Articol de GSP - Publicat miercuri, 23 noiembrie 2022 18:25 / Actualizat miercuri, 23 noiembrie 2022 18:40
Cristiano Ronaldo (37 de ani) a reziliat de comun acord contractul cu Manchester United și a pierdut 16 milioane de lire sterline.
Pentru că ruperea contractului a fost mutuală, Ronaldo nu va primi niciun ban drept comopensație. El ar fi câștigat 16 milioane de lire în cele 7 luni de contract rămase până în la 1 iulie 2023, potrivit Daily Mail.
Jurnaliștii englezi notează că avocații lui Manchester United au început să lucreze la ruperea contractului cu Ronaldo imediat după interviul exploziv acordat de portughez lui Piers Morgan.
Comunicatul prin care Manchester United a anunțat despărțirea de Ronaldo
Ronaldo va pleca de la United!
Cristiano Ronaldo va pleca de la Manchester United, după un acord comun, ce va intra în vigoare imediat.
Clubul îi mulțumește pentru imensa contribuție avută în două perioade pe Old Trafford, marcând 145 de goluri în 346 de meciuri. Îi urează numai bine lui și familiei sale. Lumea de la Manchester United rămâne concentrată pe asigurarea progresului sub comanda lui Erik Ten Hag. Lucrăm împreună pentru a avea succes pe teren
- comunicat Manchester United
Prima reacție a lui Cristiano Ronaldo
Cristiano Ronaldo a avut un prim mesaj după despărțirea de United.
„După discuțiile cu cei de la Manchester United, am ajuns la un acord pentru rezilierea contractului. Iubesc Manchester United și iubesc fanii. Asta nu se va schimba niciodată. Simt că e timpul să caut o nouă provocare. Îi urez cele mai bune lui Manchester United”, a spus Cristiano Ronaldo, potrivit jurnalistului Fabrizio Romano.