SPORTURI  »  TENIS  »  POVESTE

Povestea spectaculoasă a lui Diego Moyano: de la burlăcie la căsătorie într-un singur meci! M-am trezit la 6, la 11 am jucat semifinala și la 14 a fost finala”

Articol de - Publicat duminica, 22 martie 2020 11:22

Fostul jucător argentinian Diego Moyano, acum în vârstă de 45 de ani, și-a schimbat starea civilă în timpul unei semifinale a turneului challenger de la Buenos Aires, după o adevărată aventură în 1997.

O poveste veche de 23 de ani - extraordinară, dacă o developăm până la capăt și care a fost readusă în actualitate de site-ul spaniol Puntodebreak. În 1997 se disputau semifinalele turneului challenger numit Cupa Ericcson, la Buenos Aires, cu Diego Moyano, 22 de ani, printre protagoniști. El și partenera sa, Patricia, stabiliseră să se căsătorească pe data de 27 noiembrie a acelui an, în sâmbăta în care se disputa competiția din capitala Argentinei. Ceremonia urma să aibă loc la Venado Tuerto, o localitate aflată la 400 de kilometri de Buenos Aires.

Ploaia care a schimbat totul

Moyano, care atunci ocupa locul 442 mondial, a avut o săptămână excelentă, avansând până în semifinale, iar meciul urma să se joace fix în ziua în care urma să se căsătorească. El s-a gândit că partida se va fi încheiat și o să aibă timp să ajungă până la ora 21 în localitatea unde urma să se celebreze evenimentul, plănuind să meargă cu mașina proprie. Vremea nu l-a ajutat deloc, tot programul fiind dat peste cap din cauza ploii. Duelul cu germanul Oliver Gross a început cu întârziere și a fost și întrerupt la un moment dat din cauza averselor. Organizatorii au decis până la urmă să suspende meciul la 7-6, 6-5 în favoarea lui Moyano, care servea pentru victorie.

Imediat după această decizie, Moyano și viitoare sa soție au trebuit să găsească un plan pentru a ajunge la propria nuntă. „A fost foarte amuzant. Era primul meu turneu oficial cu jucători din Top 100 și nu credeam că voi ajunge până în semifinale, apoi în acea sâmbătă urma să joc la ora 11 și m-am gândit că avem tot timpul din lume să mergem apoi cu mașina. Meciul s-a suspendat la ora șase, însă fără ca eu să știu, antrenorul meu a închiriat un avion privat pentru a ajunge la timp", a rememorat argentinianul.

Petrecere cu program redus

El a continuat incursiunea în acea zi nebună: „Ceremonia a început la biserică la 23:10, deși era programată la 21:00, am reușit să merg la somn pe la 2 noaptea. M-am trezit la șase pentru a merge înapoi la Buenos Aires cu același avion privat. La 11:00 am jucat finalul meciului, apoi la 14:00 am intrat din nou pe teren pentru finala contra lui Franco Squillari, dar am pierdut cu 2-6, 4-6".

+1 FOTO

Glume de familie

Ineditul situației îl amuză și acum pe Diego Moyano. „A fost o experiență unică, nu am trimis hârtiile la Guinness, dar mai mult ca sigur sunt unicul jucător de tenis care a început un meci burlac și l-a terminat căsătorit. Soția mea a fost toată săptămâna cu mine și am trecut împreună prin această experiență. Familiile noastre ne-au ajutat să ducem totul la capăt și avem niște amintiri extraordinare din acea zi", a mai spus el.

Patricia și Diego intenționează să facă o petrecere de pomină la împlinirea a 25 de ani de la căsătorie. „Ne dorim să fie ceva special pentru că atunci nu am avut parte de niciun fel de sărbătoare. Ne-am căsătorit, am făcut o poză și am plecat să dorm pentru că a doua zi trebuia să joc. Rudele și prietenii glumesc întrebându-ne când vom ține până la urmă petrecerea", a mai povestit amuzat argentinianul.

Cariera lui Moyano nu a fost extraordinară, el apărând de puține ori pe tablourile principale ale turneelor ATP. Cariera sa s-a desfășurat mai mult în circuitul ITF, unde a și câștigat patru trofee în turneele challenger. Cel mai sus a urcat pe poziția 130 în ierarhia mondială în 2000, iar ultimul său an de profesionism a fost 2005. Apoi a devenit antrenor, în 2009 alăturându-se Federației Americane de Tenis și ajutând la dezvoltarea câtorva jucători de perspectivă cum ar fi Reilly Opelka, Frances Tiafoe, Taylor Fritz, Tommy Paul, Mackenzie McDonald, Tennys Sandgren sau Denis Kudla. De la începutul acestui an el a renunțat la poziția din cadrul organizației americane și este antrenorul sud-africanului Kevin Anderson. 

Andrei Pavel, o aventură care seamănă

Românul Andrei Pavel (foto) a avut și el partea sa de adrenalină în 2002, la Roland Garros. Când a început meciul cu Alex Corretja el era tatăl unui singur copil, iar la finalul lui a doi. Ajunsese în sferturile de finală ale turneului de la Roland Garros, cea mai bună performanță a sa în turneele de Mare Șlem, iar partida s-a întrerupt din cauza ploii la 2-0 la seturi și 5-4 în favoarea spaniolului. 

Andrei a aflat că soția sa de atunci, Simone, urma să nască al doilea copil al familiei, pe Marius. După o cursă de peste 500 de kilometri între Franța și Germania și 9 ore de mers cu mașina, el a fost alături de Simone și apoi a revenit la Roland Garros și a jucat finalul de meci pe care l-a pierdut cu 6-7 (5) 5-7 5-7. A reușit să se întoarcă și pentru că o zi a fost anulată complet din cauza ploii. „Nu am găsit niciun bilet de avion, de aceea am plecat cu mașina. Orele petrecute alături de familia mea au fost de neprețuit", a povestit Pavel.

Citește mai multe știri din tenis:

Darren Cahill, propunere după ce mai multe turnee au fost anulate: „Poate va fi util acest sistem”

Sexism la Roland Garros? Francezii s-au consultat cu Rafa Nadal înainte să amâne turneul, campioana Ashleigh Barty n-a fost căutată

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gigi Becali, imediat după FCSB - U Craiova: „Așa de afectat sunt, nici poftă de mâncare nu mai am” + Ce spune despre transferuri
Cupa Romaniei
Gigi Becali, imediat după FCSB - U Craiova: „Așa de afectat sunt, nici poftă de mâncare nu mai am” + Ce spune despre transferuri
Oficial: Dan Șucu, noul acționar majoritar de la Genoa, cu 77%!
Campionate
Oficial: Dan Șucu, noul acționar majoritar de la Genoa, cu 77%!
CAMPIONII Superlativelor GSP, cea de-a 59-a ediție: Dennis Man (Fotbalistul Anului), Edward Iordănescu (Antrenorul Anului), Risto Radunovic (Jucătorul Străin al anului) și David Popovici (Sportivul Anului)!
Ideile Gazetei
CAMPIONII Superlativelor GSP, cea de-a 59-a ediție: Dennis Man (Fotbalistul Anului), Edward Iordănescu (Antrenorul Anului), Risto Radunovic (Jucătorul Străin al anului) și David Popovici (Sportivul Anului)!

Singurul club de fotbal aflat în atenția lui Ion Țiriac » Fiul miliardarului l-a dat de gol: „A existat mereu o singură dragoste adevărată”

Schema prin care Dan Șucu va pune stăpânire pe Genoa: „Tranzacție în mediu ostil” » GSP are detalii-șoc din culisele negocierilor! Când e așteptat anunțul oficial


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează