Articol de Theodor Jumătate - Publicat marti, 12 iulie 2022 12:41 / Actualizat marti, 12 iulie 2022 13:22
Robert Lewandowski (33 de ani) a venit azi la reunirea lotului lui Bayern, dar încă speră să fie cumpărat de Barcelona. Primele trei oferte au fost respinse.
Barcelona ar vrea ca transferul lui Robert Lewandowski să fie încheiat până sâmbătă, cel târziu. Pe 16 iulie, echipa catalană zboară spre Statele Unite, pentru turneul de pregătire înaintea noului sezon.
Dar e foarte posibil ca atacantul polonez să aterizeze în SUA, tot în weekend, ca jucător al lui Bayern. Și campioana Bundesligii se va antrena în America.
Robert Lewandowski, nicio grevă! Bayern, nicio amendă!
Deocamdată, clubul bavarez a respins cele trei oferte făcute de Barça, ultima de 40 de milioane €, plus 5 milioane bonusuri. Bayern nu acceptă să negocieze sub 50 de milioane, sumă ce ar trebui plătită într-o singură tranșă.
Deși se specula că ar putea intra în grevă, vârful în vârstă de 33 de ani s-a prezentat astăzi la reunirea lotului german, precedată de vizita medicală. După zvonurile că ar refuza să se mai antreneze cu alb-roșii, a apărut și reacția lui Bayern. Avertismentul că va fi amendat. 3,6 milioane de euro!
Fetele lui Robert Lewandowski au rămas la Mallorca
Atacantul polonez s-a întors singur la Munchen. Soția Anna și cele două fetițe, Klara (5 ani) și Laura (2) au rămas la Palma de Mallorca, unde au petrecut și vara, la casa de vacanță.
Căpitanul Poloniei se teme pentru familia sa, susține cotidianul Sportowe Fakty. De când a anunțat că nu mai vrea să joace pentru Bayern, Robert a primit multe amenințări. Amenințări grave, cu moartea!