OPINII  »  EDITORIAL

Gică Popescu, o „demisie” normală

Articol de - Publicat vineri, 23 iunie 2023 10:33 / Actualizat vineri, 23 iunie 2023 10:46

Studiourile TV din România continuă însă să plătească „analiști” înregimentați la cluburi. Asta nu mai e atât de normal

Nu se știe dacă acel „Băi băiatule!” și, mai ales, tonul pe care a fost rostit au determinat încetarea colaborării dintre Gică și Prima TV. Se prea poate, pentru că anunțul a venit la scurtă vreme de la indignarea lui Gică față de ce se întmplase pe gazonul din Lucerna. Dar informația trebuie procesată corect: președintele Farului renunță din proprie inițiativă la colaborarea cu un important post de televiziune.

Un cuvânt de forță

E mai corectă această formulare decât acea „demisie” care a făcut înconjurul spațiului mediatic. De demisionat, demisionezi din funcții de răspundere, din alte posturi. La un contract de colaborare cu un post TV sau cu orice instituție de presă renunți pur și simplu. 

O poți face fie tu, unilateral, fie instituția, tot unilateral. De regulă, acest lucru e clar prevăzut de un paragraf al înțelegerii. Însă întotdeauna cuvântul "demisie" are altă forță. El definește o decizie radicală și, de cele mai multe ori, îmbracă situația într-o mantie de dramatism.

Fostul internațional sau președintele Farului?

La dimensiunea sa de fost mare fotbalist, Gică Popescu (și Viorel Moldovan, și Gabi Balint, și Ilie Dumitrescu, și Basarab Panduru, și mulți alții) poate spune despre echipa națională orice și oricând, poate fi critic, dezamăgit, indignat. 

Însă atunci când vorbește despre starea precară a fotbalului nostru, Gică o face și din postura de președinte al Farului, clubul campion al României, nava-amiral a acestei stări de lucruri. 

Ipostaza de lider al echipei campioane e căptușeala elegantului sacou al fostului mare internațional. Partea mai puțin vizibilă, adică.

Aceeași treabă, plătită de două ori

Și abia aici atingem ideea de normalitate a acestei „demisii”. De un an, Gică, era analist plătit al unui post TV care analizează întreg fotbalul nostru, inclusiv evoluția Farului, clubul pe care Gică îl conduce. 

Ceea ce nu e doar nefiresc, ci și nesănătos pentru ideea de obiectivitate. În această situație sunt mai mulți oficiali, care sunt plătiți de televiziuni și care, în studiouri, fac politica echipelor care, la rândul lor, îi plătesc. 

O anomalie ce pe respectivii nu-i deranjează, iar telespectatorii se bucură că pot afla informații în premieră direct de la cele mai autorizate surse.

Gică Popescu, o „demisie” normală
Ales de 6 ori cel mai bun jucător al anului și cu 115 prezențe în tricoul naționalei, Gică Popescu este unul dintre cei mai mari fotbaliști români din toate timpurile

Cea mai de preț e credibilitatea

Mai departe, amfitrionii din studiouri se simt, de cele mai multe ori, obligați să se poarte cu mănuși cu importanții lor analiști. Să nu-i contrazică, să le ridice mingi la fileu, să le țină partea în inerentele polemici care se ivesc. 

În aceste condiții, mai poate fi acea stație TV neutră, obiectivă, echidistantă? Managerii televiziunilor în cauză ne vor asigura că da, însă în realitate răspunsul e "nu". Cea mai de preț avere a unei instituții de presă e credibilitatea, dar se face rabat de la ea în virtutea unui iluzoriu rating adus de "exclusivitățile" cu care vin analiștii-oficiali ai cluburilor.

Va rămâne un caz singular?

E deja plictisitoare comparația că prin alte părți astfel de lucruri nu se petrec, și nu numai că la televiziunile din Spania nu e angajat Florentino Perez, dar nu e angajat nici măcar Butragueno! 

N-avem cum să fim ca spaniolii cât timp, în fața lor, posesia noastră (s-a văzut la meciul U21) nu trece de 21 de procente (!!). Noi suntem ca noi, iar probabil că această demisie onorabilă a lui Gică Popescu nu va fi urmată și de altele. 

Dimpotrivă, s-ar putea ca numărul oficialilor-analiști să crească, după cum e posibil ca și ratingurile să salte cu câteva zecimale. Ideea de presă nealiniată intereselor nu mai e demult un deziderat...

Citește și:
Un kosovar „trădează” și își face praf conaționalii: „Imaturitate! Rrahmani ne-a pierdut meciul”
Nationala
Un kosovar „trădează” și își face praf conaționalii: „Imaturitate! Rrahmani ne-a pierdut meciul”
Cea mai sexy antrenoare din România a îmbrăcat tricoul echipei din Superligă! Culmea: în februarie era cu rivalii
Handbal
Cea mai sexy antrenoare din România a îmbrăcat tricoul echipei din Superligă! Culmea: în februarie era cu rivalii
„Te șochează!” » Directorul GSP i-a „împachetat” pe kosovari: „Îmi prezint scuzele pentru cuvântul pe care o să-l folosesc acum”
Nationala
„Te șochează!” » Directorul GSP i-a „împachetat” pe kosovari: „Îmi prezint scuzele pentru cuvântul pe care o să-l folosesc acum”

Comentarii (28)
xipen
xipen  •  25 Iunie 2023, 13:06
Postat de Mondo pe 24 Iunie 2023, 18:51

Media ii face pe puscariasi vedete, afaceristi, staruri, prin spatiul pe careil ofera print televiziuni, si ziare. Cum sa face ca specialistii, generatorii de opinii, si mode de comportare au devenit cei care au absolvit, sau au fost aproape sa fie "admisi" la scolile Jilava, Rahova, Poarta Alba. Iar cei doi Gica, Popescu si Hagi, au uitat repede de banii si conditiile care le-au fost create pentru ca au dat cu piciorul in mingie. Majoritatea fotbalistilor trebuie sa inteleaga ca nu sint doar needucatii, sint prosti, aici sint exceptiile, Panaoiu, Dican, Hoban, Boloni, Lucestii, si poate mai sint citiva de care nu stiu.

Mondo, esti un FALS modelator al dreptului punct de vedere. Bati Campii si rau de tot. Pentru ce l-au bagat serviciile, la comanda pe Gica Popescu in puscarie? Pentru ca nu si-a platit impozitele la stat, la timp, ca de platit, le-a platit. A Gresit, A platit. Mondo, de ce tu si altii ca tine va legati de viata lui Gica Popescu? Gica, in calitate de consultant al unei televiziuni ce a transmis partida Elvetia-Romania a facut cateva remarci obiective. Multi, ca si mine, am apreciat obiectivitatea observatiilor lui Gica. Tu, Mondo ca si Alin Buzarin, ca si Remus Raureanu, ca si altii ati sarit la gatul lui Gica. DE CE? Omul nostru spunea, observa ceea ce am vazut si NOI, la tv, si anume, o echipa cu exprimare fotbalistaca, RIDICOLA. GSP a devenit trust de presa FRF? Eu asa sunt convins ca este.

Mondo
Mondo  •  24 Iunie 2023, 18:51

Media ii face pe puscariasi vedete, afaceristi, staruri, prin spatiul pe careil ofera print televiziuni, si ziare. Cum sa face ca specialistii, generatorii de opinii, si mode de comportare au devenit cei care au absolvit, sau au fost aproape sa fie "admisi" la scolile Jilava, Rahova, Poarta Alba. Iar cei doi Gica, Popescu si Hagi, au uitat repede de banii si conditiile care le-au fost create pentru ca au dat cu piciorul in mingie. Majoritatea fotbalistilor trebuie sa inteleaga ca nu sint doar needucatii, sint prosti, aici sint exceptiile, Panaoiu, Dican, Hoban, Boloni, Lucestii, si poate mai sint citiva de care nu stiu.

nicolaeigrecu
nicolaeigrecu  •  24 Iunie 2023, 18:29
Postat de xipen pe 24 Iunie 2023, 13:52

Mai Alin Buzarin, *** din valul al treilea, de marti incoace. Mai Aline Mare Gazetar, ti s-a casunat si tie pe Gica Popescu care a facut referire, strict la evolutia fotbalistica a echipei nationale condusa de coconu Edi. Alin, tu si alti cativa asa zisi ziaristi + FRF, v-ati napustit pe un analist de fotbal, fost MAre Fotbalist roman, capitan al Barcei, cu Guardiola in echipa. S-a ajuns la GSP si FRF, caci GSP este ***, ***, ***. Ti-e frica sa spui ca echipa nationala joaca ecxecrabil atunci cand o face, si o face de cativa ani. Sunt 100% de acord ca nationalele Romaniei sunt conduse prin interese, ca cel mai implicat este Stoichita si ca echipele natioanale sunt facute prin intermediul regilor si impresarilor. Stoichita este Curat? Alin, ce mare articol sportiv ai scris in viata ta? Ce mare realizare de gazetarie sportiva ai?

Și fost aghiotant al lui Giovani

Vezi toate comentariile (28)
Comentează