Articol de GSP - Publicat sambata, 10 septembrie 2022 17:14 / Actualizat sambata, 10 septembrie 2022 17:27
Gheorghe Hagi, managerul Farului, a analizat prestațiile echipelor românești - FCSB și CFR Cluj - din prima etapă a grupelor Conference League.
FCSB a condus-o aproape până în minutul 70 pe West Ham, dar a pierdut cu 1-3, în timp ce campioana CFR Cluj a egalat-o în prelungiri pe Ballkani (1-1).
Gică Hagi: „FCSB a fost depășită pe final de ritmul jocului”
„Regele” susține că FCSB n-a mai făcut față din punct de vedere fizic în ultimele 30 de minute ale partidei de la Londra.
„Toată lumea se gândea că CFR Cluj poate să câştige. Bine că a egalat pe final totuși, nu e uşor să joci în deplasare. Trebuia să câştige, dar cu siguranţă o va face acasă. Eu cred că amândouă s-au descurcat foarte bine, și FCSB, și CFR. Steaua chiar a avut o șansă extraordinară să câștige.
Din punctul meu de vedere, tot ce s-a văzut la Londra a arătat că FCSB are o experienţă foarte mare, un atu față de West Ham, care nu are experienţă europeană. Da, e un club foarte mare din Anglia, dar un club care nu are meciuri în Europa, nu ştie ce înseamnă Europa.
Steaua a jucat mai bine, cred eu că a făcut un meci foarte bun. Păcat că n-a câștigat. Cred că în ultimele 30 de minute s-a văzut că au fost puţin depăşiţi de ritmul jocului. Probabil s-a terminat benzina, dar 60 de minute au făcut faţă”, a declarat Hagi la o conferință de presă.
Vezi mai multe știri de actualitate:
Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”