Articol de GSP - Publicat duminica, 16 septembrie 2018 09:26
Atacantul suedez Zlatan Ibrahimovic, 36 de ani, a marcat golul 500 al carierei sale, în meciul Toronto - LA Galaxy, 5-3. (Vezi aici video)
După meci, Zlatan a făcut spectacol și la interviuri. Ibrahimovic a dat o serie de declarații tari, așa cum și-a obișnuit fanii, ironizându-și adversara și spunând că fanii echipelor adverse devin suporterii lui.
"Din punctul meu de vedere, este fantastic. Probabil că numărul meu de goluri e mai mare decât numărul de meciuri al tuturor băieților de pe teren. Este ceva uriaș! Sunt unul dintre cei care au marcat 500 de goluri în carieră. Era mai bine dacă am fi câștigat acest meci. Încă nu am văzut filmările cu golul, dar primesc multe mesaje în care mi se spune că este ceva nebunesc. Înseamnă că am făcut o nebunie.
Felicitări celor de la Toronto! Această echipa va fi ținută minte ca echipa împotriva căreia am marcat golul 500. Nu e prima dată când sunt aplaudat de fanii echipei adverse. E frumos. Simt că suporterii adverși devin suporterii echipei mele. Se bucură când mă văd jucând. Se prefac că mă fluieră. Fac asta ca să arate că sunt loiali echipei lor, dar știu că în adâncul sufletului sunt fanii mei. Este foarte plăcut", a declarat Zlatan Ibrahimovic după meci.
Ibra s-a contrat și cu Michael Bradley, căpitanul celor de la Toronto, cu care s-a certat și în timpul meciului.
After the game, Zlatan said this about Michael Bradley:
"He thinks he’s the philosopher of football. I have more goals than he has games. He should follow my rules."
— USMNT Only (@usmntonly) 16 septembrie 2018
"Crede că este filozoful fotbalului. Am mai multe goluri decât are el meciuri. Ar trebui să respecte regulile mele", a adăugat Ibrahimovici.
Un nou transfer la FCSB! Gigi Becali, pentru GSP: „Luni dăm banii. Merge în cantonament”
Dinamo a ajuns în Antalya » Din Turcia, „câinii” anunță categoric: „Locul nostru e în play-off!”