OPINII  »  EDITORIAL

Paiața de care nu mai râde nimeni

Articol de - Publicat marti, 28 septembrie 2021 13:23 / Actualizat marti, 28 septembrie 2021 13:46

Cine are nevoie de o infuzie de moral să joace cu Dinamo! A fost FCSB, 6-0, acum CSU Craiova, 5-0. Cine urmează? Cine dorește, cine poftește?

Final de poveste sau început de coșmar? Nici, nici. Dinamo sezonul toamnă-iarnă 2021 arată ca un om gârbovit de ani care se îmbracă asemenea unui puști. Sau ca un adolescent care își pictează mustață ca să arate ca un domn.

Când te compătimesc dușmanii

Impostura este prea evidentă pentru a mai fi ascunsă, iar sub preș este atâta mizerie că preșul se transformă în covor zburător. Și, în timp ce printr-o piruetă departamentală demnă de o cercetare mai atentă Clubul Sportiv Dinamo l-a extras de la Steaua pe mult cântatul copil-minune al înotului românesc David Popovici, clubul de fotbal omonim arată ca o paiață plimbată prin bâlciul fotbalului nostru.

 O marionetă de care nu mai râde nimeni și pe care o compătimesc și dușmanii. Aceasta este umilința supremă.

Era un meci de unu ori doi!

Înfrângerea de la Craiova, 0-5 cu CSU, nu surprinde pe nimeni. Pe când lumea nu era luată în franciză de bet-uri și microbistul cinstit își punea și el câțiva leuți la Pronosport, meciul ăsta Craiova-Dinamo era unul de 1X2. Sau cum a citit mai încoace o tânără aspirantă la postul de prezentatoare TV, un meci de unu ori doi. Superb! 

Paiața de care nu mai râde nimeni

Superb, dar să nu deviem. Craiova-Dinamo 5-0 a fost cronica unei defilări așteptate a oltenilor, cărora le-au trebuit însă 52 de minute (golul de 2-0 al lui Andrei Ivan) ca să deblocheze un meci în care aveau superioritate numerică din primul sfert de oră, după eliminarea lui Giafer. Așa arată produsele premium ale școlii dinamoviste, ca Giafer, Rici, Bani, Amzar. Ce trist! Nu trist, jenant!

Paradox. La 5-0 te întrebi de ce ratează mult Craiova

Cele 3 schimbări efectuate după pauză de Reghecampf, Marius Constantin în locul lui Screciu, Cîmpanu în locul lui Alexandru Crețu și Markovici la Baiaram, spun ceva important despre nemulțumirea antrenorului. 

În fața unui Dinamo unde Steliano Filip se agita ca un atom ieșit de pe orbită și Sorescu reușea să facă praf în câteva secunde două promisiuni de ocazii, Craiova își crea ocazii și rata. Nu cu seninătate, cum rostește limba de lemn, ci cu o precipitare la a cărei cauză este dator să lucreze Reghe. Urcat după victorie la rangul de „Laurențiu” de Sorin. Cârțu. 

Derbyul cu formația familiei Mititelu, nici ea vreo revelație, ne va oferi totuși o imagine mai aproape de adevăr despre echipa care are dreptul să folosească stadionul Primăriei Craiova sub titulatura „Ion Oblemenco”.

Interesant cum a ajuns clubul lui Rotaru să folosească exclusiv marca fostului mare golgeter. Doar dovedind că este adevăratul păstrător al valorilor originare ale Științei, clubul fondator al visurilor fotbalistice ale oltenilor?

Părerea lui Cornel Dinu

Revenind în cernita tabără a învinșilor, aș remarca vorbele lui Cornel Dinu despre Mircea Rednic, așteptat ca unic salvator în Ștefan cel Mare. Mi se pare o analiză lucidă despre ce ar însemna un nou mandat al lui Rednic la Dinamo.

„Eu mi-l aduc aminte pe Rednic în 2007. Am vorbit de curând cu el. În ultimii ani nu a mai confirmat. Rednic e bine pregătit din punct de vedere tehnic, pentru mine era realmente o plăcere să văd antrenamentele lui logice, eficiente. Cunosc foarte bine situaţia lui Mircea Rednic. Pentru un antrenor este teribil de important cum se manifestă la înfrângere, pentru că în vestiar, jucătorul suferă”.

La masa credală

Continuă Dinu spunând că speranța în ce îl privește pe Rednic este să mai aducă niște jucători. Aici mi-aș permite să am altă părere decât simbolul absolut al lui Dinamo. Nu, speranța este ca ultimul campion cu Dinamo să fie doar acel tehnician destoinic care se ocupă de antrenamentele acelea eficiente și logice. Căci cariera antrenorului Rednic a fost buruienită în ultimii ani tocmai de impresarul Rednic. 

Așa că hai să îl lăsăm pe Iuliu Mureșan să se ocupe de treaba asta, chiar dacă nu prea are cu ce și cu cine, iar pe Mircea să limiteze proporțiile dezastrului! Cine așteaptă mai mult se poate înscrie la masa credală. A credulilor, adică.

Citește și:
Gigi Becali, imediat după FCSB - U Craiova: „Așa de afectat sunt, nici poftă de mâncare nu mai am” + Ce spune despre transferuri
Cupa Romaniei
Gigi Becali, imediat după FCSB - U Craiova: „Așa de afectat sunt, nici poftă de mâncare nu mai am” + Ce spune despre transferuri
Oficial: Dan Șucu, noul acționar majoritar de la Genoa, cu 77%!
Campionate
Oficial: Dan Șucu, noul acționar majoritar de la Genoa, cu 77%!
CAMPIONII Superlativelor GSP, cea de-a 59-a ediție: Dennis Man (Fotbalistul Anului), Edward Iordănescu (Antrenorul Anului), Risto Radunovic (Jucătorul Străin al anului) și David Popovici (Sportivul Anului)!
Ideile Gazetei
CAMPIONII Superlativelor GSP, cea de-a 59-a ediție: Dennis Man (Fotbalistul Anului), Edward Iordănescu (Antrenorul Anului), Risto Radunovic (Jucătorul Străin al anului) și David Popovici (Sportivul Anului)!

Comentarii (23)
stalky
stalky  •  30 Septembrie 2021, 06:25
Postat de chronic_6_0 pe 28 Septembrie 2021, 18:15

Si de ce ar avea drept la transferuri o echipa pentru a 2-a oara in insolventa? Ti se pare normal ca o echipa cu 10 milioane datorii, care nu isi plateste creditorii, sa angajeze inca alti 10 jucatori? Sa nu mai uitam de retrogradarea stearsa din pix de frf. Articolul e scris bine, e umilinta suprema. Fc coafor e rusinea Romaniei!

Umilinta suprema? Da, umilinta suprema a asa zisului fotbal romanesc. Dinamo e o umbra, e adevarat. Umbra nu poate fi umilita. Te bate Albania si toti "descultii", si tu vorbesti de umilinta unei umbre? Aveti impresia ca celelalte echipe romanesti sunt pe "cai mari"? Va imbatati cu apa rece. Vorba lui Nenea Iancu reinterpretata, "fotbalul romanesc e minunat si sublim insa lipseste cu desavarsire".Noroc cu Radoi care va aduce cu picioarele pe pamant. Si ramanem sa ne zbatem in mocirla campionatului romanesc , ca mai mult de atat nu putem. In schimb radem ***, de o umbra. Uitati va in oglinda si o sa radeti si mai copios. Uitati va la " performantele"echipei nationale neumilitilor si rasul o sa va copleseasca. Acolo e oglinda marilor echipe romanesti, care demonstreaza un "fotbal de clasa" contra unei umbre. In rest, romanii e destepti.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

andrei.33
andrei.33  •  30 Septembrie 2021, 00:27

Foarte bun articolul, scris de un dinamovist adevarat, care urmareste indeaproape echipa de cateva decenii bune.

cuviosul_pafnutie
cuviosul_pafnutie  •  29 Septembrie 2021, 15:55

Acel„caci”...(cariera antrenorului Rednic...),suna ca dracu-cum zicea un scrasnit prim ministru„postrevolutionar”!Dar e „tare” chestia cu...„Cine asteapta mai mult(de la antrenorul Rednic),se poate inscrie la masa credala!A credulilor adica”!

Vezi toate comentariile (23)
Comentează