INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  DIYARBAKIRSPOR

Echipa fostului stelist Mendoza, Diyarbakirspor, se retrage din prima ligă turcă din cauza rasismului!

Articol de GSP - Publicat marti, 03 noiembrie 2009 00:00

Formaţia din prima ligă turcă Diyarbakirspor, la care evoluează şi fostul mijlocaş al Stelei Andres Mendoza a anunţat că se va retrage din campionat, în semn de protest împotriva rasismului cu care se confruntă de mai multe săptămâni.

Gruparea din Diyarbakir, oraşul cu cea mai numeroasă populaţie din regiunea kurdă a Turciei, nu va face deplasarea la viitorul meci împotriva formaţiei Galatasaray Istanbul, după cum a anunţat preşedintele Cetin Sumer pentru agenţia de ştiri Anadolu, citată de Agerpres.

Această decizie deosebit de gravă se datorează modului în care sunt trataţi atât jucătorii, cât şi suporterii echipei din Diyarbakir, numai pentru că sunt kurzi, fiind acuzată, de asemenea, şi Federaţia turcă de fotbal, care nu a reacţionat deloc faţă de manifestările rasiste.

Ultima dată când a fost depusă o reclamaţie în acest sens la federaţie a fost în luna octombrie, când suporterii formaţiei Bursaspor, cunoscuţi drept ultras, au fost violenţi, verbal, dar şi fizic, la meciul dintre cele două echipe.

Sursa: tvr.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Unii cu leul, alții cu tigrul » Detalii inedite la plecarea FCSB în Antalya: două fețe noi în lot și 5 absenți + Ce versuri și-a scris Adi Șut pe valiză
Superliga
Unii cu leul, alții cu tigrul » Detalii inedite la plecarea FCSB în Antalya: două fețe noi în lot și 5 absenți + Ce versuri și-a scris Adi Șut pe valiză
Andrei Ivan pleacă de la Craiova! Va semna în scurt timp » Salariu uriaș la noua echipă! Câți bani primește Universitatea
Superliga
Andrei Ivan pleacă de la Craiova! Va semna în scurt timp » Salariu uriaș la noua echipă! Câți bani primește Universitatea
Puștiul-minune deplasat de FCSB în Antalya: are numai 15 ani și este fiul unui fost jucător de prima ligă
Superliga
Puștiul-minune deplasat de FCSB în Antalya: are numai 15 ani și este fiul unui fost jucător de prima ligă

Un nou transfer la FCSB! Gigi Becali, pentru GSP: „Luni dăm banii. Merge în cantonament”

Dinamo a ajuns în Antalya » Din Turcia, „câinii” anunță categoric: „Locul nostru e în play-off!”


Comentarii (7)
 •  03 Noiembrie 2009, 17:05

://www.supersimplu.ro/sintetic

sevilla_1986
sevilla_1986  •  03 Noiembrie 2009, 16:51

De condamnat este pasivitate semenilor nostri,care vad raul ,dar intorc capul in alta parte!

 •  03 Noiembrie 2009, 16:44

Pai ce Dinu a zis ceva de maimute . A spus ca s-au luat jucatori de pe Anumal Planet. e ca si cum ti-ai cumpara lengerie de la un atelier auto .(asta a vrut sa scoata in evidenta ) neprofesionalismul celor care au facut transferurile.

Vezi toate comentariile (7)
Comentează