă?

– Antrenorul naţionalei.
– Nu e ăla care a furat pe la cazinou? Nu vreau să discut despre ăsta. Un om care fură şi se mîn­dreş­te că fură şi n-are coloană verte­bra­lă, dar îl reprezintă pe Brâncuşi... OK, gibonii ăştia care dau cu piciorul în minge sînt giboni, dar în momentul în care îmbracă tricoul “naţionalei”, îi reprezintă pe Eliade, pe Noica, pe Brâncuşi...

– Mutu. Discuţi despre un om care s-a drogat?
– Da, n-am nici o problemă cu drogurile, doar că nu prea au le­gă­tură cu fenomenul sportiv. Întor­cîn­du-mă la giboni, care fură şi îl reprezintă pe Brâncuşi şi îi învaţă să se bage cu fundu-n poartă. :s Păi, nici măcar pe aia de la Mărăşeşti n-o mai avem, “Pe aici nu se trece...”

Mutu? E talentat, măcar a avut puterea să renunţe la droguri, dar îi lipseşte educaţia. Abia în ultima vreme am început să văd la el semne de profesionist. De la Mutu în sus ar trebui să ne raportăm la profesionism în fotbal.

Hoţul de triciclete

– Ce părere ai de marato­nis­te?
– Un alt exemplu de Ro­mâ­nie profundă. Ur­mă­torul meu album se cheamă “Autist, numele meu este Brâncuşi”. Dacă vrei să fii ceva în România, trebuie să emigrezi. Ori­un­de, să te duci dracu’. Fata aia abia după ce s-a dus în America a reuşit să-şi gă­seas­că un orizont men­tal pentru ce în­seam­nă sport de perfor­man­ţă.

– Cum te-ai apucat de ciclism?
– Cînd aveam cinci ani, am furat o tricicletă şi am vrut să duc gestul pînă la capăt. ;) Am luat-o de la o fetiţă, era cu tatăl ei, într-o cofetărie din Vi­tan, îmi amintesc to­tul. Eram dement după obiec­tul ăla cu roţi, am vrut să văd ce-i cu ele. Am dat tricicleta înapoi şi am trecut la bicicletă, la Stirom, clubul de la fabrica de sticlă. 

– Ai făcut ciclism mulţi ani?
– Cîţiva ani buni. Pentru că era mai simplu să mănînci aşa. Pentru mulţi dintre copii, sportul a în­sem­nat o ieşire din favela, cum le zice în Brazilia cartierelor sărace. Pentru că nu pot să le spun maha­la­le. Şi cînd îi văd pe imbecilii ăştia de mi­niş­tri, care au pe mînă banii publici, spu­nînd că sportul nu-i o priori­tate...

– A fost un program cu “400 săli de sport”.
– A, pariul lui Ţiriac. Un lucru bun. Trebuia să intre şi Procuratura pe fir să vadă unde s-au dus banii, de ce unele săli n-au funcţionat niciodată.

– Revenind la ciclism, crezi că Armstrong e pe bune?
– Na! Nu, mînca-ţi-aş! Nu poţi să urci cu maşina pe munte în rit­mul ăla! S-au şi descoperit unele ele­mente ajutătoare în sîngele lui. Dar la Turul Franţei mă uit. Trei săp­­tămîni, vara, sînt pe ei. Cu Radu Ban­ciu şi Radu Naum, ajungi să faci turul orei în 45 de minute, atît sînt de mişto.

“Am avut un antrenor, o jigodie de om, nici nu vrei să ştii! Lua şpăgi, cerea bani la părinţi! Da’ ce antrenor! În două luni, te-aducea la forma de-a ajunge campion.”

CV Florin Chilian

Vîrsta: 41 de ani
Ocupaţie: muzician şi jurnalist
Discografie: "Iubi" (2001), "10 porunci. Raport despre starea naţiunii 1984-2004. Primul pas." (2005)