Articol de GSP - Publicat marti, 25 august 2015 00:00
Dubla campioană olimpică şi mondială, Shelly-Ann Fraser Pryce, a demonstrat, la fel ca şi colegul său de echipă, Usain Bolt, că deşi anul trecut a avut un sezon mai dificil ea nu a venit la aceste Mondiale cu un alt obiectiv decît medalia de aur.
Jamaicana de 28 de ani a alergat ieri finala de 100 metri ca şi cum ar fi fost singură pe pistă. A dominat cursa de la start pînă la finiş şi a fost înregistrată în 10,76 secunde. Ea a fost urmată pe podium de olandeza Dafne Schippers (10,81) şi de americanca Tori Bowie (10,86).
Vedetele sprintului mondial, jamaicanii Usain Bolt şi Shelly-Ann Fraser Pryce, vor lua startul şi în proba de 200 m, dar şi la 4x100 m.