Articol de GSP - Publicat sambata, 13 mai 2023 12:34 / Actualizat sambata, 13 mai 2023 12:40
Șahiștii participanți în cadrul Superbet Chess Classic România 2023 au încheiat, vineri, cea de-a VI-a rundă a competiției – prima etapă a circuitului mondial Grand Chess Tour.
Runda VI a fost singura, de până în acest moment, care s-a încheiat cu cinci rezultate de egalitate. Cea de-a șasea zi competițională Superbet Chess Classic România a început, vineri, cu o primă mutare simbolică, făcută de vicepreședintele Fundației Superbet, Gabriel-George Petrescu.
- Maxime Vachier-Lagrave – Richard Rapport ½ - ½ Richard a ales să joace Apărarea Franceză chiar împotriva marelui maestru francez, dar aceasta nu a fost o surpriză. Deschiderea aleasă este specialitatea casei. Jocul de mjloc rezultat a fost extrem de dinamic, cu multe piese table și, astfel, am putut urmări o partidă pe contre. A fost cursa pionilor a și h, aflați pe flancuri opuse. Ambii jucători au fost extrem de exacți, iar partida s-a încheiat la egalitate printr-un șah- etern.
- Bogdan Deac – Anish Giri ½ - ½ Marele maestru român a obținut un avantaj pozițional după deschidere. Părea, la un moment dat, că ne îndreptăm spre prima victorie din acest turneu a lui Bogdan. Anish Giri a dovedit, încă o dată, de ce este un jucător de top 10 mondial și a găsit cele mai bune soluții să iasă din situația dificilă în care se afla. Astfel, partida s-a încheiat la egalitate, după 34 de mutări.
- Ding Liren – Wesley So ½ - ½ Campionul mondial Ding Liren a început partida curajos, dar a fost mult prea optimist la mutarea a 10-a, când a ales să împingă pionul la e4. Ivan Sokolov, căpitanul echipei masculine a României, s-a aflat în studio și a declarat că era mult mai indicat să continue o dezvoltarea naturală a pieselor. După mutarea 10, Ding a suferit și a trebuit să se apere până la finalul partidei. A reușit să profite și de câteva inexactități ale lui Wesley So și a reușit să smulgă o jumătate de punct in extremis.
- Fabiano Caruana – Alireza Firouzja ½ - ½ Liderul turneului, Fabiano Caruna, a ales o variantă liniștită care să-i ofere un avantaj stabil și să pună presiune pe mai tânărul său adversar. A reușit acest lucru și a obținut un final clar mai bun. A fost foarte aproape de victorie, dar la mutarea 41 a ales să joace Cc4, în loc de Tc7 și, astfel, i-a permis lui Alireza să găsească o repetare mutări pentru a egala poziția.
- Ian Nepomniachtchi – Jan-Krzysztof Duda ½ - ½ A fost cea mai liniștită partidă a zilei. Vicecampionul mondial venea după înfrângeri consecutive și trebuia să facă ceva pentru a opri seria negativă. Astfel a ales o variantă mai liniștită, fără riscuri. Deși partida a început liniștit, marele maestru polonez a fost nevoit să găsească cele mai bune continuări pentru a termina partida la egalitate.
Clasamentul după runda 6 la Superbet Chess Classic
1 – Fabiano Caruana (4 puncte)
2 – 4 Alireza Firouzja, Wesley So, Richard Rapport (3,5 puncte)
5 – 6 Anish Giri, Maxime Vachier-Lagrave (3 puncte)
7 – 9 Ding Liren, Ian Nepomniachtchi, Jan-Krzysztof Duda (2,5 puncte)
10 – Bogdan Deac (2 puncte)
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!