Articol de Daniel Scorpie - Publicat miercuri, 15 noiembrie 2023 11:47 / Actualizat miercuri, 15 noiembrie 2023 12:23
Alice Campello (28 de ani), soția lui Alvaro Morata (31 de ani), a dezvăluit ce trăiește în tribună la meciurile atacantului lui Atletico: „Mă simt ca Victoria Beckham. De fiecare dată când el ratează un gol sau greșește o pasă pe teren, fanii țipă la mine, mă ceartă și mă insultă”.
Cine crede că viața de soție ori iubită de fotbalist e ușoară este contrazis de perechea lui Alvaro Morata. Într-o discuție purtată cu un cunoscut influencer spaniol, Violeta Mangriñán, Alice a povestit cum este viața alături de atacantul lui Atletico Madrid.
Presiunea pusă de suporteri și de presă pe bărbatul ei, atunci când traversează o perioadă mai slabă, este împărțită în cuplu. Frumoasa blondă de 28 de ani recunoaște, în cadrul discuției cu Violeta, și că se simte foarte fericită, mamă a patru copii și cu o carieră reușită în modelling.
Alice Campello: „Fanii se uită urât la mine și mă ceartă”
„Învăț să nu citesc sau să nu ascult multe lucruri. Mai am încă mult de muncă și eu mă străduiesc să mă țin departe de critici. Mergeam la stadion și el rata un gol sau ceva în genul acesta și fanii se uitau urât la mine. Ba chiar au ajuns să țipe, să mă certe pe mine", a declarat Alice.
Ea a mai zis că există momente când se simte ca Victoria Beckham, aluzie la mărturisirile exclusive făcute de fosta solistă pop, în documentarul lansat pe Netflix despre viața lui David Beckham: "Este ca și cum m-aș vedea pe mine. Am simțit pe pielea mea, de parcă eu aș fi vinovată!".
Acuzații dure, confirmate de nevasta lui Alvaro Morata!
Violeta Mangriñán, care a ales-o pe doamna Morata la debutul podcastului „It's raw", realizată într-un restaurant japonez, a provocat-o pe Alice. Care i-a confirmat ferm convingerile: „Lumea fotbalului este încă puțin neanderthaliană în acest sens și este și sexistă. E foarte complicat".
Alice și Alvaro Morata s-au căsătorit în 2017 și au împreună 4 copii
Lady Morata este și fashion designer, are o linie proprie de genți, Avril, și un alt brand de fashion și beauty vegan, MASQMAI London. Afaceri din care a strâns mai multe milioane de euro.
15trofee a câștigat Alvaro Morata în cariera sa la Real Madrid, Juventus și Chelsea plus trei trofee cu echipele naționale ale Spaniei U19, U21 și cea de seniori
Ea și Morata s-au căsătorit în anul 2017 și au patru copii împreună, trei băieți, Eduardo și gemenii Alesandro și Leonardo, plus o fetiță, Bella, venită pe lume în ianuarie. În trecutul apropiat cuplul a fost des acuzat de fani că își expune prea mult viața de lux pe rețelele sociale.
Citește și
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!