Articol de Roxana Fleşeru - Publicat luni, 19 iunie 2023 17:00 / Actualizat luni, 19 iunie 2023 17:27
Fetele s-au clasat pe ultimul loc în grupă, iar băieții pe penultimul, având o victorie, respectiv două
Parcursul naționalelor României în Golden League s-a încheiat în weekend, iar rezultatele nu au fost tocmai cele așteptate.
Băieții au a fost învinși în ultimul meci de Portugalia cu 3-2 (27-25, 22-25, 25-16, 26-28, 15-12), duminică, la Braşov, în ultimul meci din Grupa A a Golden League. Acest rezultat i-a trimis pe penultimul loc în Grupa A, cu șapte puncte, înregistrând două victorii și patru înfrângeri.
Turcia, finalista Golden League în sezonul trecut, s-a clasat pe primul loc, cu 5 victorii (14 puncte), urmată de Portugalia, 3 victorii (9 puncte), de România și de Danemarca, 2 victorii (6 p). Victoriile "tricolorilor" au venit în fața Turciei în deplasare și a Danemarcei pe teren propriu.
Cea mai importantă competiție pentru naționala masculină în acest an este Campionatul European care va avea loc între 28 august -16 septembrie. România face parte din grupa D alături de Franța, Grecia, Israel, Portugalia și Turcia.
Rezultatele naționalei masculine în grupa A
- România - Portugalia 2-3
- România - Danemarca 3-1
- România - Turcia 2-3
- Turcia - România 2-3
- Turcia - România 2-3
- Danemarca - România 3-0
- Portugalia - România 3-0
O singură victorie
Naţionala feminină a încheiat pe ultimul loc în grupa B a Golden League, cu 3 puncte, înregistrând o victorie în fața Cehiei în deplasare. În ultimul meci voleibalistele "tricolore" au fost învinse de echipa Slovaciei cu 3-1 (25-18, 25-18, 19-25, 25-23), sâmbătă, la Nitra.
Pe primul loc în grupă s-a clasat Cehia, cu 3 victorii (9 puncte), urmată de Slovacia, 2 victorii (6 puncte).
Cea mai importantă competiție pentru naționala feminină în acest an este Campionatul European care va avea loc între 15 august - 3 septembrie. România face parte din grupa B alături de Italia, Bulgaria, Croația, Bosnia și Herțegovina, Elveția.
Rezultatele naționalei feminine în grupa B
- Slovacia - România 3-1
- România - Cehia 1-3
- Cehia - România 1-3
- România - Slovacia 1-3
Citește și:
Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor