SPORTURI  »  TENIS  »  WTA MIAMI

WTA MIAMI // Andreescu și Niculescu se califică în turul 3! Meci fabulos făcut de Monica » Buzărnescu eliminată de Cornet

Articol de GSP - Publicat sambata, 23 martie 2019 04:03

Româncele iau cu asalt turneul Premier Mandatory de la Miami. Monica Niculescu (138 WTA) și canadicanca Bianca Andreescu (24 WTA) s-au calificat în turul 3. Mihaela Buzărnescu (32 WTA) a fost eliminată în turul 2 de Alize Cornet (53 WTA).

  • Simona Halep (3 WTA) s-a calificat și ea în turul 3 după victoria categorică în fața lui Taylor Townsend, scor 6-1, 6-3. (Detalii AICI)

FINAL » MIHAELA BUZĂRNESCU - ALIZE CORNET 6-7 (7), 1-6

Cornet a condus ostilitățile în primul set, când a reușit să se desprindă la 4-1. Miky s-a mobilizat și a întors rezultatul în favoarea ei, 6-5 cu break avans! Și-a pierdut însă serviciul și s-a ajuns în tie-break, unde Buzărnescu a revenit din nou fabulos, de la 3-6 la 7-6, când a salvat 3 mingi de set. A scăpat însă din nou jocul din mână și a cedat următoarele trei puncte și setul. Actul secund a fost unul fără istoric. Demoralizată după eșecul din tie-break, Buzărnescu a cedat setul următor fără drept de apel, 1-6.

monica niculescu

FINAL » Monica Niculescu - Garbine Muguruza 7-6 (0), 4-6, 6-2

Monica a făcut un meci de senzație în fața unei jucătoare care a câștigat două turnee de Grand Slam de-a lungul carierei. S-a impus în primul set la tie-break, reușind o serie spectaculoasă de 16 puncte consecutive. (VIDEO AICI) A cedat setul secund, însă a fost irezistiblă într-un decisiv pe care l-a tranșat cu 6-2.

Monica Niculescu va avea parte de o nouă confruntare dificilă și în turul 3, unde o va întâlni pe Caroline Wozniacki, numărul 13 WTA.

andreescu

FINAL » Bianca Andreescu - Sofia Kenin 6-3, 6-3

Canadianca cu origini române nu a mai repetat thrillerul de noaptea trecută, când a fost nevoită să revină de la 1-5 în setul secund contra Irinei Begu. Andreescu a fost pe retur, forțând-o pe Kenin să riște pe serviciul secund. Americanca a terminat astfel partida cu 7 duble greșeli. Finalul a venit după o oră și 33 de minute.

În turul 3, Andreescu va da peste Angelique Kerber, numărul 4 WTA, jucătoarea pe care a învins-o în finala de la Indian Wells.

 

Vezi și: 

Zvonuri spulberate! Sascha Bajin nu va colabora cu Simona Halep » Antrenorul a fost surprins în loja franțuzoaicei Kristina Mladenovic la Miami

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Rezultat NĂUCITOR în Suedia - Ungaria, primul meci tare de la Europeanul de handbal » Fanii din Fonix Arena dădeau perplecși din umeri!
Handbal
Rezultat NĂUCITOR în Suedia - Ungaria, primul meci tare de la Europeanul de handbal » Fanii din Fonix Arena dădeau perplecși din umeri!
După Dinamo - Sepsi, Cîrjan dezvăluie ce discuție a auzit între adversari și le bate obrazul criticilor: „Râdeați de mine!”
Superliga
După Dinamo - Sepsi, Cîrjan dezvăluie ce discuție a auzit între adversari și le bate obrazul criticilor: „Râdeați de mine!”
Costică Buceschi, protagonistul unui moment istoric la Campionatul European de handbal feminin
Handbal
Costică Buceschi, protagonistul unui moment istoric la Campionatul European de handbal feminin

Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute pe internet: „V-a cerut voie?” » „Regele” a reacționat imediat


Comentarii (55)
adi67
adi67  •  23 Martie 2019, 17:32
Postat de Laurentiu Dumitru pe 22 Martie 2019, 23:08

Serviciul pe sub mana. Cata rusine mi a fost. Urat Monica, mi ai rapit 2 ore. Asta nu e sport, esti un ***. Am vrut sa pierzi apoi, imi pare rau.

Primul care a facut asta ( la nivel inalt ) a fost Michaell Chang si dupa asta si-a petrecut urmatoarele 30 de zile cerandu-si scuze ( inutil, pt ca nu au fost acceptate nici de "giumbuslucarii" vremii . Dar vorbim , totusi , de cu totul si cu totul alt nivel .

cuviosul_pafnutie
cuviosul_pafnutie  •  23 Martie 2019, 16:12
Postat de martinpen pe 22 Martie 2019, 23:45

Oare gsp primeste bani sa o faca romanca pe canadianca? Ce tot ii da in sus si jos cu romanca? sau nu au aflat ca s-a nascut in Canada si doar intamplarea face sa aiba parinti romani... Daca era romanca si candida undeva reprezentand Romania, da. Dar asa, la vale...

Asa si Garbine Muguruza s-a nascut in Venezuela-din mama "india"si tata"vizcaino"adica basc-si chiar ea declara ca cele mai multe mesaje pe blog-ul ei, le primeste din Venezuela.Iar Wozniaki si Bencic si Kenin cand vorbesc cu antrenorii-care le sunt si parinti- vorbesc in limba materna.Dar Andreescu, daca l-ar avea pe tatal sau antrenor-in ce limba crezi ca ar vorbi?

zorrozabal
zorrozabal  •  23 Martie 2019, 15:58
Postat de klauz pe 23 Martie 2019, 07:18

Monica Niculescu este singura din circuit care joaca chiar mai urat decat halepa... Bun, am, inteles ca a avut accidentari si ca a trebuit sa schimbe mana, dar partidele ei nu ar trebui in absolut nici o situatie sa fie televizate.

Klauz baci!Monica Niculescu-cu mingiile ei liftate-le scoate din minti pe adversare!Mai ales pe Wozniaki, viitoarea adversara,care la Australian Open-ul-pe care l-a si castigat in acel an-care a...parat-o la arbitrul de scaun,chipurile ca nu-i suporta chiotele.Iar Monica ca fraiera, nu a mai scos nici un sunet,ceeace i-a afecta respiratia si implicit,randamentul.Adica ea a facut pe doamna tocmai cu una care nu a fost doamna.Acum intr-adevar ca Monica-nu mai poate sa reziste mult din punct de vedere fizic-ceeace ii influenteaza si stapanirea de sine- si a mai renuntat la acest stil.

Vezi toate comentariile (55)
Comentează