Articol de Adrian Jitea - Publicat marti, 15 august 2023 19:56 / Actualizat marti, 15 august 2023 20:10
Florin Răducioiu (53 de ani) s-a declarat scandalizat de faptul că Wolverhampton nu a primit o lovitură de pedeapsă în prelungirile meciului cu Manchester United, pierdut 0-1 în prima rundă a sezonului din Premier League.
Manchester United a scăpat ușor în disputa cu Wolves. Oaspeții de pe „Old Trafford” ar fi trebuit să beneficieze de un penalty în secvențele finale, după o ieșire hazardată a portarului Onana.
Florin Rădoucioiu, după Manchester United - Wolverhampton
„Este incredibil! Chiar nu mai înțeleg. Numai în Anglia se întâmplă așa ceva. Nu poți să nu dai 11 metri. Onana are un timing total greșit. Este 11 metri clar, imposibil să nu observi.
Degeaba mai prezinți scuzele a doua zi. Se întâmplă prea des. Și sunt faze mult prea clare. Pierd foarte mult din credibilitate. Arbitrii din Anglia nu cred că vor mai arbitra la nivel internațional atât de mult”, a spus Florin Răducioiu la „Euro Center”, emisiunea moderată la Orange Sport de Dan Udrea, redactorul-șef adjunct al Gazetei Sporturilor.
Scuze de la șeful arbitrilor din Premier League
Portarul Onana a ieșit haotic, a ratat balonul și a doborât un adversar, pe Saka Kalajdzic, însă "centralul" Simon Hooper le-a refuzat oaspeților cuvenitul penalty.
Decizie susținută, spre surprinderea tuturor, și din camera VAR, de asistenții Michael Salisbury și Richard West.
Federația a ajuns marți la concluzia că au greșit și a decis să-i rețină pe toți trei de la delegări! De asemenea, șeful arbitrilor, Jon Moss, i-a cerut scuze managerului Gary O'Neil (Wolverhampton) pentru greșeala comisă de Hooper.
Citește și alte știri din fotbalul internațional:
Șeicii trec la următorul nivel » Ce pregătesc după ce au transferat zeci de staruri din Europa
Tănase jubilează după debutul în Arabia Saudită: „Doar jucătorii de top mai ajung aici”
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!