Articol de Sergiu Alexandru - Publicat luni, 10 iunie 2024 18:11 / Actualizat luni, 10 iunie 2024 19:22
Ucraina vine să atace România, în primul meci la EURO 2024 cu Artem Dovbyk, atacantul de 26 de ani care a impresionat în acest sezon de La Liga ♦ Ucraineanul a ieșit golgheter în Spania, cu 24 de goluri în 31 de meciuri, peste nume ca Vincius, Bellingham sau Lewandowski ♦ Gazeta Sporturilor a analizat reușitele lui Dovbyk: la ce trebuie să fie atenți fundașii „tricolori”.
Sezonul 2023-2024 a fost unul de poveste pentru atacantul Gironei, echipă care a terminat pe 3 în Spania și a prins un loc de Champions League. Dovbyk a fost adus în vară de la Dnipro, pentru 7,5 milioane și a impresionat din prima. A dat 24 de goluri și 8 pase de gol, în 36 de meciuri.
Artem Dovbyk, atacant pursânge » La ce trebuie să fie atenți fundașii tricolori în Ucraina - România
Viitorul adversar al României este un adevărat număr 9. Excelent în duelurile aeriene, e puternic, protejează excelent mingea, se demarchează perfect și are simțul porții.
Gazeta Sporturilor a analizat golurile marcate de Dovbyk în acest sezon din La Liga. Concluzia: excelează la jocul în careu. Din cele 24 de goluri marcate, unul a fost din afara careului, iar 7 din penalty. Restul de 16 au venit din interiorul careului.
Atenție la centrări și la jocul de cap!
În sezonul trecut, Girona a speculat excelent abilitatea lui Dovbyk de a lovi cu capul. Jucătorii formației catalane au venit cu multe centrări în fața porții, iar colegul lor nu a dezamăgit. A punctat de 5 ori cu capul, din fața porții. La care se adaugă alte 4 goluri venite după șuturi din apropierea buturilor,
51,6%e procentul duelurilor aeriene câștigate de Dovbyk
Stângaciul de 1,89 impresionează și prin forța șutului. Restul de 7 goluri le-a înscris prin execuți imparabile, din mijlocul careului.
35.000.000 de eurovalorează acum Dovbyk pe transfermarkt, Cu 20 de milioane în plus față de valoarea din vara lui 2023.