Articol de GSP - Publicat sambata, 17 decembrie 2022 15:13 / Actualizat sambata, 17 decembrie 2022 15:39
Fără Campionat Mondial de 36 de ani, toată Argentina este cu sufletul la gură înainte de finala de duminică, cu Franța (ora 17:00, TVR 1).
Extrem de entuziasmați de parcursul echipei lor, condusă de Messi până în finala turneului, argentinienii sosesc în valuri în Qatar, cu speranța că vor putea vedea meciul pe viu.
Încă 500 de argentinieni vor ateriza astăzi la Doha, potrivit Marca. Mulți dintre ei speră să prindă bilete la finala de duminică, însă meciul este sold-out!
Argentinienii sosesc în valuri la Doha, deși nu mai sunt bilete disponibile la finala Argentina - Franța
În speranța că vor obține câteva bilete, un grup de fani argentineni a mers în fața hotelului unde este cazată delegația Argentinei. Fără succes, nici Federația nu mai are bilete.
Meciul va avea loc pe stadionul Lusail, cu o capacitate oficială de 88.966 locuri. FIFA a vândut majoritatea biletelor dinaintea turneului final, iar restul au fost procurate între timp, de cei interesați.
Fanii Argentinei vor domina fondul sonor la finala de duminică. Doar 6.000 de francezi sunt așteptați la meci, mult sub numărul sud-americanilor. De altfel, principala companie aeriană din Argentina, Aerolineas Argentinas, a transmis că peste 4.000 de argentinieni au zburat la Doha, în 12 zboruri diferite, de la începutul turneului. Locurile s-au ocupat instant!
De la sursa oficială, biletele au costat între 600 și 1.500 de dolari. Se mai găsesc „la negru”, dar cu minimum 5.000 de euro, potrivit cotidianului citat.
Mai multe știri despre Argentina - Franța:
Cristiano Ronaldo ține cu Messi în finala Mondialului? „Iubesc Argentina, mulți nu știu asta”