Articol de GSP - Publicat vineri, 26 septembrie 2008 00:00
Roxana Popa a fost refuzată în România. Acum este una dintre speranţele Spaniei la viitoarele JO
Se numeşte Roxana Popa. Are 11 ani. S-a născut la Constanţa. “Noua Nadia Comăneci”, aşa i se spune deja. Roxana nu va reprezenta însă România, eventualele sale medalii vor fi ale Spaniei.
“Presa din România a scris la un moment dat că Spania o fură pe noua Nadia Comăneci, încercînd astfel să o apere pe Roxana, însă cred că lucrurile nu stau chiar aşa. Spania nu fură nimic”, spune Marian Popa, tatăl gimnastei. Părinţii au plecat din ţară pentru ca fetiţa să aibă parte de oportunităţile neavute sau pierdute în România.
ÎNCEPUT DE POVESTE
Părinţii au realizat foarte repede după naşterea Roxanei că micuţa le va da multe bătăi de cap. “Avea multă energie, era un adevărat dezastru în casă şi ne-am decis să o direcţionăm către sport, mai ales că şi eu am încercat cîndva să practic gimnastica ritmică”, povesteşte Carmen, mama fetei.
La şase ani, Roxana a fost dusă pentru prima oară la o sală de gimnastică, în România. Antrenorul a respins-o pe motiv că era prea mică. Primul obstacol apărut în calea visurilor Roxanei.
SPANIA, TĂRÎMUL FĂGĂDUIT
Lucrurile aveau să ia însă o turnură neaşteptată, părinţii Roxanei luînd decizia de a pleca spre Spania cu speranţa de a le asigura copiilor (Roxana mai are un frate mai mare) un viitor mai bun.

Doi ani a stat micuţa fără părinţi, rămînînd în grija bunicilor, aşteptînd momentul în care să fie iar alături de cei dragi plecaţi departe.
Ajunsă la Madrid, primul ei “moft” a fost să continue cursurile de gimnastică pe care le începuse în cele din urmă la Constanţa. Carmen şi Marian Popa au reuşit să obţină o întÎlnire cu antrenorul echipei naţionale a Spaniei, care i-a Îndrumat către unul dintre cele mai bune centre din ţară.
“Ceea ce m-a impresionat chiar de la primele antrenamente la ea a fost caracterul. E logic ca un copil de vîrsta ei să se teamă de anumite exerciţii mai complicate, însă ea nu, cerea mai mult şi mai dificil. Mă vedeam nevoită chiar să o refuz, însă ea se antrena singură prin colţurile sălii”, detaliază Silvia Garcia, antrenoarea Roxanei la Centrul de Gimnastică din Pozuelo.
Roxana Popa la Campionate Naţionale de gimnastică ale Spaniei
EXCEPŢIA
Legea spaniolă spune că un cetăţean român are nevoie de zece ani de rezidenţă în Spania pentru a cere cetăţenia acestei ţări. O gimnastă nu poate aştepta o perioadă atît de îndelungată. Cu mici excepţii însă. Spania a văzut că Roxana e capabilă să aducă medalii. Din 13 iunie 2008, Roxanei i s-a acordat cetăţenia spaniolă, pentru care a trebuit să renunţe la cea română. Noua Nadia Comăneci nu va mai putea concura pentru România...Citeşte continuarea pe MYSPORT!
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”