Articol de GSP - Publicat luni, 01 martie 2021 10:33 / Actualizat luni, 01 martie 2021 10:54
Barcelona se pregătește de alegerile pentru președinția clubului, care vor avea loc pe 7 martie, iar noul conducător ar putea schimba antrenorul.
Joan Laporta, Victor Font și Toni Freixa sunt cei trei candidați ai catalanilor, iar primul a pregătit o surpriză pentru banca formației blaugrana.
Mikel Arteta, varianta lui Joan Laporta pentru a antrena Barcelona
Potrivit Radio Catalunya, Joan Laporta, cel creditat cu cele mai mari șanse la câștigarea alegerilor, l-ar vrea pe Mikel Arteta, dacă Ronald Koeman nu va continua la Barcelona și în sezonul viitor.
Arteta (38 de ani) a preluat-o pe Arsenal în decembrie 2019 și mai are contract până în iunie 2023, aceasta fiind prima experiență ca antrenor principal. Înainte de a-i prelua pe tunari, fostul mijlocaș a fost secundul lui Pep Guardiola la Manchester City.
Ibericul a fost crescut la juniorii Barcelonei, însă nu a apucat să debuteze la echipa de seniori. A mai jucat de-a lungul carierei la PSG, Rangers, Real Sociedad, Everton și Arsenal, retrăgându-se în 2016.
VIDEO Leo Messi, record de meciuri pentru Barcelona
Citește mai multe știri din fotbalul internațional:
Ronald Koeman, ca Johan Cruyff la Barcelona! Asemănare incredibilă între mandatele celor doi
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat