Articol de GSP - Publicat duminica, 28 aprilie 2019 21:01
Real Madrid a profitat de înfrângerile suferite de Sevilla și Valencia în această etapă și s-a calificat matematic în grupele Ligii Campionilor sezonul viitor.
Sevilla a pierdut în deplasare la Girona, 0-1, iar Valencia acasă cu Eibar, tot 0-1. Campioana Europei are 10 puncte în fața locului 5, respectiv 13 față de locul 6, cu patru meciuri rămase de disputat.
Madrilenii joacă diseară în deplasare la Rayo Vallecano și încă mai au pentru ce lupta: locul 2, ocupat acum de Atletico Madrid. Rivala din capitală este însă la 9 puncte distanță și e greu de crezut că Zidane și compania vor putea recupera terenul.
Sezonul acesta, Real Madrid a câștigat doar Mondialul cluburilor.