INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  COPA AMERICA

ARGENTINA - COLUMBIA 0-2 // Leo Messi, explicații de 40 de minute după eșecul de la Copa America » Ce le-a transmis starul de la Barcelona colegilor

Articol de GSP - Publicat duminica, 16 iunie 2019 17:45

Argentina a pierdut partida de debut de la Copa America, 0-2 cu naționala Columbiei. Leo Messi, căpitanul „pumelor”, a petrecut nu mai puțin de 40 de minute dând explicații în fața camerelor TV.

Argentina a pierdut după 12 ani un meci împotriva Columbiei și după 40 de ani un meci de debut la Copa America. Leo Messi a fost omul care a ieșit în față la finalul partidei și încercat să își liniștească fanii. „La Pulga” a trecut răbdător pe la microfonul tuturor posturilor din țara natală.

Timpul total în care a dat declarații a depășit 40 de minute. Mesajul a fost clar: „Acesta e doar primul meci. Încă avem multe șanse de calificare. Nu există scuze! Să învățăm ceva din acest eșec, să păstrăm lucrurile pozitive și să ne gândim la meciul următor, care vine foarte repede. Fruntea sus! Nu ne oprim!”.

Messi, discurs și în vestiar

Rodrigo de Paul, mijlocașul argentinian al lui Udinese, a dezvăluit că Messi și-a asumat rolul de lider și în vestiar.

„Aici sunt jucători cu multă experiență. Primul lucru făcut a fost să ne vorbească. Ne-au spus ce trebuie să facem în continuare. Messi ne-a spus câteva cuvinte. A zis că trebuie să mergem mai departe, să ne gândim la meciul cu Paraguay. Același discurs a venit și din partea staff-ului tehnic. Trebuie să fim uniți și responsabili”, au fost cuvintele lui De Paul la final.

Argentina face parte din Grupa B de la Copa America, alături de Columbia, Paraguay și Qatar. Vezi AICI clasamentul și programul complet.

Vezi și: 

Argentina - Columbia 0-2 // VIDEO+FOTO Șoc la Copa América! Leo Messi s-a dat cu capul de zidul columbian: „Imposibil mai rău de atât. Aceeași poveste dintotdeauna”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gigi Becali, imediat după FCSB - U Craiova: „Așa de afectat sunt, nici poftă de mâncare nu mai am” + Ce spune despre transferuri
Cupa Romaniei
Gigi Becali, imediat după FCSB - U Craiova: „Așa de afectat sunt, nici poftă de mâncare nu mai am” + Ce spune despre transferuri
Oficial: Dan Șucu, noul acționar majoritar de la Genoa, cu 77%!
Campionate
Oficial: Dan Șucu, noul acționar majoritar de la Genoa, cu 77%!
CAMPIONII Superlativelor GSP, cea de-a 59-a ediție: Dennis Man (Fotbalistul Anului), Edward Iordănescu (Antrenorul Anului), Risto Radunovic (Jucătorul Străin al anului) și David Popovici (Sportivul Anului)!
Ideile Gazetei
CAMPIONII Superlativelor GSP, cea de-a 59-a ediție: Dennis Man (Fotbalistul Anului), Edward Iordănescu (Antrenorul Anului), Risto Radunovic (Jucătorul Străin al anului) și David Popovici (Sportivul Anului)!

Singurul club de fotbal aflat în atenția lui Ion Țiriac » Fiul miliardarului l-a dat de gol: „A existat mereu o singură dragoste adevărată”

Schema prin care Dan Șucu va pune stăpânire pe Genoa: „Tranzacție în mediu ostil” » GSP are detalii-șoc din culisele negocierilor! Când e așteptat anunțul oficial


Comentarii (2)
1181489102022068
Oana Stanciu  •  17 Iunie 2019, 12:55

Poate să zică cineva că pietrele nestemate lasă ceva din strălucire pentru alții? Mama, tata, fratele, prietenul și oricine ar fi el, rămân cu bucuria a ce văd la el și nu a ceea ce primesc de la el. El trăiește acolo în turnul lui de sticlă. Ca el nu este nimeni. El vrea totul. Nu-l interesează că pierde calificarea în finala Ligii campionilor, nu-l interesează că țara lui nu câștigă nimic de când starul este el! Se compară Messi cu Beckenbauer? Cine era Germania pe timpul lui Beckenbauer și cine este Argentina cu Messi? Un lider nu este acela care arată că el este cel mai talentat, ci acela care are comanda pe teren și mobilizează echipa, o duce la victorie!

mioriticul
mioriticul  •  16 Iunie 2019, 20:43

Degeaba. Trebuia întrebat Ionuț Chirila

Vezi toate comentariile (2)
Comentează