Generația obraznicilor

Gică Hagi și Gică Popescu au împreună 13 titluri de fotbalist al anului în România. Primul, 7, celălalt, 6. Au făcut legea la națională, și în teren, și în vestiar. Și dincolo de vestiar, Pițurcă poate confirma. Cumva descotorosiți de prenume de când nu mai joacă, Hagi și Popescu au rămas nedespărțiți și lucrează acum la Farul. Unul e patron, celălalt președinte, încercând să demonstreze că fotbalul românesc are resurse care așteaptă doar să fie descoperite.

Șlefuitorul de diamante

Totuși. Încrederea lui Hagi în resursa umană, în tinerii care pot fi plămădiți pentru marea performanță, o depășește cu mult pe aceea a lui Popescu. Fostul decar al naționalei susține și acum, după rușinea retrogradării în divizia C a Ligii Națiunilor, că avem tineri talentați, care așteaptă doar șlefuitorul de diamante pentru a străluci.

„Nu cred eu că nu poţi să găseşti 20 de băieţi, doi pe post, să poţi să te lupţi cu oricare din lume. 100% am încredere în fotbalistul român! Dacă n-aveţi încredere, înseamnă că trebuie să ne lăsăm şi atunci chiar înseamnă că avem o mare problemă. 

Eu sunt optimist în sensul asta, pentru că îi şi cunosc foarte bine şi ştiu ce potenţial au. Important e să-i găsești, să-i aduci la potențialul maxim, să creezi o echipă”.

Băluță, studiu de caz

Teoria este contrazisă chiar de foștii lui elevi. Niciunul nu a ajuns mare fotbalist la vreo mare echipă, cel mult fotbaliști utili la cluburi de valoare medie. De la Răzvan Marin la Florin Tănase, de la Dragoș Nedelcu și Cicâldău la Andrei Ciobanu și Alexandru Mitriță. Ianis nu este nici el mult peste foștii colegi de la Academie. 

Caz de studiu excelent este însă Tudor Băluță. Odată transferat la Brighton, mijlocașul defensiv a marcat 3 sezoane de cvasihibernare în care a schimbat încă 3 echipe (împrumutat înapoi la Viitorul, apoi la Den Haag și Dinamo Kiev), reușind să strângă 16 apariții. 16 apariții în 3 ani! Și nu din postura de titular.

Este adevărat că o parte din acest interval de timp a fost accidentat, iar alta a fost perioada de pauză cauzată de pandemie. Dar rămân 16 apariții în 3 ani, niciuna însă în tricoul echipei care l-a transferat, Brighton!

Oamenii își văd de treabă

Acest jucător este acum unul dintre cei mai buni oameni de la Farul și, grație prestațiilor solide, a fost convocat la echipa națională de Edi Iordănescu pentru „dubla” cu Finlanda și Bosnia. Înțelegeți cam care este nivelul? Iar în cazul lui Băluță vorbim despre un om serios, unul care își vede de treaba lui. E drept că și unul ca George Pușcaș, care l-a supărat pe Gică Popescu, își vede de treaba lui. A duce obrăznicia la un nivel superior pare a fi deviza tinerelor noastre generații de jucători, iar Pușcaș s-a afirmat ca incontestabil lider al grupului.

Cititul dăunează formei sportive!

Că nu citește presa și e mândru de asta, nicio problemă. Cititul dăunează grav formei sportive. Nici că spune stupidități de genul „A fost o seară plăcută, singurul lucru negativ a fost că am retrogradat”. Deranjează însă tupeul. Când contribui nemijlocit la ratarea obiectivului minim, menținerea în divizia B, te abții. Taci. Eventual, te ascunzi. Dar în niciun caz nu ieși în față, cu pieptul bombat!

Între utopie și nedumeriri

Asta mi se pare că l-a deranjat pe Gică Popescu. Obrăznicia transportată dincolo de teren, dar absentă în notă sportivă pe teren. Supărarea lui perfect justificată nu se suprapune cu optimismul perpetuu al lui Hagi, care mai nou nu înțelege de ce și cum Danemarca ar avea jucători mai buni decât România? Ba se poate, dragă Gică! Ia la mână cluburile danezilor și pe ale băieților noștri și s-ar putea să ai o surpriză. Ideea este că din viziunea nu o dată utopică a lui Hagi și din nedumeririle lui Popescu putem construi o imagine fidelă a viitorului. O proiecție a tânărului fotbalist român, cu bune și cu rele.

Vă las plăcerea să completați tabelul, nu înainte de a reaminti nemuritoarele vorbe ale unui clasic, Vali Crețu. „A jucat fotbal și Balint ăsta!” Chiar așa.