Articol de Alexandru Stănilă - Publicat duminica, 28 ianuarie 2018 10:30
După înfrângerea suferită în etapa precedentă contra lui Lyon, scor 1-2, PSG îşi reia marşul spre titlul din Ligue 1, în urma victoriei contra celor de la Montpellier, scor 4-0.
Fără Dani Alves, suspendat, şi Kyllian Mbappe, accidentat, parizienii au început în forţă partida de pe Parc des Princes, iar Edinson Cavani a deschis scorul în minutul 11, după o centrare în faţa porţii primită de la Rabiot. Cu această reuşită, uruguayanul a devenit cel mai bun marcator din istoria clubului PSG, cu 157 de goluri, depăşindu-l pe Zlatan Ibrahimovici.
Înainte de pauză, în minutul 40, Neymar a reuşit să majoreze avantajul liderului din Ligue I, în urma unei lovituri de la 11 metri. Jumătate de oră mai târziu, PSG a construit un atac excelent prin care au desfăcut apărarea oaspeţilor, pe axa Pastore - Meunier - Di Maria, ultimul trecându-şi în cont al nouălea gol stagional. Scorul final a fost stabilit de Neymar, în minutul 82, care a fost găsit perfect de Cavani în careu.
După performanţa de ieri, Neymar atinge şi el o bornă importantă, fiind fotbalistul cel mai implicat în reuşitele echipei sale, din primele cinci ligi ale Europei, având 17 goluri şi 11 pase decisive.
În urma acestei victorii, PSG se distanţează din nou la 11 puncte de locul secund, ocupat de Lyon, care are un meci mai puţin disputat.
ECHIPELE:
PSG: Areola - Kurzawa, Kimpembe, Silva (46' Marquinhos), Meunier - Rabiot (77' Nkunku), Lo Celso, Draxler (67' Pastore) - Neymar, Cavani, Di Maria
Montpellier: Lecomte - Congre, Hilton, Mendes - Cozza, Lasne, Skhiri, Sambia, Mulere Mukiele (77' Dolly) - Sio (64' Camara), Mbenza (64' Ninga)