OPINII  »  EDITORIAL

Dinamo la timpul trecut

Articol de - Publicat marti, 31 mai 2022 11:13 / Actualizat marti, 31 mai 2022 11:17

Falimentul nu mai este o figură de stil, ci o realitate. Ca retrogradarea demult anunțată. Parte colaterală a poveștii, incursiunea francezului Pierret spune multe despre cum lucrăm cu spor la desăvârșirea dezastrului

Balthazar Pierret, francez, 22 de ani, mijlocaș central defensiv, înălțime 1,86 metri, cotă de piață, conform transfermarkt, 300.000 euro. Cu 100.000 de euro mai puțin prin comparație cu colegii de linie mediană de la Dinamo, Torje și Cosmin Matei. Vorbim despre niște cote de piață mai mult decât modeste. Dar Pierret a fost unul dintre jucătorii cei mai buni ai lui Dinamo din acest campionat. 

După meciul de baraj de duminică seară contra Universității Cluj, Pierret a intrat și în posesia titlului mondial neoficial de jucător care a retrogradat cu 3 echipe în același sezon. Boulogne (National, adică Liga a 3-a franceză), Boulogne II (Championnat National 3, adică Liga a 5-a!) și Dinamo București.

Care este nivelul celorlalți?

Dincolo de ineditul situației semnalate în articolul colegilor Răzvan Luțac și Liviu Manolache, apare o întrebare. De fapt, mai multe. Cum poate un fotbalist mediocru, provenit din liga a 3-a franceză, să fie unul dintre cei mai reprezentativi și mai constanți dinamoviști, asta în condițiile în care a venit în România la mijloc de sezon? Care este atunci nivelul celorlalți? Al lui Răuță sau al lui Stelu Filip? Sau al lui Torje? Și cum putea Dinamo să se mențină în prima ligă românească cu o colecție de alți retrogradați, gen Grădinaru, Moura, Patriche, Morar, Irobiso?

Dinamo la timpul trecut

Locul în care se face școală

Să revenim totuși la Pierret și la întrebarea noastră. Cum a ajuns un fotbalist care n-a sărit peste nivelul eșalonului trei din Hexagon să fie placa turnantă a unei echipe de tradiție din România? Răspunsul este cât se poate de simplu. Balthazar, produs de serie al școlii franceze de fotbal, are la bază deprinderile meseriei dobândite nu după ureche, ci urcând treptele unui sistem coerent. 

Spre deosebire de felul în care arată lucrurile la noi, unde școala românească se confundă adeseori cu școala vieții (materii obligatorii golăneala și șmecheria), școala franceză de fotbal este chiar o școală. Adică un loc în care niște profesori predau elevilor elementele de bază ale profesiei de fotbalist.

Acolo nu "se fură meserie", se învață. Foarte important, supradotații, cazul lui Mbappe, nu beneficiază de statutul de exceptați de la procesul de pregătire. Sunt doar niște talente mai mari printre colegi care au aceleași aspirații.

Tribunalul poporului dinamovist

Bănuiesc că pe dinamoviști îi interesează mai puțin acum secretul lui Balthazar Pierret și al școlii franceze. Este timpul când tribunalul poporului dinamovist caută vinovați pentru cea mai mare rușine din istoria clubului. Voci importante din trecutul mai apropiat sau mai depărtat al echipei din Ștefan cel Mare i-au numit pe responsabilii dezastrului. În ordine cronologică, ar fi mai întâi acționarii trecutului poleit în aur – Badea, Borcea, Turcu, Walter. Vine la rând apoi Ionuț Negoiță, cel care a preluat echipa insuflându-i condiția de club mic și mentalitatea de Hagi Tudose care taie coada pisicii că se face frig în casă.

A obosit și Pasărea Phoenix să tot renască!

Coaforul și spaniolii inventați tot de Negoiță par personaje dintr-o comedie neagră. Mai la vale, Șerdean, Mureșan și Zăvăleanu au parazitat ecosistemul fiecare după puterile lui. Nici măcar DDB-ul nu a scăpat de suspiciuni, căci banul e ochiul dracului. Nomenclatorul vinovaților se apropie de final cu antrenorii perindați la conducerea echipei. Bonetti, Rednic, Stoican, Uhrin. Puteam să fim și noi, echipa ar fi arătat la fel. La sfârșit de tot, își târșâie picioarele batalionul celor 53 de jucători care au făcut parte din lotul apocalipsei lui Dinamo. Jucători de duzină, fotbal pe măsură.

Urmează falimentul, nu există altă perspectivă. Cine evocă legenda cu renașterea Păsării Phoenix nu este un amator de metafore literare, ci un apropiat al celorlalte versiuni de Dinamo. Începe dansul între FC, ACS și CS!

Citește și:
Discurs în română și în rusă în vestiar, cu țipete, după punctul istoric reușit în Conference League: „Aveți viitor!”
Conference League
Discurs în română și în rusă în vestiar, cu țipete, după punctul istoric reușit în Conference League: „Aveți viitor!”
Noul clasament FIFA: România, pe cea mai bună poziție din ultimii ani + Kosovo, salt istoric
Nationala
Noul clasament FIFA: România, pe cea mai bună poziție din ultimii ani + Kosovo, salt istoric
CTP a dat verdictul în scandalul de dopaj cu Iga Swiatek
Tenis
CTP a dat verdictul în scandalul de dopaj cu Iga Swiatek

Comentarii (21)
tictictic
tictictic  •  31 Mai 2022, 21:26

Hai sa fim seriosi si sa judecam limpede. Sa intelegem ca un club de fotbal nu este buticul de la coltul strazii unde "patronul" vinde ce vrea si cum vrea, tinandu-si contabilitatea "afacerii" pe caiet dictando. Un club de fotbal nu este nici accesoriul unui primar si nici ambitia unui ministru (Dincu), nici macar utopia unui jurist bugetar (Talpan) frustrat de toate cele din viata lui. Un club de fotbal nu este nici macar proprietatea unui patron (de carton sau nu). Un club de fotbal nu este nici macar proprietatea ultrasilor sau a galeriilor din peluze. Un club de fotbal este exact ceea ce inseamna el: o organizatie sportiva care se intrece intr-un campionat national, municipal, international. Un club de fotbal inseamna o societate care il administreaza spre performanta sportiva. Societate care e condusa si manageriata ca oricare alta firma din lume. Cu tot ce trebuie pentru asta. Orice se abate de la paradigma asta sfarseste inevitabil in esec. Din punctul meu de vedere, falimentul Dinamo este responsabilitatea exclusiva a DDB. N-au ce cauta pe holurile clubului si prin birouri alde Tararache si Bucurica; la fel a falimentat si Rapidul cu Corsicanul. In plus, consider sinucigasa decizia de a desemna administratori special si judiciar de la Cluj pentru insolventa (Zavaleanu si Muresan); eu as fi ales o echipa mult mai competenta din Bucuresti. Ce-a iesit pana la urma, vedem astazi...

19sevilla86
19sevilla86  •  31 Mai 2022, 20:31

Pentru poluatorii asidui ai știrilor despre Steaua: abominațiune, forțat abominatie, este definiția cea mai corecta a ororilor inventate și impuse cu forța armelor de sovietici: cazărmile sportive ale armatei CSA și miliției CS Dinamo! Din păcate aceste anomalii au fost păstrate exclusiv in România asta și pentru ca la noi exista încă o adunătura gălăgioasa și violenta care se atârna cu disperare și fanatism de gardurile dărăpănate ale oribilitatilor CSA și CS Dinamo, aceiași care poluează cu zel proletar știrile despre Steaua (vremelnic FCSB).

hristo33
hristo33  •  31 Mai 2022, 19:06
Postat de adriann_ pe 31 Mai 2022, 17:28

De remarcat ca eu am folosit odata cuvantul "abominatie" la misto (nu exista in limba romana) iar ala care le face template-urile p0stacilor fecesebisti l-a luat de bun. Asa ceva... :))

viorica predosanu aka sevilla de mai jos e p(r)ostacul sef,))

Vezi toate comentariile (21)
Comentează