SPORTURI  »  JOCURILE OLIMPICE  »  GIMNASTICĂ

VIDEO Decizia Anei Maria Bărbosu la revenirea în România, după ce arbitrii au coborât-o de pe podiumul olimpic: „Cel mai sănătos lucru de făcut”

Ana Maria Bărbosu la revenirea în România +13   FOTO
Ana Maria Bărbosu la revenirea în România

Articol de - Publicat joi, 08 august 2024 07:33 / Actualizat joi, 08 august 2024 09:44

Gimnasta Ana Maria Bărbosu (18 ani) a decis să ia o pauză de la utilizarea rețelelor sociale, după finalul nefericit al aventurii ei la Jocurile Olimpice, unde o decizie a arbitrilor a coborât-o de pe podiumul olimpic, la 30 de secunde după ce sărbătorise obținerea unei medalii de bronz.

Ana Maria Bărbosu a concurat în 3 probe la Jocurile Olimpice. Alături de echipa României (Amalia Ghigoarță, Sabrina Maneca-Voinea & Lilia Cosman) a încheiat finala pe echipe pe locul 7. În finala de la individual compus s-a clasat pe locul 17, iar în finala individuală la sol a sărbătorit pentru 30 de secunde medalia de bronz, înainte ca o decizie a arbitrilor să o coboare pe 4.

Oficialii au acceptat o contestație a americancei Jordan Chiles - una despre care chiar tabăra americană a afirmat că a fost făcută fără prea mari speranțe -, iar Jordan a urcat astfel pe ultima treaptă a podiumului, lăsându-le pe Ana Maria și pe Sabrina Maneca-Voinea în afara locurilor medaliate.

Ana Bărbosu finala olimpică la sol Paris 2024 Foto: Raed Krishan (Paris)
Ana Bărbosu finala olimpică la sol Paris 2024 Foto: Raed Krishan (Paris)
Ana Bărbosu finala olimpică la sol Paris 2024 Foto: Raed Krishan (Paris)
Ana Bărbosu finala olimpică la sol Paris 2024 Foto: Raed Krishan (Paris)
Ana Bărbosu finala olimpică la sol Paris 2024 Foto: Raed Krishan (Paris)
+8 FOTO

Decizia Anei Maria Bărbosu la revenirea în România, după ce arbitrii au coborât-o de pe podiumul olimpic

Pentru Ana Maria Bărbosu, modul în care a trecut de la extaz la agonie a cântărit greu. Emoțiile au copleșit-o și o încearcă din greu și la câteva zile după finala acelei probe.

După revenirea în România, Ana Maria a anunțat pe contul ei de Instagram, unde este urmărită de peste 27.000 de oameni, că „voi lua o pauză de la social media”. „Vă mulțumesc tuturor pentru sprijin și mesaje”, a adăugat ea în limba engleză. A publicat un scurt mesaj și în română: „Pentru cei care mă cunosc, aveți numărul meu”.

VIDEO. Ana Maria Bărbosu: „Să-mi închid social media ar fi cel mai sănătos lucru de făcut”

De altfel, Ana Maria Bărbosu își declarase intenția chiar de la revenirea în țară, petrecută în seara zilei de miercuri.

„Am avut stări foarte mixte, și de tristețe, și de dezamăgire, dar încerc să le iau doar pe cele pozitive care există, de bucurie și mândrie. Nu știu... momentul a fost foarte intens, dar apoi a trecut. A trebuit să-mi calmez emoțiile, gândurile. Asta încerc să fac și acum.

Sincer vă spun, nu cred că voi uita vreodată, dar nici nu cred că mi-aș dori să uit. Au fost niște clipe unice la prima Olimpiadă la care am participat. Le iau cu mine, mă vor face o persoană mai puternică.

Primul lucru pe care mi-aș dori să-l fac acum este să ajung la părinți în mașină și să o iau spre casă... și poate să-mi închid social media, ar fi cel mai sănătos lucru de făcut. Am primit foarte multe mesaje.

Am învățat să mă bucur de ce am, de faptul că sunt sănătoasă și am reprezentat țara extrem de bine la Jocurile Olimpice”, a afirmat ea în dialogul cu reporterii.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Superliga
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României
Handbal
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (4)
steaua.libera
steaua.libera  •  08 August 2024, 12:48

Capul sus, Ana! Keep fighting!

Vladimir997
Vladimir997  •  08 August 2024, 11:21

Și care e știrea. Ca nu mai sta pe Facebook? Uite nici eu nu mai stau pe el și nu scrie nimeni despre asta

Luceafaru_Huilei
Luceafaru_Huilei  •  08 August 2024, 10:31

Ana are un discurs extrem de articulat și matur! Capul sus copil frumos, sunt sigur că vei progesa și medaliile vor veni!

Vezi toate comentariile (4)
Comentează