Articol de Cristian Adrian Secu - Publicat luni, 19 septembrie 2016 21:29
Jose Mourinho, 53 de ani, nu s-a ferit să-și critice jucătorii după înfrângerea cu Watford, scor 1-3, cel mai șifonat ieșind Luke Shaw, 21 de ani, care ar putea fi lăsat în afara lotului pentru următoarele meciuri.
„Am făcut multe greșeli individuale. La un moment dat, Amrabat avea mingea în posesie iar fundașul nostru stânga era la 25 de metri depărtare. În loc să se ducă după el să recupereze mingea, îl admira”, a spus nervos Mourinho.
Mourinho a făcut mai multe victime de-a lungul timpului, printre care se află și românul Adrian Mutu, scrie Marca.
1. Kevin de Bruyne (Chelsea)
Mijlocașul belgian a fost vândut de Mourinho la Wolfsburg pentru 22 de milioane de euro , după ce l-a folosit doar în 9 meciuri. Ulterior, mijlocașul belgian a jucat excelent pentru nemți și a revenit în Anglia, la City, pentru o sumă încredibilă: 74 de milioane de euro.

2. Iker Casillas (Real Madrid)
Legendarul portar al Madridului a fost trecut pe banca de rezerve la un meci cu Malaga, în locul său fiind preferat Adan. „Adan e mai bun!”, a șocat Mourinho după meci. Mai târziu, a fost achiziționat și Diego Lopez, astfel că Iker a ajuns să prindă foarte rar primul 11.
3. Pepe (Real Madrid)
Mourinho a început să-l folosească pe conaționalul său tot mai puțin, după ce jucătorul i-a luat partea lui Casillas în conflictul cu managerul: „Casillas merită mai mult respect”, a spus Pepe în fața jurnaliștilor.
4. Juan Mata (Chelsea și United)
Ghinioanele se țin lanț de jucătorul spaniol. După ce era mai mult la rezervă la Chelsea cu Mourinho antrenor, Mata a plecat la United în speranța că o să joace mai mult. Din păcate pentru el, Mourinho a sosit în această vară pe banca „diavolilor”, iar minutele în tricoul lui United sunt din ce în mai puține.
5. Eden Hazard (Chelsea)
Belgianul a fost considerat unul dintre principalii vinovați pentru rezultatele slabe ale lui Chelsea din sezonul trecut, iar Mourinho l-a taxat imediat, lăsându-l pe banca de rezerve. „Nu e ceea ce eu aștept de la un decar. Eu și Hazard avem concepte diferite a ceea ce înseamnă un număr 10”, a spus tehnicianul la aceea vreme.
6. Bastian Schweinsteiger (Manchester United)
Neamțul nu a jucat nici un minut în acest sezon pentru United, după ce Mourinho l-a anunțat ferm că nu intră în planurile sale.
7. Adrian Mutu (Chelsea)
Mutu a fost unul dintre primii jucători aduși de Abramovici la Chelsea. Românul a avut un sezon foarte bun cu Claudio Ranieri pe bancă, însă totul s-a schimbat odată cu sosirea lui Mourinho la conducere. În urma unui control anti-doping solicitat de antrenorul portughez, Mutu a fost depistat pozitiv, iar Chelsea l-a dat afară. „Cariera lui se încheie aici”, a fost reacția lui Mourinho de atunci.
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat