Guardiola, Newcastle și masa bogaților

Dacă ar fi să ne luăm doar după câți bani au proprietarii, Newcastle nu doar că ar trebui să stea la masa bogaților, ba chiar ar avea un loc asigurat în capul ei. 

Iar restul mesenilor s-ar așeza la ceva distanță, cam cum stătea Putin atunci când îi primea pe liderii europeni și le promitea că n-o să facă și n-o să dreagă, în timp ce chiar făcea. 

Dar nu despre bani e vorba aici. Nici despre Putin, stați fără grijă. Ci despre fotbal. 

La capitolul ăsta, Newcastle s-a așezat la masa de care vorbeam, dar mai mult forțat, cam fără invitație, pur și simplu și-a luat un scaun, i-a înghesuit pe ceilalți și s-a pus între ei, luând de la unul furculița, de la altul cuțitul, descurcându-se, cu alte cuvinte.

Hotărâți să dea cu pumnul în masă

Sincer, așteptam o altfel de vară la Newcastle. Cam ca-n Arabia Saudită așa. Până una-alta, saudiții se ocupă de treburile de la ei de-acasă, pe "coțofene" parcă le-au lăsat mai la coada priorităților. 

După ce au șters pe jos cu Aston Villa în etapa inaugurală, făcându-l pe Unai Emery să uite și puținele cuvinte pe care le știe în engleză, cei de la Newcastle s-au dus în vizită la City hotărâți să dea cu putere un pumn în masa pe care gazdele puseseră falnic trofeele câștigate în sezonul trecut. Adică toate care au contat.

Tot greu cu „cetățenii”

Au vrut să arate de ce sunt în stare, beneficiind și de un calendar ce-i avantaja, căci City tocmai jucase o Supercupă cu multă încărcătură miercuri seară. Nu prea au putut, iar Guardiola și ai lui au întărit o idee pe care cred că o au mulți: va fi greu cu "cetățenii" și-n sezonul ăsta. 

Dacă Newcastle trăgea ceva speranțe la titlu, eșecul de pe "Etihad" i-a făcut să privească un pic altfel lucrurile. 

Echipa se apropie mult de primele versiuni ale lui Atletico Madrid, ca joc, agresivitate și comportament al jucătorilor, doar că pentru a câștiga bătălii în Premier League e nevoie de ceva mai mult decât în LaLiga.

Pep, între ipocrizie și meserie

Deși luase un trofeu la mijloc de săptămână, Guardiola a fost mai mult supărat decât vesel. Pe calendar, pe programarea acestui meci cu Newcastle mai exact, unde parcă-parcă a avut dreptate, căci putea fi pus fără mare stres duminică sau chiar luni. Dar și pe calendar în general, căci s-a apucat să se plângă de cât de greu le e echipelor să se deplaseze care încotro pentru a pregăti noul sezon. 

Ca discurs, Guardiola e peste mulți, ar putea fi lesne politician, e greu de întrerupt și combătut. Nimeni însă din cei ce-l ascultau, căci era la o conferință de presă totuși, nu i-a pus o întrebare simplă: "Pep, v-a obligat cineva pe voi, cei de la City, să mergeți taman în Asia să jucați cu Bayern și Atletico?"

E bine să te mai și plângi

Totuși acest voiaj, ce l-a cam iritat se vede treaba, a fost aranjat de club, având probabil girul antrenorului. Că doar n-o să credem acum că la City se execută ceva peste capul lui Guardiola, serios, mai rămâne să aflăm că unele schimbări se fac de la lojă! 

Genul ăsta de turnee e făcut pentru a genera bani, bani cu care să fie aduși și plătiți jucători ca Haaland, fără de care Guardiola poate n-ar fi scăpat de obsesia numită Champions League. 

E însă bine să te plângi, dă bine să preiei rolul de răzvrătit, eventual de apărător al integrității fotbaliștilor. Care, da, sunt storși ca niște bureți de vase, dar nu cumva ei sunt cei ce generează asta prin pretențiile pe care le au?

Reconversia lui Foden

Dincolo de ușoara ipocrizie și micul răsfăț, cu care de altfel ne-a obișnuit, să notăm că Guardiola e pe cale să reinventeze un fotbalist. 

Și anume pe Foden, scos din zona lui de confort și trecut la mijlocul terenului, unde Pep trebuie să rezolve o situație pe care nu știu cât a anticipat-o, fiindcă la plecarea lui Gundogan s-au alăturat accidentarea lui De Bruyne și problemele lui Bernardo Silva și Stones.

 Sunt dintr-un foc patru oameni importanți, care au ținut în spate o parcelă fără de care statisticile lui Haaland nu prea se puteau realiza. 

Uitându-ne însă la Stones (mai nou la Akanji), cunoscând alte exemple din trecut, e posibil să asistăm la o altă "reconversie profesională" marca Pep Guardiola.

Viața cu Kane, viața fără Kane

Viața lui Harry Kane s-a schimbat, a ajuns acolo unde-și dorea, la Bayern, și încet-încet își intră-n rol. Gol și pasă de gol la primul meci în Bundesliga. 

Tuchel are atacantul pe care l-a solicitat, iar datele problemei se schimbă acum în privința bavarezilor. 

Nu în Germania, unde nu văd cine i-ar putea crea probleme și unde, în ritmul ăsta, Kane va trece de granița celor 30 de goluri, ci în Europa, căci spre deosebire de sezonul trecut Bayern are pe cineva capabil să transforme camionul de ocazii pe care-l crea echipa la fiecare meci. 

Și chiar mai mult, căci stilul lui Kane nu e doar de finalizator, e și de creator de multe ori, un număr 9 spre 10, dacă vreți, oarecum în stilul lui Benzema. 

Văzându-i prima prestație la Bayern încep să înțeleg de ce l-a vrut Guardiola cu tot dinadinsul în 2021 și mă întreb dacă nu cumva i-ar fi fost mai util chiar decât îi este astăzi Haaland.

Și viața lui Tottenham s-a schimbat odată cu plecarea "căpitanului" și emblemei. Iar victoria cu Manchester United arată că poate exista fotbal și fără Kane, chit că golul lăsat se cere limpede și urgent acoperit. 

Spurs a arătat un joc colectiv bazat pe posesie cum nu s-a mai văzut la echipa asta în ultimii ani, nici măcar la Pochettino, iar aducerea lui Postecoglou poate fi o mutare inspirată. 

Australianul născut la Atena are o filozofie de la care nu se abate, iar faptul că nu prea e văzut ca o mare amenințare pentru granzi îl ajută teribil.

„Hei Jude”, refrenul la modă la Madrid

Probabil că Real Madrid nu-l va lua pe Mbappe în vara asta, în schimb, l-a adus pe Bellingham, ale cărui prestații sunt demne de ale unui jucător cel puțin de 25 de ani. 

El abia ce-a făcut 20. Prea ocupați să știe ce gândește Mbappe, să-i analizeze gesturile, limbajul trupului, chiar și mimica, eventual culoarea tricoului cu care iese să ducă gunoiul, madrilenii au scăpat din vedere că echipa lor a făcut un transfer de senzație. 

Iar suta de milioane plătită pe Bellingham începe să pară o sumă mică, dacă stăm să ne uităm cât au costat Declan Rice, Caicedo, Lavia, chiar și Enzo Fernandez.

PSG nu câștigă meciuri, dar câștigă timp cu Mbappe

Apropo de Mbappe. Revenit cu puteri depline la antrenamente, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, a dat și primul gol pentru PSG, la câteva minute după ce Luis Enrique l-a trimis în teren. 

Parizienii n-au obținut încă nimic în raport cu vedeta lor, dar au cumpărat un pic de timp și se află, într-un fel, în aceeași situație din 2021. 

Pe la mijlocul lui iunie scriam aici despre "Vara lui Kylian", telenovela produsă, regizată și interpretată de campionul mondial francez. Încă nu s-au terminat episoadele seriei din această vară și deja ne pregătim pentru seria din vara viitoare.

Neymar, king of „could-have-been”

În aceeași zi în care Mbappe bifa primele lui minute în acest sezon în tricoul PSG-ului, Neymar era prezentat, într-un stil de-a dreptul megaloman, de Al-Ahli. 

Neymar părăsește Europa în același an, 2023, cu Messi și Cristiano Ronaldo. La masa cărora (apropo de titlul de mai sus) își dorea să se așeze. Iar prin 2015, avea tot ce-i trebuie pentru a reuși. 

Astăzi, comparația nici nu-și are rostul. Cei doi coloși au plecat dintr-un fotbal pe care l-au stăpânit de o manieră aproape dictatorială, câștigând bani, extrem de mulți bani, dar reușind lucruri uluitoare, schingiuind metafore, omorând adjective și banalizând ideea de recorduri. 

Eșecul lui Neymar, din acest punct de vedere, e imens. Și, cred cu tărie asta, regretabil. 

Din păcate, astăzi, la 31 de ani (Modric a luat Balonul de Aur la 33, iar Benzema la 35), Neymar e doar subiect de glume. Vezi povestea cu pretențiile pe care, zice-se, le-ar fi avut ca să meargă în Arabia Saudită. 

Cea mai bună caracterizare, iar în engleză sună mai bine ca-n română, i-a făcut-o "The Athletic": "King of Could-Have-Been".