SPORTURI  »  CICLISM  »  PARIS-NISA, 219.5KM, SISTERON-NISA

Festival Thomas De Gendt în Nisa. Wiggins rămîne în galben

Thomas de Gendt (foto:bicycling.com)
Thomas de Gendt (foto:bicycling.com)

Articol de - Publicat sambata, 10 martie 2012 00:00 / Actualizat sambata, 10 martie 2012 19:04

Britanicul Bradley Wiggins ( Sky) a rămas în galben, într-o zi în care americanul Levi Leipheimer a pierdut orice şansa la galben în Paris-Nisa. Belgianul Thomas De Gendt a adus a treia victorie de etapă pentru Vacansoleil

O invitaţie la festival. 219.5 kilometri între Sisteron şi Nisa, o ultimă etapă în linie condimentată cu patru căţărări înăbuşitoare, dar cu un finiş plat ca în palmă, o sîmbătă ce a odihnit caravana într-o prefectură pe care soţia preşedintelui Franţei, Carla Burni, ar putea-o clasa drept "modestă", judecînd în aceeaşi logică cu care îşi apără familia. Rutierii au suportat pentru ultima oară stresul hîrjoanei pentru poziţiile fruntaşe din pluton, oscilînd între atenţia asfaltului imediat şi meditaţia îngrijorată pentru contratimpul montan de pe Col d'Èze, de mîine.

Estonianul Rein Taaramae (Cofidis) şi belgianul Thomas De Gendt (Vacansoleil) s-au furişat printre serpetinele primei căţărări de categoria a II-a, Col des Leques, au aruncat în turbincă şi Col de Luens, şi Cote de Peyroules, după care au plonjat ca-n montaigne-rousse spre poalele ultimului şi celui mai infernal supliciu de pe traseu, Col de Vence. În spatele celor doi, într-o mişcare de don Quijote menită să sfideze cele doisprezece minute puse pavăză între evadaţi şi grupul principal, Evgeni Petrov (Astana) a atacat tătăreşte, cu încăpăţînare şi nesăbuire, dar nu a reuşit niciodată să provoace prea multă îngrijorare în rîndul echipelor de urmărire.

Cu 55 de borne înainte de sosirea în Nisa, atunci cînd ultimele pante aspre de pe Col de Vence păreau să zîmbească răuvoitor către chipul schimonosit al lui Taaramae, belgianul Thomas De Gendt a apăsat adînc în pedale, a trecut primul vîrful căţărării, cu un avantaj de 12 secunde, şi a început să alunece vijelios pe coborîrea dinspre linia de sosire. În grupul principal, Sky l-a înconjurat pe britanicul Bradley Wiggins cu o falangă neiertătoare de tunici negre, iar liderul din Cursa Soarelui a bifat o nouă zi fără probleme.

Aţîţat de mirosul unei noi victorii în Paris-Nisa, după cea din etapa inaugurală a ediţiei trecute, Thomas De Gendt a oferit o lecţie flamandă de contratimp individual/cursă clasică scurtă. Rutierul în vîrstă de 25 de ani, născut în Sint-Niklaas, oraşul ce găzduieşte clasica-monument Turul Flandrei, şi-a închis privirea într-un V de la victorie, a survolat cei 40 de kilometri cu o viteză vecină cu fulgerul şi a ridicat ambele mîini pe linia de sosire.

În spatele rău, americanul Levi Leipheimer (Omega Pharma-QuickStep) a demonstrat încă o dată că roata cîştigă întotdeauna, după ce s-a prăbuşit de trei ori consecutiv în tentativa sa de a sta drept şi de a se întoarce în pluton. Sky a adus cavaleria la vatră, dar ordonanţele lui Levi nu au reuşit joncţiunea. "Wiggo" rămîne în galben şi luptă în contratimpul de mîine pentru glorie.

Clasamentul etapei:
1.Thomas De Gendt (Bel) Vacansoleil-DCM
2.Rein Taaramae (Est) Cofidis 00:06:18
3.John Degenkolb (Ger) Project 1t4i 00:09:24
4.Greg Henderson (NZl) Lotto Belisol
5.Thor Hushovd (Nor) BMC Racing
6.José Joaquin Rojas (Spa) Movistar
7.Romain Feillu (Fra) Vacansoleil-DCM
8.Simon Clarke (Aus) GreenEdge
9.Xavier Florencio (Spa) Katusha
10.Grega Bole (Slo) Lampre-ISD

Clasamentul general:
1.Bradley Wiggins (GBr) Sky 27:53:04
2.Lieuwe Westra (Ned) Vacansoleil-DCM.0:00:06
3.Alejandro Valverde (Spa) Movistar 0:00:18
4.Simon Spilak (Slo) Katusha 0:00:37
5.Tejay Van Garderen (USA) BMC 0:00:39

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Un kosovar „trădează” și își face praf conaționalii: „Imaturitate! Rrahmani ne-a pierdut meciul”
Nationala
Un kosovar „trădează” și își face praf conaționalii: „Imaturitate! Rrahmani ne-a pierdut meciul”
Cea mai sexy antrenoare din România a îmbrăcat tricoul echipei din Superligă! Culmea: în februarie era cu rivalii
Handbal
Cea mai sexy antrenoare din România a îmbrăcat tricoul echipei din Superligă! Culmea: în februarie era cu rivalii
„Te șochează!” » Directorul GSP i-a „împachetat” pe kosovari: „Îmi prezint scuzele pentru cuvântul pe care o să-l folosesc acum”
Nationala
„Te șochează!” » Directorul GSP i-a „împachetat” pe kosovari: „Îmi prezint scuzele pentru cuvântul pe care o să-l folosesc acum”

Ion Țiriac a „incendiat” internetul cu apariția controversată de la Turneul Campionilor » Ce scria pe șapca miliardarului: imaginile au apărut pe transmisiunea live a finalei

UEFA nici nu a stat la discuții și a refuzat pe loc cererea României » Ce solicitase FRF, imediat după abandonul naționalei din Kosovo


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează