Articol de GSP - Publicat vineri, 18 decembrie 2020 09:45 / Actualizat vineri, 18 decembrie 2020 10:20
Robert Lewandowski (32 de ani) a primit premiul de cel mai bun fotbalist al anului în cadrul galei FIFA The Best, organizată joi. Polonezul a obținut 52 de puncte, 14 peste Cristiano Ronaldo (35 de ani) și 17 peste Lionel Messi (33 de ani).
Imediat după desemnarea câștigătorului, Ronaldo a fost surprins cu o figură ce părea mai degrabă nemulțumită, motiv pentru care a fost criticat și acuzat de lipsă de fair-play.
Cristiano Ronaldo i-a votat pe Lewandowski și Messi!
Totuși, la scurt timp după, voturile căpitanilor echipelor naționale au fost dezvăluite, iar alegerea lui Cristiano (căpitanul Portugaliei) a surprins complet. Portughezul l-a votat pe Robert Lewandowski drept cel mai bun fotbalist al anului, în timp ce podiumul său a fost completat de Lionel Messi și Kylian Mbappe!
Alegeri surprinzătoare, în condițiile în care Cristiano a părut dezamăgit de triumful lui Lewandowski.
Lionel Messi nu l-a votat pe Cristiano Ronaldo
Celalălt colos al fotbalului mondial, Lionel Messi (căpitanul Argentinei) nu l-a avut pe Cristiano între primii 3 fotbaliști ai anului. Pe primul loc l-a pus pe Neymar, pe 2 pe Mbappe, iar podiumul său a fost încheiat cu Lewandowski.
Lewandowski, căpitanul Poloniei, i-a ales, în această ordine, pe Thiago Alcantara, Neymar și Kevin De Bruyne, iar căpitanul României, Răzvan Marin, pe Lewandowski, Cristiano Ronaldo și Lionel Messi.
VIDEO. Lewandowski, 4 goluri cu Hertha Berlin
Citește mai multe știri din fotbalul internațional:
Răzvan Lucescu, două eșecuri în patru zile în Arabia Saudită!
Dragoș Grigore a marcat pentru Ludogoreț » Echipa românilor e lideră în Bulgaria