Articol de Beno David - Publicat miercuri, 13 noiembrie 2019 09:38
Duelul Lionel Messi (32 de ani) - Luis Suárez (32 de ani), care va avea loc în amicalul dintre Argentina - Uruguay, este în pericol. Programat luni, la Tel Aviv, meciul ar putea fi anulat, după ce Israelul a fost atacat cu rachete din Fâșia Gaza.
Anul trecut, Messi și coechipierii săi din naționala albiceleste ar fi trebuit să joace la Ierusalim un ultim amical înaintea Mondialului. În ultima clipă, testul cu Israel a fost anulat, din cauza protestelor masive ale palestinienilor. Securitatea meciului nu putea fi garantată.
Acum, argentinienii au programată o partidă de pregătire la Tel Aviv. Pe 18 noiembrie, cu Uruguayul lui Suárez, pe „New Bloomfield Stadium". Foarte posibil, nici aceasta nu se va disputa. De câteva zile, situația e extrem de tensionată în regiune.
Terorist omorât în Fâșia Gaza
Luni, forțele israeliene l-au ucis pe Bahaa Abu el-Atta, liderul brațului înarmat al organizație teroriste Jihadul Islamic, acuzat că ar fi plănuit mai multe atacuri cu drone și mitraliere la graniță.
Ca răspuns, Jihadul Islamic a atacat Israelul. 50 de rachete au fost lansate din Fâșia Gaza. Școlile și afacerile au fost închise în sudul și centrul țării, sportul fiind și el afectat: meciul de baschet Hapoel Beer Sheva - Maccabi Tel Aviv (20 noiembrie) a fost anulat. Foarte probabil, aceeași decizie se va lua și în cazul amicalului Argentina - Uruguay.
Meciul Israel - Polonia, mutat în Cipru?
Și preliminariile CE 2020 vor fi afectate de situația tensionată din Orientul Mijlociu. Meciul Israel - Polonia, care trebuia să se joace sâmbătă, la Ierusalim, va fi mutat probabil în Cipru, la Larnaca.