Articol de Adrian Duţă - Publicat marti, 11 aprilie 2023 20:27 / Actualizat marti, 11 aprilie 2023 23:45
Davide Ancelotti, antrenorul secund de la Real Madrid și fiul lui Carlo Ancelotti, ar fi venit cu un plan secret pentru a o anihila pe Chelsea în sferturile Champions League.
- Real Madrid - Chelsea, meciul tur din sferturile Ligii Campionilor, are loc pe 12 aprilie, de la ora 22:00. Meciul va fi liveTEXT pe GSP.ro și televizat pe Digi Sport 1, Orange Sport 1 și PrimaSport 1
- Returul de pe Stamford Bridge se joacă pe 18 aprilie, de la aceeași oră
Concret, Davide Ancelotti le-a transmis jucătorilor campioanei Spaniei să îi provoace pe cei de la Chelsea, pentru ca londonezii să ia cartonașe galbene și să fie suspendați la retur. „Arta întunecată” a numit The Sun planul italianului.
Planul celor de la Real Madrid pentru dubla cu Chelsea
Șapte jucători de la Chelsea sunt pasibili de suspendare pentru returul de pe „Stamford Bridge”, în cazul în care ar încasa un cartonaș galben la turul disputat pe „Santiago Bernabeu”.
Kepa Arrizabalaga, Thiago Silva, Enzo Fernandez, Conor Gallagher, Reece James, Kalidou Koulibaly și Mykhailo Mudryk sunt fotbaliștii echipei lui Lampard care ar putea rata meciul decisiv cu Real Madrid, dacă vor fi avertizați în Spania.
În această ediție de Champions League, jucătorii lui Chelsea au încasat un total de 20 de cartonașe, cu 14 mai multe decât Real Madrid. Londonezii au comis 111 faulturi în 8 meciuri, adică o medie de 13,9 faulturi pe partidă.
Față de Chelsea, Real Madrid poate sta liniștită în ceea ce privește suspendările. Niciun jucător madrilen nu este pasibil să lipsească la retur dacă va lua cartonaș galben pe „Santiago Bernabeu”. Elevii lui Ancelotti ar putea absenta doar în cazul în care primesc direct cartonașe roșii.