Ziua care a salvat două destine

În primăvara lui 2008, Jose Mourinho era înţeles cu Barcelona. Ce s-ar fi întîmplat cu Guardiola şi cu Villas Boas dacă Jose ar fi semnat cu catalanii?

În loc de introducere
Despre Pep Guardiola s-au scris mii de rînduri în cele trei sezoane de cînd e antrenor la FC Barcelona. Performanţele sale sînt arhicunoscute, uluitoare de-a dreptul pentru un om care abia s-a apucat de meserie şi care n-a apucat încă să aibă şi alte experienţe.
Despre Andre Villas Boas s-au scris rînduri, dar mult mai puţine. Explicabil, căci el este şi mai proaspăt în meserie, încă n-a apucat să termine primul sezon la FC Porto, iar precedentul, la Academica din Coimbra, n-a fost decît un soi de încălzire. Campion deja al Portugaliei, aproape finalist al Europa League, Villas Boas are un procent năucitor de victorii, 86,7% din partidele jucate de FC Porto.
Guardiola are 40 de ani, Villas Boas are, nu-i nici o greşeală, 33 de ani. Doi antrenori cu un viitor magic în faţă, două destine care au stat într-o decizie.

Episodul 1: Soluţia Mourinho
Să ne întoarcem puţin în timp. Sîntem în ultimele zile ale lui 2007. Barcelona lui Rijkaard şi Ronaldinho naviga în ape tulburi, iar Real Madrid tocmai zguduise Camp Nou, învingînd cu 1-0, gol al "Bestiei" Baptista. Era nevoie de  o schimbare, era nevoie de un nume, de un antrenor care să poată să-i spună lui Ronaldinho, de exemplu, că nu poate veni la antrenament direct de la discotecă.

Undeva la cîteva sute de kilometri de Barcelona, un tip, charismatic, arogant, dar profesionist, era liber. Se odihnea, îşi lingea rănile provocate de o demitere dureroasă. Numele său: Jose Mourinho, al doilea divorţ al lui Roman Abramovici în interval de cîteva săptămîni. Prin felul său de a fi, prin palmares, dar şi prin faptul că fusese la Barcelona ca secund, Mourinho era omul potrivit. Mai ales că agentul său, Jorge Mendes, era bun prieten cu Txiki Beguiristain, directorul sportiv de atunci al Barcelonei.

Episodul 2: Precontract cu Barcelona
Marile cluburi îşi fac temele devreme. Discuţiile dintre Beguiristain şi Mendes erau regulate, iar Villas Boas, asistentul şi omul de încredere al lui Jose, mergea la toate meciurile Barcelonei şi nota. Sîntem deja în ianuarie 2008. O delegaţie a Barcelonei, cu doi vicepreşedinţi, Ingla şi Soriano, plus Beguiristain, merg la Porto. Sînt interceptaţi de presă, dar spun că au venit pentru portarul Nuno şi pentru Pepe, cel ce va ajunge mai apoi la Real. Greu de crezut că doi vicepreşedinţi ai Barcelonei se duc ei să cumpere doi fotbalişti oarecum necunoscuţi. De fapt, ţinta era Mourinho. În acele zile se semnează un precontract. Şi tot în acele zile, Bayern Munchen, care-şi exprimase intenţia de a-l aduce pe Mourinho, anunţă presa germană că noul antrenor va fi Klinsmann, pe motiv că Jose e deja făcut cu Barcelona. Acelaşi gen de declaraţie face şi Bernard Lacombe, pe atunci director la Lyon, care-l voia de asemenea pe portughez.

Episodul 3: Mourinho şochează
Cu precontractul deja semnat şi cu condiţiile financiare acceptate, se trece la următoarea etapă. Consumată şi ea departe de Barcelona. Şi anume la Cupa Africii, în Ghana. Mourinho se duce acolo să comenteze pentru Eurosport. Beguiristain merge şi el. Acolo se schiţează planurile pentru noul sezon. Mourinho şocheză prin pretenţiile sale, nu financiare, ci la nivel de jucători. Lampard, Carvalho şi Drogba, la o primă strigare. Pepe de la Porto. Eventual Cristiano Ronaldo. Barcelona nu-i Real Madrid la nivel financiar, iar Beguiristain se întoarce cam îngheţat la Barcelona.

Episodul 4: Ideile lui Laporta
Aici intră în scenă Joan Laporta, pe atunci preşedintele clubului. Idealul său era ca în 2010, cînd urma să i se  termine şi al doilea mandat, ultimul, să-l aibă tot pe Frank Rijkaard antrenor. Coincidenţa face ca Barcelona să înceapă să joace bine, o dată cu revenirea în Champions League şi "dublele" cu Celtic şi Schalke. Se scurtase şi distanţa faţă de Real în Primera. Laporta nu era foarte convins, el ca persoană, de varianta Mourinho. Mai ales că Johan Cruyff, consilierul său, nu-l agrea şi nu-l agreează nici acum pe portughez. Şi a decis să aştepte.

EpIsodul 5: Asul lui Jose
Şi a aşteptat săptămîni bune. În tot acest timp, Mourinho şi Jorge Mendes presau, forţînd semnarea contractului. Aveau un as în mînecă, şi încă unul de treflă: Inter Milano. Cu Roberto Mancini anunţîndu-şi plecarea. Moratti era insistent, dar pe Mourinho îl seducea ideea de a se aşeza pe banca Barcelonei. Pentru ego-ul lui era ceva fantastic, se ştiu reacţiile fanilor catalani la adresa lui în confruntările Barcelona-Chelsea. Dar aşteptarea avea şi ea o limită.

La rîndul său, Joan Laporta era presat. Din două părţi. Nucleul dur al echipei sale de conducere îl voia pe Mourinho. Johan Cruyff insista şi garanta pentru Guardiola, apărut ca soluţie de avarie, căci Barca lui Rijkaard începuse iar să ia apă. Iar Beguiristain, coleg în "Dream Team-ul" lui Cruyff cu Pep, părea şi el încîntat de idee, mai ales după alte cîteva discuţii în doi.

Episodul 6: Ziua decisivă
Şi a venit "Ziua Z". Contează prea puţin data exactă. Era într-o joi. Barcelona lui Rijkaard juca un obişnuit meci-şcoală, pe "Mini Estadi", cu Barcelona B a lui Guardiola. Laporta s-a dus la meci. Neobişnuit pentru el totuşi. Cu Cruyff. S-au aşezat, neobservaţi, într-un colţ. Pe marginea terenului, Rijkaard, îmbrăcat în haine de stradă, citea ziarul, iar asistenţii săi, Neeskens şi Eusebio, discutau între ei, neatenţi la ce se întîmplă. În partea cealaltă, Pep. În trening. Agitat, vorbea încontinuu cu ai săi, desena, corija. La un moment dat, i-a strigat ceva şi lui Xavi. Nu era în echipa lui, dar era totuşi un meci în familie. I-a sugerat să se deplaseze 10 metri mai în faţă, pentru a primi între linii. Poziţia lui Xavi de azi. Întîmplător.

În acel moment, Laporta s-a întors spre Cruyff: "Johan, ai dreptate. Pep e omul nostru".

În loc de epilog
Şi aşa a fost. Mourinho a plecat la Inter, cu Villas Boas asistent. Care l-a părăsit un an mai tîrziu, spre a-şi forţa destinul ca "principal". Iar Pep a fost instalat la Barcelona.

Ce s-ar fi întîmplat dacă Laporta n-ar fi mers la acel antrenament şi s-ar fi lăsat convins să-l pună pe Mourinho? Iată o întrebare la care nu va putea nimeni să răspundă.