Articol de GSP - Publicat joi, 14 iulie 2022 13:18 / Actualizat joi, 14 iulie 2022 13:50
Extrema franceză Ousmane Dembele (25 de ani) a semnat prelungirea contractului cu Barcelona.
Clubul catalan a anunțat azi că Dembele a semnat un nou contract, după ce vechea înțelegere a expirat la finalul lunii iunie.
Ousmane Dembele a semnat cu Barcelona
Francezul adus de la Borussia Dortmund a ajuns într-un final la un acord cu șefii Barcelonei, după ce la un moment dat părea că nu va mai continua pe Camp Nou, din cauza diferenței între salariul oferit de Barcelona și ce dorea jucătorul.
Dembele a semnat un contract pe doi ani, fiind dorit cu insistență de Xavi.
L'Équipe susține că, financiar, condițiile nu sunt atât de rele. Reducerea salarială nu va fi de 40%, cum scria presa catalană. Și, dacă el și echipa își vor atinge obiectivele, bonusurile îi vor completa veniturile. Care s-ar apropia de remunerația precedentă, 10 milioane de euro anual net.
13 assisturia oferit Ousmane Dembélé sezonul trecut pentru Barcelona, fiind cel mai bun pasator din LaLiga
Dembele a dezamăgit în tricoul Barcelonei
Adus în vara lui 2017, după plecarea lui Neymar, Dembele a dezamăgit în tricoul Barcelonei. Cumpărat pentru 140 de milioane de euro, cu tot cu bonusuri, francezul a strâns 150 de meciuri, 32 de goluri și 34 de pase de gol în 5 ani.
30.000.000 de eurovalorează acum Dembele
Concurență puternică în atacul Barcelonei
După ce a rezolvat transferul lui Raphinha și prelungirea contractului lui Dembele, Barcelona va avea o concurență puternică în atac.
Pe lângă cei doi, Xavi îi mai are la dispoziție pe Ansu Fati, Ferran Torres, Memphis Depay, Aubameyang și Braithwaite, plus Alex Collado și Ez Abde, aduși de la Barcelona B.
VIDEO Barcelona, egal în primul amical: 1-1 cu Olot
Citește mai multe știri din fotbalul internațional:
Lovitură pe piața transferurilor! » PSG are acord pentru cel mai bun stoper din Serie A
Berlusconi încearcă să i-l „fure” pe Suarez lui AC Milan » Oferta uluitoare a nou-promovatei Monza