Articol de GSP - Publicat luni, 27 mai 2019 13:18
Neymar (27 de ani) face senzație în vestiarul echipei naționale a Braziliei, alături de conaționalul său, Gabriel Jesus (22 de ani).
Cei doi au făcut echipă într-o partidă de teqball disputată în vestiar și și-au învins colegii la acest sport inventat în 2014 și practicat ca hobby de către mulți fotbaliști cunoscuți din lume.
La teqball sunt folosite mingea de fotbal și o masă asemănătoare celei de ping pong. Există și un Campionat Mondial, al cărui câștigător a fost românul Barna Szecsi.
Reguli: Teqball se joacă pe o masă specială, ușor curbată, iar jucătorii au voie să lovească mingea cu orice parte a corpului, cu excepția mâinilor. Până ca balonul să ajungă în terenul adversarului, jucătorii au voie să îl atingă de cel mult trei ori.
The Neymar x Gabriel Jesus connection is looking good ahead of Copa America. pic.twitter.com/IljaNSs1ib
— ESPN FC (@ESPNFC) May 26, 2019
Echipa națională a Braziliei se află în cantonamentul pentru Copa America, competiție în a cărei deschidere va juca pe 15 iunie, contra Boliviei.
Până atunci, El Selecao va juca două partide amicale contra echipelor Qatar și Honduras, pe 5, respectiv 9 iunie.
LOTUL BRAZILIEI PENTRU COPA AMERICA
- Portari: Alisson, Cássio, Ederson
- Fundași: Alex Sandro, Daniel Alves, Eder Militão, Fagner, Filipe Luis, Marquinhos, Miranda, Thiago Silva
- Mijlocași: Allan, Arthur, Casemiro, Fernandinho, Paquetá, Coutinho
- Atacanți: Neres, Everton, Firmino, Gabriel Jesus, Neymar, Richarlison
VEZI ȘI:
GALERIE FOTO // „Toţi suntem DDR”. Despărţire răvăşitoare a fanilor de Daniele De Rossi