Articol de Andrei Crăiţoiu, Eduard Apostol - Publicat luni, 08 iulie 2024 10:31 / Actualizat luni, 08 iulie 2024 10:57
Răzvan Lucescu (55 de ani), antrenorul celor de la PAOK, a acordat un interviu în exclusivitate pentru Gazeta Sporturilor. Trimișii speciali ai GSP.RO l-au vizitat pe tehnicianul român în cantonamentul echipei din Olanda. Au vorbit, printre altele, și despre favoritele și dezamăgirile Campionatului European.
Chiar dacă n-a avut timp să meargă la vreun meci pe stadion în Germania, cantonamentul lui PAOK fiind extrem de aproape de locul de desfășurare al Euro 2024, Răzvan Lucescu a urmărit meciurile de la turneul final din fața televizorului.
Antrenorul român a transmis prin intermediul GSP: „Germania mi-a plăcut foarte tare, Spania, Elveția, Olanda. Îmi place acum Olanda, cum a reintrat în meciul contra României și al Turciei”.
VIDEO. Răzvan Lucescu: „Mi-a plăcut mai mult Germania decât Spania”
Despre Franța a spus că „îmi place prin faptul că este foarte organizată și confirmă regulă aceea: dacă nu iei gol ai șanse să te califici. E un alt gen de echipă care-mi place”.
„Germania mi-a plăcut prin intensitate, prin presing, prin rapiditatea în care au mișcat mingea. La meciul cu Spania, Germania a fost defavorizată de arbitru! Poate să zică orice, mâna e depărtată de corp și mingea se duce spre poartă. Clar penalty! Mi-a plăcut mai mult Germania decât Spania în meciul direct”, a explicat antrenorul campioanei din Grecia.
Răzvan Lucescu: „Sunt foarte dezamăgit de Anglia! Foarte dezamăgit...”
La capitolul dezamăgiri, Răzvan Lucescu a ales două echipe, una dintre ele fiind calificată în semifinalele Campionatului European.
„Sunt foarte dezamăgit de Anglia! Foarte dezamăgit... Au ajuns în semifinale, dar cu mare șansă! Șansa face parte din joc, dar mă așteptam la altceva. Italia foarte slabă, foarte slabă, o tristețe să-i vezi”, a explicat tehnicianul de 55 de ani.
VIDEO. Cele mai importante informații înaintea semifinalei Olanda - Anglia
Ioan Ovidiu Sabău s-a „autodenunțat” după remiza cu Sepsi: „E adevărat că sunt pisălog”