Articol de Daniel Scorpie, Beno David - Publicat vineri, 18 mai 2012 00:00 / Actualizat vineri, 18 mai 2012 00:03
Înfiinţată în 2000 de un detectiv milionar, Hapoel Ironi se antrenează şi joacă sub ameninţarea katiuşelor gherilelor Hezbollah, dar visează să ajungă în Liga Campionilor, imitînd-o pe APOEL Nicosia.
De mai bine de un deceniu trăiesc şi se antrenează printre bombe. La un pas de graniţa cu Liban, fotbalul a reuşit să întrerupă tirul katiuşelor şi să scoată suporterii din adăposturile subterane. Sfidînd conflictul cu gherilele Hezbollah, o echipă dintr-un orăşel cu 23.000 de suflete a escaladat dincolo de culmile Galileei, cucerind titlul în Israel, întîiul din istoria clubului. Acest miracol îi aparţine lui Hapoel Ironi Kiryat Shmona.
A pus granzii la respect
Un detectiv milionar l-a inventat acum 12 ani. Iar cînd Izzy Sheratzky îşi pune ceva în gînd, este aproape imposibil să nu-şi realizeze visul. Ceea ce a făcut însă cu Ironi, şi atît de repede, întrece orice imaginaţie. Echipa din Kiryat Shmona a rupt dominaţia ultimelor 3 decenii a cluburilor din Tel Aviv, Ierusalim şi Haifa.
Un triumf halucinant, asigurat cu 5 etape înaintea finalului în play-off, pentru o grupare care nici nu exista în 1998, cînd Sheratzky a văzut un reportaj despre ploaia de rachete din orăşelul terorizat de libanezi.
"Fotbalul şi katiuşele"
A decis să contribuie la renaşterea urbei, dar şi a fotbalului. Izzy a unit în 2000 două formaţii mici, Hapoel (liga a 3-a) şi Maccabi (liga a 4-a), şi a promis că noua Ironi va juca în prima divizie. Mulţi l-au considerat nebun. Parafrazînd sloganul Barcelonei, a făcut "mai mult decît un club". "Avem doar două lucruri în oraş: fotbalul şi katiuşele", le place localnicilor să glumească.
Sheratzky s-a ţinut de cuvînt şi-n şapte ani Ironi a promovat în elită. Saltul rapid spre înălţimi, continuat cu un loc 3 şi o participare în Cupa UEFA, a produs însă ameţeli. A venit reculul, ultima poziţie şi retrogradarea în 2009. Exilul a fost scurt. Revenit în elită în vara trecută, Ironi a reuşit minunea. Campioana în premieră a Israelului visează acum să joace şi în Ligă.
Avere din sisteme antifurt auto
Izzy Sheratzky s-a îmbogăţit din afacerile cu sisteme Ituran. GPS special montat la motor pentru a repera prin satelit maşinile furate. Compania sa, cu filiale în tot Israelul, are 1.300 de angajaţi şi valorează 50 de milioane de dolari, doar în ultimul an făcînd profit de 21 de milioane! Industriaşul de 65 de ani e foarte iubit în Kiryat Shmona fiindcă a creat locuri de muncă, oprind exodul tinerilor.
Toţi angajaţii Ituran sînt obligaţi să facă voluntariat la club cinci zile pe an. Izzy are însă şi deviaţii megalomanice. A construit în Galileea un megacomplex turistic, dotat cu un muzeu spaţial şi cu pîrtii artificiale de schi, atrăgîndu-şi numeroase critici.
Buget de 5,3 milioane $
Ironi joacă pe Stadionul Municipal, de 5.273 de locuri, însă dispune de o bază modernă de pregătire şi de o academie, cu 400 de copii şi juniori talentaţi. Mulţi veniţi din kibutzurile Galileei pentru a se antrena cu puştii din Kiryat Shmona, rupînd ordinea socială tradiţională. Bugetul noii campioane e de 5,3 milioane $, de peste trei ori mai mic decît cel al lui Maccabi Tel Aviv. În lot sînt şi 4 străini: sîrbul Matovici, americanul Gerzicici, căpitanul Zambiei, N'Jobvu, şi argentinianul David Solari, fratele lui Santiago, fost la Real Madrid.
Ceartă pe bani cu antrenorul!
Ironi s-a despărţit însă de artizanul miracolului, Ran Ben Shimon (41 de ani). Fost libero, cu 34 de selecţii în "naţională", antrenorul israelian care l-a avut mentor pe Avram Grant a suportat consecinţele relaţiei tensionate cu patronul. Sheratzky l-a "pedepsit" pentru c-a îndrăznit să ceară mărirea salariului cu 30%, Shimon avînd contract de 240.000 de dolari şi încasînd 80.000 bonus pentru titlu. Nici primarul Nisim Malka n-a putut să-i împace şi Izzy l-a înlocuit cu Ghili Landau, tehnicianul "lanternei" Hapoel Petah-Tikva!
Sărbătoare ca la înfiinţare
Kiryat Shmona n-a mai trăit asemenea bucurie de la înfiinţarea urbei, în 26 decembrie 1949. Situat la 185 km de Tel Aviv, oraşul cu 23.000 de locuitori a rezistat sutelor de atacuri ale gherilelor Hezbollah aflate la graniţa libaneză. Teroarea rachetelor i-a obligat pe oameni să doarmă nopţile în adăposturi. Cel mai grav atentat, în 11 aprilie 1974, s-a soldat cu 16 civili omorîţi de libanezii pătrunşi într-un bloc!
"Este ca şi cum am adoptat un copil. L-am îmbrăcat, l-am crescut şi acum vreau să meargă şi la facultate" (Izzy Sheratzky, patron Ironi)
120.000 de euro este cel mai mare salariu la Hapoel Ironi, cîştigat de golgeterul Shimon Abuhatzira (12 reuşite)
23 de mii de locuitori e populaţia Kiryat Shmona, orăşelul cel mai nordic din Israel, aflat la 5 km de graniţa cu Liban