Articol de GSP - Publicat vineri, 08 mai 2020 16:25
Sportivii din toată lumea încep să revină în incintele destinate lor, este și cazul gimnaștilor din Olanda care s-au întors săptămâna aceasta la antrenamente
Cei de top au reînceput activitatea la centrul „Epke Zonderland" din Heerenveen. „Sportivii noștri sunt din nou în sală. Sub reguli stricte și respectând distanța fizică, ei și-au reluat pregătirea pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo", a anunțat federația batavă.
Sanne Wevers, campioana olimpică de la bârnă din 2016, a revenit și ea la antrenamente, însă pentru a nu pierde contactul cu aparatul, aceasta și-a instalat în dormitor, în timpul restricțiilor, o bârnă. Gimnasta în vârstă de 28 ani se recuperează încă după o accidentare la umăr.
„Sunt convinsă că pot reveni la cel mai înalt nivel. Am pierdut mult în ultima perioadă, dar sper ca de acum încolo să ne putem antrena în ritm normal", a spus Sanne. Echipa feminină a Olandei este calificată la Jocurile Olimpice de la Tokyo.
42.093de cazuri de îmbolnăviri cu COVID-19 a raportat Olanda până vineri, dintre care 3.459 de recuperați și 5.359 de decedați
VIDEO EMOȚIONANT. Nu există obstacol peste care să nu trecem! România va fi și mai puternică
Citește mai multe știri din gimnastică:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”