SPORTURI  »  TENIS  »  CUPA FED

Conspirația care nu există! Cum a ajuns Simona Halep implicată într-o afacere imaginară

Simona Halep alături de bolidul pe care l-a primit cadou în 2014
Simona Halep alături de bolidul pe care l-a primit cadou în 2014

Articol de - Publicat miercuri, 08 aprilie 2015 00:00

Porsche România a afirmat ieri prin PR-ul său că nu are nici un fel de înțelegere cu numărul 3 mondial și că mașina pe care a primit-o în dar în 2014 a fost doar un cadou din partea mărcii.

Decizia Simonei Halep de a nu participa la întîlnirea de Fed Cup cu Canada a născut o întreagă dezbatere. Jucătoarei din România i s-au pus în spate tot felul de obligații financiare care au determinat-o să facă această alegere, cele de ordin sportiv fiind lăsate undeva în spate.

Una dintre teorii a fost că Simona are contract de imagine cu Porsche România. PR-ul din România a infirmat însă ieri această variantă. Halep nu are semnat nimic de acest gen cu reprezentanța din România, nu este ambasador al acestei mărci și nici nu are vreun fel de obligație față de ea.

La finalul lui 2014, ea a primit un automobil Porsche 911 Carrera 4 coupé, dar care a fost un simplu cadou din partea mărcii, fără nici un fel de obligație legată de el.

Implicarea Porsche în tenisul feminin este una marcantă, ea avînd drept ambasador global pe Maria Șarapova, din 2013, și ca ambasador național în Germania pe Angelique Kerber, de la începutul lui 2015.

Marca de automobile sprijină, de asemenea, și echipa de Cupa Fed a Germaniei și noile talente încă din 2012. Şarapova a semnat contractul pe trei ani cu Porsche Cars North America.

În acest moment, Simona Halep are cinci contracte de sponsorizare, două dintre ele fiind legate de tenis, cu firma de echipament sportiv adidas și cu cea de rachete Wilson.

Toată această serie de supoziții a fost declanșată de faptul că Simona Halep a spus, la sosirea pe aeroportul Henri Coandă, că are obligații pentru turneul de la Stuttgart. Acestea ar putea fi legate nu neapărat de partea financiară, ci de cea sportivă, de statutul său de jucătoare de Top 10.

Ea a renunțat deja la două turnee Premier 700, la Sydney și la Doha, iar pentru acest lucru trebuie să facă anumite activități cu sponsorii, la fel ca oricare altă jucătoare de categoria ei, conform regulamentului WTA.

Există şi alte exemple de jucători care au contracte cu firme de automobile. Ana Ivanovici are un acord cu Verano Motors, reprezentantul în Serbia al mărcii Peugeot, aşa cum Jerzy Janowicz are cu Peugeot Polonia.

Pe de altă parte, Novak Djokovici are înţelegere globală cu Peugeot, aşa cum au Rafael Nadal cu KIA şi Roger Federer cu Mercedes. Dealerii locali nu pot face contracte globale şi nici nu pot impune prezenţa la un eveniment sponsorizat de marca globală.

Răspunsul Simonei

A treia jucătoare a lumii a vorbit ieri, la DigSport, despre toate lucrurile care i se impută. "Eu joc zilnic pentru România, tot timpul cînd intru pe teren acolo scrie România, Halep. Cred că asta este mult mai important pentru mine, pentru țară, am jucat întotdeauna cu mare drag la Fed Cup, cînd am putut și cînd s-a putut. Am fost și accidentată și tot am jucat anul trecut, am riscat foarte multe lucruri. Mi-am dorit mult să joc Fed Cup întotdeauna", a spus ea.

"Fiecare își dă cu părerea, fiecare are părerea personală. Îmi doresc să cîștige fetele acolo și fără mine, au șanse, joacă bine, avem jucătoare foarte bune. O să le țin pumnii și o să le susțin de acasă", a spus  Halep.

Despre reacția dură a lui Ilie Năstase ea a spus:  "Nu îmi permit să comentez despre ceea ce spune dînsul, este opinia dumnealui și cum fiecare este liber să își spună părerea, eu accept orice".

Contractele de sponsorizare ale Simonei:

  • Dedeman
  • Dorna
  • Vodafone
  • Adidas
  • Wilson

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gigi Becali, imediat după FCSB - U Craiova: „Așa de afectat sunt, nici poftă de mâncare nu mai am” + Ce spune despre transferuri
Cupa Romaniei
Gigi Becali, imediat după FCSB - U Craiova: „Așa de afectat sunt, nici poftă de mâncare nu mai am” + Ce spune despre transferuri
Oficial: Dan Șucu, noul acționar majoritar de la Genoa, cu 77%!
Campionate
Oficial: Dan Șucu, noul acționar majoritar de la Genoa, cu 77%!
CAMPIONII Superlativelor GSP, cea de-a 59-a ediție: Dennis Man (Fotbalistul Anului), Edward Iordănescu (Antrenorul Anului), Risto Radunovic (Jucătorul Străin al anului) și David Popovici (Sportivul Anului)!
Ideile Gazetei
CAMPIONII Superlativelor GSP, cea de-a 59-a ediție: Dennis Man (Fotbalistul Anului), Edward Iordănescu (Antrenorul Anului), Risto Radunovic (Jucătorul Străin al anului) și David Popovici (Sportivul Anului)!

Singurul club de fotbal aflat în atenția lui Ion Țiriac » Fiul miliardarului l-a dat de gol: „A existat mereu o singură dragoste adevărată”

Schema prin care Dan Șucu va pune stăpânire pe Genoa: „Tranzacție în mediu ostil” » GSP are detalii-șoc din culisele negocierilor! Când e așteptat anunțul oficial


Comentarii (40)
817570691657743
Oana Miulescu  •  10 Aprilie 2015, 08:48

N-am mai vazut de mult o asemenea campanie de denigrare a unei fete talentate care ne " spala" imaginea in lume. Americanii o lauda si noi o sabotam... s-ar putea sa plece din " mocirla" asta a noastra si sa se mute unde e apreciata. Respect Simona Halep!

minu_nat
minu_nat  •  09 Aprilie 2015, 10:06

”Precizarea” Porsche România e mai mult pt. Sharapova!...Ştii Maria,noi nu avem nici o treabă cu Simona,tu eşti imaginea noastră,să nu iei în seamă ce-a zis ea!:))...Legat de cadoul maşinii îmi aduc aminte că la mijloc a fost Ţiriac avînd în vedere prietenia acestuia cu patronul Porsche...

10204061186185275
Mason Dan Pintican  •  09 Aprilie 2015, 08:06

CINE FACE ASEMENEA CADOURI PE GRATIS?....SA FIM SERIOS....

Vezi toate comentariile (40)
Comentează