SPORTURI  »  ALTELE  »  CANOE

Leon Rotman, cel mai în vârstă campion olimpic al României, mâhnit de modul în care e tratat: „Am 85 de ani, nu am contract cu Dumnezeu!”

Articol de - Publicat vineri, 14 februarie 2020 10:20

Leon Rotman (85 ani), cel mai bătrân campion olimpic al României, dublu medaliat cu aur la Melbourne la canoe, în 1956, așteaptă încă să primească decorația pe care președintele Klaus Iohannis i-a acordat-o printr-un decret semnat pe 25 noiembrie 2019.

N-a fost niciodată în lumina reflectoarelor, nici chiar în anii în care câștiga prima „dublă” olimpică de aur pentru România din istorie, în iarna lui 1956. Acum cu atât mai puțin. 

„Din când în când, mai apare câte un jurnalist care mă mai întreabă de sănătate. Cam atât, în rest m-au cam uitat toți și nu înțeleg de ce. Ultima dată am primit un SMS de la COSR anul trecut, să vin la ziua lui Ivan Patzaichin. Dar niciodată nu m-a sunat nimeni de acolo să mă întrebe ce mai fac, nici măcar de ziua mea. La fel a fost și cu cei de la Ministerul Sporturilor sau de la Federația de canoe. Deși sunt primul dublu campion olimpic al României și cel mai bătrân în viață. Că Iosif Sârbu, primul nostru campion olimpic, s-a stins de peste 50 de ani. A fost probabil prea demult și nu mai contează, oamenii mai uită”, spune trist Leon Rotman, fostul canoist, care mai are un „bronz” și la JO Roma 1960. 

„Am aflat de decorație de la comunitatea evreiască!” 

Ieșit de multă vreme din lumea sportului, Leon Rotman nu mai ține legătura nici cu Federația de kaiac-canoe. Născut în România, dar cu origini evreiești, el a rămas însă foarte atașat de comunitatea respectivă: „De la ei am și aflat că anul trecut, prin noiembrie, președintele Klaus Iohannis a semnat un decret prin care urma să primesc o distincție. Dar pe mine nu m-a anunțat nimeni nimic, nici măcar nu m-a sunat cineva de la Președinție să-mi spună ceva despre asta, să mă anunțe când să mă prezint ca s-o primesc. Sunt chiar foarte mâhnit. Nu știu de ce, România m-a tot marginalizat de-a lungul timpului! Așa a fost mereu, inclusiv când m-am pensionat și nu s-a dorit avansarea mea la grad. Eram maior în Miliție, ar fi trebuit să fiu făcut locotenent-colonel, dar a rămas așa”.

Leon Rotman continuă: „Lui Ivan Patzaichin, tot în noiembrie, i s-a organizat o festivitate, l-a decorat președintele Iohannis. Foarte bine, era ziua lui, făcea 70 de ani, merita asta. Eu n-am fost nici măcar informat oficial până acum, deși au trecut peste două luni. M-am interesat prin intermediul unor cunoștințe, dar li s-a transmis că se așteaptă să se strângă mai mulți campioni care să fie decorați și se va face o ceremonie comună. În fine, aștept să fiu chemat, dar am și eu o vârstă, 85 de ani. Nu am contract cu Dumnezeu și chiar aș vrea să mă bucur de această distincție cât sunt în viață. Mă onorează că președintele țării s-a gândit la mine, dar nu înțeleg de ce se tărăgănează lucrurile”. 

Președinția a confirmat decretul pentru Rotman

În urma unui demers al Gazetei Sporturilor, biroul de presă al Președinției a confirmat că pe 25 noiembrie 2019, președintele României, Klaus Iohannis, a semnat un decret prin care „în semn de apreciere pentru importantele rezultate sportive obţinute de-a lungul timpului, în calitate de reprezentant al României, pentru talentul, pasiunea, devotamentul şi profesionalismul puse în slujba afirmării sportului românesc pe plan internaţional, a conferit Ordinul Naţional «Pentru Merit» în grad de Comandor domnului Leon Rotman”.

Canoistul român a mai primit două distincții, Ordinul național „Pentru Merit” în grad de ofițer (2000) și „Meritul Sportiv” (2008), tot în urma unor decrete prezidențiale. Într-un alt mail se comunică: „în perioada următoare domnul Leon Rotman va fi contactat de către Administrația Prezidențială, în vederea stabilirii detaliilor cu privire la înmânarea Ordinului Național Pentru Merit în grad de Comandor conferit de către Președintele României, domnul Klaus Iohannis”. 

„Am înțeles că trebuie să aștept, să fiu decorat la o festivitate împreună cu alți campioni, mai încolo, dar nu știu când. Mi se pare ciudat, fiindcă eu am fost singur în barcă atunci, la Melbourne și la Roma”

„Poate nu se știa, dar la 5 zile după ce președintele a semnat acel decret, pe 30 noiembrie, se împlineau fix 63 de ani de când cucerisem prima medalie olimpică de aur, în proba de 10.000 de metri. Iar pe 1 decembrie 1956 am câștigat-o pe a doua”
- Leon Rotman, dublu campion olimpic la canoe explicații

Vezi și:

JOCURILE OLIMPICE 2020 // Simona Halep, singura calificată la Tokyo! Cine mai are șanse și care sunt criteriile: de ce Sorana Cîrstea are interzis

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
România - Cipru, ultimul meci din Liga Națiunilor » Cum arată primul „11” gândit de Mircea Lucescu + Cele mai bune cote
Nationala
România - Cipru, ultimul meci din Liga Națiunilor » Cum arată primul „11” gândit de Mircea Lucescu + Cele mai bune cote
Gianni Infantino, președintele FIFA, indignat de scandalul săptămânii din fotbalul mondial » Cere măsuri: „Nu e loc pentru așa ceva!”
Campionate
Gianni Infantino, președintele FIFA, indignat de scandalul săptămânii din fotbalul mondial » Cere măsuri: „Nu e loc pentru așa ceva!”
Prim-ministrul din Kosovo, întâlnire de gradul ZERO cu jucătorii, la două zile de la meciul cu România: „S-a umplut paharul!”
Nationala
Prim-ministrul din Kosovo, întâlnire de gradul ZERO cu jucătorii, la două zile de la meciul cu România: „S-a umplut paharul!”

Scene REVOLTĂTOARE! Haosul a continuat și la conferință » Kosovarii au sărit la bătaie, cu Mircea Lucescu la 3 metri distanță: „Să vă fie rușine!”

Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”


Comentarii (5)
2106360459517247
Robert Cohen  •  26 Noiembrie 2021, 13:34

România nu-și perpetuează valorile .Dacă nu ai trecut nu vei avea nici viitor ,ceeace in sport cel putin s-a adeverit.Vechi,mari sportivi care au adus fala țării nici nu au un site pe internet .Tinerii habar nu au de ei.Este destul de rusinos

pol1tehnicaiasi
pol1tehnicaiasi  •  09 Iulie 2020, 17:50

Frumos, respect dle Rotman !! Pacat ca adevaratele valori NU SUNT RESPECTATE cat timp sunt in viata, ci abia dupa...........

871860592867161
Alex Iacobi  •  15 Februarie 2020, 06:56

Sint cu mult mai tinar dar dupa ce am vazut in presa numele d-lui Leon Rotman l-am cunoscut intr-o zi prin 1976 . Un om cu mult bun simt si foart retras fara fitele unora care nu au cistigat nici macar 1 % din cit a cistigat acest campion ca sportiv de performanta. La Multi Ani domnule Rotman din New York .

Vezi toate comentariile (5)
Comentează