SPORTURI  »  TENIS  »  TURNEUL CAMPIONILOR 2013, LONDRA

Dispută la distanţă între Roger Federer şi Novak Djokovici » Cei doi jucători s-au contrat pe un caz de dopaj

Roger Federer, foto: reuters
Roger Federer, foto: reuters

Articol de GSP - Publicat vineri, 08 noiembrie 2013 00:00 / Actualizat vineri, 08 noiembrie 2013 11:43

Roger Federer şi Novak Djokovici nu sînt cei mai buni prieteni din circuitul de tenis, iar disputa lor a bifat un nou episod la conferinţele de presă de la Turneul Campionilor, disputat în aceste zile la Londra. Roger Federer şi Novak Djokovici fac parte din aceeaşi grupă, B, şi au cîştigat ambele meciuri de ieri, cu Richard Gasquet, respectiv Juan Martin Del Potro.

Totul a pornit din cauza dosarului Viktor Troicki, jucătorul sîrb care a fost suspendat pentru un an, fiindcă nu a fost dispus să dea o probă de sînge comisarului venit să o recolteze. Sîrbii susţin că doctorul Elena Gorodilova i-ar fi permis lui Troicki să dea proba în ziua următoare, deoarece acesta motiva că se simte rău, cu condiţia să trimită o scrisoare cu explicaţii la ITF. Această permisie este imposibilă conform codului WADA, iar doctorul a negat întîmplarea. Troicki a fost suspendat pentru un an. Novak Djokovici a fost neîndurător cu doctorul Elena Gorodilova, pe care a acuzat-o de "lipsă de profesionalism şi neglijenţă", după care a tunat: "E complet injust!".

Întrebat de caz, Roger Federer a avut o părere complet diferită. "Eu cred că atunci cînd ţi se cere o probă, trebuie să o dai, indiferent de cît de rău te simţi. Dacă testul are loc a doua zi, din punctul meu de vedere nu are nicio valoare. Peste noapte se pot întîmpla multe. E foarte important să dai proba imediat şi în faţa doctorului, fiindcă aşa nu poţi face nimic şi nu e nicio şansă să scapi. Trebuie să fim foarte fermi în această privinţă, cred".

Poziţia lui Federer a fost adoptată şi de Andy Murray, cel care a declarat: "E foarte simplu, trebuie să respecţi regulile şi totul va fi OK".

Roger Federer este unul dintre cei mai mari contestatari ai sistemului de control al dopajului din tenis. În luna mai, campionul elveţian a şocat printr-o declaraţie categorică: "Doar naivii cred că tenisul este curat. Cred că tenisul trebuie să facă mai multe, mereu am luptat pentru mai multe teste. Trebuie să ne asigurăm că  integritatea va rămîne şi că fanii nu se vor îndrepta către alte sporturi din cauză că nu mai au au încredere. Mai multe teste de urină, mai multe teste de sînge, orice. Poate ţii eşantioanele pentru o perioadă mai lungă şi te poţi întoarce să îi pedepseşti pe cei vinovaţi".

Novak Djokovici s-a calificat în semifinalele Turneului Campionilor, acolo unde este deja şi Rafael Nadal, în timp ce Roger Federer dispută meciul decisiv, în grupa B, contra argentinianului Juan Martin Del Potro. Aseară, elveţianul a trecut de Richard Gasquet, scor 6-4 6-3.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Unii cu leul, alții cu tigrul » Detalii inedite la plecarea FCSB în Antalya: două fețe noi în lot și 5 absenți + Ce versuri și-a scris Adi Șut pe valiză
Superliga
Unii cu leul, alții cu tigrul » Detalii inedite la plecarea FCSB în Antalya: două fețe noi în lot și 5 absenți + Ce versuri și-a scris Adi Șut pe valiză
Puștiul-minune deplasat de FCSB în Antalya: are numai 15 ani și este fiul unui fost jucător de prima ligă
Superliga
Puștiul-minune deplasat de FCSB în Antalya: are numai 15 ani și este fiul unui fost jucător de prima ligă
Feblețea lui Mircea Lucescu a intrat în vizorul celor de la FCSB » Când s-ar putea face mutarea
Superliga
Feblețea lui Mircea Lucescu a intrat în vizorul celor de la FCSB » Când s-ar putea face mutarea

Un nou transfer la FCSB! Gigi Becali, pentru GSP: „Luni dăm banii. Merge în cantonament”

Dinamo a ajuns în Antalya » Din Turcia, „câinii” anunță categoric: „Locul nostru e în play-off!”


Comentarii (6)
letour
letour  •  09 Noiembrie 2013, 09:16

Superb! Un articol despre 2 declaratii care nu se contrazic, dar vi se pare voua! Apropo, stiti cumva ce rezultate au fost la Turneul Campionilor? Stiti cumva cine s-a calificat in semifinale? Daca nu stiti va pot da eu niste site-uri! :)))))

spaniolu09
spaniolu09  •  09 Noiembrie 2013, 05:54

There`s none so blind as those who will not see. Djokovici ne spune multe prin declaratia lui. Daca el crede ca ala n-are nicio vina atunci se baga in aceeasi categorie de jucatori care vor sa fenteze sistemul. speram ca el sa fie mai curat decat nadal.

belamy
belamy  •  08 Noiembrie 2013, 21:08

vom afla intr-o zi ce sunt cu dezechilibrarile lui nole...."prea mult, prea ca la tara".

Vezi toate comentariile (6)
Comentează