Articol de GSP - Publicat joi, 19 martie 2009 00:00
Căpitanul lui Bayern Munchen, olandezul Mark van Bommel, şi fundaşul argentinian Martin Demichelis şi-au prelungit contractele cu formaţia bavareză, informează AFP.
"Am ajuns la un acord cu Mark în vederea prelungirii cu un an a contractului său", a afirmat managerul general al lui Bayern Munchen, Uli Hoeness, care a precizat că actul oficial va fi semnat peste câteva zile. Van Bommel, în vârstă de 31 de ani, este la echipă din 2006 şi a preluat banderola de căpitan de la fostul portar Oliver Kahn.
Internaţionalul olandez a vrut prelungirea cu cel puţin două sezoane a înţelegerii care expira la 30 iunie 2009.
Demichelis, selecţionat de 18 ori în naţionala Argentinei, va rămâne la Bayern până în 2012, fiind la club din anul 2003. Argentinianul în vârstă de 28 de ani are 138 de meciuri jucate pentru Bayern şi 10 goluri marcate.
Bayern intenţionează să-i prelungească înţelegerea şi mijlocaşului brazilian Ze Roberto, al cărui contract expiră în luna iunie a acestui an.
NewsIn
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!