Un dialog trepidant despre fotbal şi valorile lui cu Bernard Pivot: ”Eugen Ionesco ar fi fost un dribleur colosal”

Biografia lui spune că, atunci cînd a terminat cursurile Centrului de Formare pentru Jurnalişti din Paris, la sfîrşitul anilor ’50, Bernard Pivot visa să ajungă în redacţia prestigiosului L'Equipe, năzuind la o carieră de ziarist sportiv.

Destinul l-a purtat însă pe alte culoare, s-a dedicat finalmente jurnalismului cultural, a devenit un reper în viaţa literară a Franţei, iar emisiunile sale de pe Antenne 2 au captat ani în şir audienţe record.

Dincolo de toate însă, Pivot a rămas dedicat fotbalului pe care l-a îndrăgit şi l-a practicat în tinereţe, a comentat zeci de meciuri ale Franţei şi a pus deseori întîmplările şi valorile balonului rotund în dezbateri culturale.

Invitat week-end-ul trecut la tîrgul de carte "Bookfest 2012", Pivot a acceptat un dialog deschis despre fotbal. A rezultat un regal în faţa reportofonului, un dans neaşteptat între teatrul absurdului al lui Eugene Ionesco şi golurile lui Nicoliţă la St. Etienne, echipa sa de suflet.

- Monsieur Pivot, de unde vine pasiunea dumneavoastră pentru fotbal?
- Din copilărie, din adolescenţă, pe care le-am trăit cu mare intensitate. Părinţii mei aveau o băcănie în Croix-Rousse, un cartier din Lyon. Dar cînd tatăl meu a căzut prizonier în Al Doilea Război Mondial, am plecat cu întreaga familie la Quincie-en-Beaujolais, undeva la vreo 20 de kilometri depărtare. Acolo am urmat şcoala primară, continuată apoi cu colegiul catolic St. Louis, între 10 şi 15 ani. Ajungeam la internat duminică seara şi plecam doar la finalul săptămînii. Iar aici fraţii ne încurajau să facem sport. Jucam fotbal în fiecare după-amiază de joi şi vineri, obţineam rezultate bune contra şcolilor vecine, iar mentorul echipei era profesorul de matematică.

"Dădeai gol, nu erai ascultat la matematică!"

- Înseamnă că aveaţi o bună relaţie şi cu această materie.
- Pas du tout! Dar avea o reţetă tacită, care ne motiva extraordinar pe teren. Cine marca măcar un gol, era scutit de supliciul de a fi ascultat la lecţie în următoarea oră de matematică. Nu ne-a spus-o niciodată, era o regulă nescrisă, dar asta am înţeles-o cu toţii şi ne oferea posibilitatea de a cîştiga un pic de timp în studiul anumitor teme.

- Şi reuşeaţi deseori să vă număraţi printre marcatori?
- Nu prea! Eram un jucător mai puţin dotat tehnic, evoluam ca mijlocaş, dar fotbalul m-a ajutat enorm mai tîrziu în viaţa de jurnalist, de om de televiziune, de scriitor. Acolo mi-am format caracterul, mentalitatea, am dobîndit spiritul de echipă, tenacitatea, dorinţa de a învinge chiar şi cînd părea imposibil să se mai întîmple asta. Au fost valori pe care le-am urmat apoi în întreaga mea carieră.

- Ce fel de jucător aţi fi fost dacă reuşeaţi o carieră pe terenul de fotbal?
- Mi-a plăcut mereu numărul 10. Să fiu coordonator, distribuitor de mingi decisive. Să fiu un fel de Platini!

"Nabokov, Camus, Montherlant, Miterrand, Cioran. Toţi au fost portari!"

- Numărul 10, simbolul artei în fotbal, nu?
- Corect! Tradiţional, e tricoul care presupune inteligenţă, viziunea jocului. Nu mi-ar fi plăcut niciodată să fiu fundaş. Să am spirit distructiv! Şi nici portar! Iar pentru mine e un mister cum mari scriitori pe care i-am cunoscut au fost cu toţii portari la un moment dat în viaţa lor. Nabokov, Camus, Montherlant, Miterrand. Toţi portari, fără nici o explicaţie logică!

- Emil Cioran, marele filozof şi scriitor român de limbă franceză, a fost şi el tot portar, probabil că ştiţi!
- Ah, bien sur! Bien sur! Cioran, vă mulţumesc pentru că l-aţi amintit şi pe el! La Paris, i-am lansat nenumărate invitaţii de a veni la emisiunea mea literară din acea vreme, "Apostrophe", pe Antenne 2, dar a refuzat de fiecare dată. Evita orice contacte cu media. Dar l-am citit, emana un pesimism radical, şi parcă mi-l şi închipui pe terenul de fotbal cînd primeşte un gol, după care ia mingea din poartă cu o tristeţe totală şi o oferă colegilor săi, plin de deznădejde!

- I-aţi avut însă în studio pe Eugene Ionesco, pe Mircea Eliade?
- Pe Mircea Eliade nu l-am cunoscut, însă Ionesco a fost prezent în emisiune de cîteva ori. Să nu-mi spuneţi că şi el a fost tot portar!

- Nu, nu!
- Oh, bien! Ionesco a fost un scriitor adaptat perfect la cultura franceză, un interlocutor formidabil, debordant, derutant cu spiritual său absurd, comic. Dacă ar fi fost fotbalist, era, cu siguranţă, un dribleur colosal, capabil să-şi dezorienteze adversarul într-o fracţiune de secundă. Chiar obişnuiam să discut în emisiune, tangenţial, şi subiecte venind din lumea fotbalului, iar Ionesco accepta cu deschidere întrebările mele.

"Intelectualitatea franceză a descoperit fotbalul abia după Mondialul din '98"

- Şi ce discutaţi despre fotbal cu mari oameni de cultură?
- De multe ori despre St. Etienne, echipa mea de suflet, care traversa perioada de glorie de la sfîrşitul anilor ’70. Despre titlurile de campioană a Franţei, despre meciurile formidabile făcute în sezonul în care a ajuns pînă în finala Cupei Campionilor, despre spiritul acelei echipe a lui Herbin, Larque şi Santini. Am fost personal la semifinala de la Eindhoven, la finala pierdută cu Bayern la Glasgow.

- Cum eraţi însă privit în mediile literare vizavi de pasiunea dumneavoastră pentru fotbal?
- Vă mulţumesc pentru subiect! Am fost rănit şi jignit teribil în acei ani fiindcă îndrăzneam să vorbesc despre fotbal în interviuri cu personalităţi precum Nabokov, Simenon, Soljeniţîn, Ionesco. Asta a şocat intelectualitatea de stînga, de dreapta, care găsea revoltător să pui astfel de oameni în faţa unor discuţii despre un sport considerat nedemn să apară în dialoguri de un anumit nivel. Nu conta că însuşi Camus fusese fotbalist! Teoria era clară: ori fotbal, ori literatură! Apoi, după ce Franţa a cîştigat însă Cupa Mondială în ’98, întreaga intelectualitate franceză a cotit-o dintr-o dată către fotbal, comentîndu-l cu fervoare, dezbătîndu-l, găsindu-l, în fine, formidabil!

"Nicoliţă e un jucător demn de spiritul lui St. Etienne"

- Găsiţi că sportul românesc are personalităţi de anvergura lui Ionesco sau Cioran în literatură?
- Aţi avut un jucător pe care l-am admirat mult. Un talent magnific. Scuze, dar memoria nu e punctul meu forte nici măcar la scriitori…

- Hagi?
- Oui! Hagi! Un jucător de clasa lui Platini. O carieră europeană remarcabilă! Comăneci la gimnastică, Năstase la tenis, îmi aduc aminte că şi la handbal şi atletism aţi avut mari campioni. Da…uite că nu stau bine la nume… (Scoate un carneţel) Trebuie să verific, de exemplu, din notiţe ce autor român interesant am citit chiar pe drumul spre România. Da, "Camionul bulgar" de Dumitru Ţepeneag.

- Sînteţi suporter al lui St. Etienne, aşa că numele de Bănel Nicoliţă vă e, probabil, familiar!
- Sigur, un jucător care s-a integrat foarte bine la club, a avut un început admirabil, mi s-a părut un tip dăruit şi motivat, dar, din păcate, a scăzut în finalul sezonului. Probleme medicale. Cred însă că St. Etienne a făcut o achiziţie corectă cu Nicoliţă, care a dovedit că e un jucător demn de spiritul acestui club.

"Ruşinat de henţul lui Henry"

- Aţi vorbit despre faptul că triumful Franţei la Mondialul din '98 a schimbat optica intelectualităţii franceze faţă de fotbal. Cum v-aţi simţit însă după mizerabilul turneul final pe care l-a făcut Franţa în 2010, în Africa de Sud?
- În primul rînd, nu m-am simţit deloc mîndru ca francez la meciul care a decis calificarea Franţei la Mondial, cu acea mînă trişoare a lui Henry în partida decisivă cu Irlanda. E ceea ce nu iubesc în fotbal. Admir echipa Franţei din '98, o formaţie unită, coerentă, solidară, calităţi în lipsa cărora se ajunge la spectacole lamentabile precum cele din Africa de Sud. Greva jucătorilor, un antrenor care a pierdut controlul, fotbalişti demotivaţi. Evident că nu m-am numărat printre susţinătorii lui Domenech!

- O amintire specială de pe stadion?
- Un meci St. Etienne - Dinamo Kiev, în '76, anul în care "Les Verts" au ajuns în finala Cupei Campionilor. Era returul sferturilor de finală, pierdusem cu 2-0 în Ucraina, iar partida intrase în prelungiri, la 2-0 pentru St. Etienne. Chiar în ultimele minute, Blohin a avut o ocazie fabuloasă, dar a încercat un dribling în plus, a pierdut balonul şi, pe contraatac, Rocheteau a marcat golul calificării. Acea fază de un dramatism aparte a rămas o amintire specială pentru toţi suporterii lui St. Etienne.

4 Campionate Mondiale a comentat Bernard Pivot pentru televiziunea Antenne 2: Argentina ’78, Spania ’82, Mexic ’86 şi Franţa ‘98

"Îl admir pe Zidane, îl admir pe Platini, dar pe Michel l-aş pune mai sus din două motive. Executa formidabil loviturile libere şi a jucat la St. Etienne, echipa mea de suflet" (Bernard Pivot)

"Chiar dacă m-am născut în Lyon, am devenit fan St. Etienne pentru că era echipa cea mai frumoasă a acelor vremuri, cînd Olympique era prin liga secundă. Acum, am devenit un admirator al lui Lyon, dar inima bate tot pentru St. Etienne" (Bernard Pivot)

Cine e Bernard Pivot
- Data naşterii: 5 mai 1935, Lyon
- Studii: Facultatea de Drept din Lyon, Centrul de formare pentru jurnalişti Paris, cursuri de jurnalism economic
- A lucrat pentru Radio Europe 1, Figaro litteraire, Le Figaro, a fondat revista literară "Lire" (1975), Antenne 2, TV 5
- A fost realizatorul unor emisiuni TV literare de mare succes în Franţa: "Apostrophes" ('75-'86), "Bouillon de Culture" ('91-'01), "Double Je" ('02-'05)
- Scrie cronici literare în "Journal de Dimanche"
- E membru al Academiei Goncurt din octombrie 2004: primul non-scriitor ales în această instituţie care acordă anual premiile literare franceze
- În 1985, alături de lingvistul Micheline Sommant, a înfiinţat concursul anual Campionatele de Ortografie