Articol de Theodor Jumătate - Publicat duminica, 29 decembrie 2019 19:24
Liverpool a învins-o pe Wolverhampton, scor 1-0, și pune punct unui an fantastic cu alt succes. Are 13 puncte avans față de Leicester, locul 2. Titlul pe care-l așteaptă din 1990 e al său. Eroul e managerul: Jürgen Klopp
Jürgen Klopp este garanția succesului. Cu el, e imposibil să nu câștigi, mai devreme sau mai târziu. Și, când a descoperit mecanismul perfect, a început să adune mari performanțe la Liverpool.
Chemat ca un salvator în octombrie 2015, revoluționarul manager în vârstă de 52 de ani nu cucerise niciun trofeu pe "Anfield". Dar 2019 a fost al său: Liga Campionilor, Supercupa Europei și Mondialul Cluburilor.
Mané, cu acordul VAR!
Lipsea doar recunoașterea internă. Care nu putea lipsi. Se apropie acum în viteză. După 19 etape, la jumătatea sezonului în Premier League, The Reds sunt primii, cu 13 puncte avans față de Leicester, locul secund. Titlul pe care fanii îl așteaptă de 30 de ani e al lor!
Mané a înscris golul victoriei în minutul 42. VAR a acceptat că Lallana îi pasase cu umărul. Nu a fost henț. Și arbitrul Taylor nu a sancționat nici "mâna" lui Van Dijk, la faza reușitei de 1-0. Mingea i-a sărit în braț, nu a fost premeditat. A procedat bine.
Un stop cadru arată însă că olandezul Van Dijk atinge mingea cu mâna la centrul terenului, înainte să îl lanseze pe Lallana.
Frustrarea „lupilor” a atins noi cote în al treilea minut de prelungire. Neto a trimis mingea în poartă din 10 metri, iar oaspeții au avut timp să sărbătorească egalarea. Dar a fost nevoie tot de aprobarea arbitrajului video. S-a demonstrat, la milimetru, că Jonny Castro era cu vârful piciorului în spatele liniei de apărători, astfel că golul a fost anulat.