FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO - STEAUA 1-1

La risc

Articol de - Publicat duminica, 02 noiembrie 2008 00:00

Tamaş a jucat aseară deşi medicii i-au spus că nu e apt sută la sută şi că îşi pune în pericol întreaga carieră

Decizia lui Gabriel Tamaş de a evolua aseară din primul minut îi poate periclita serios cariera. :O Fundaşul de 24 de ani s-a accidentat la antrenamentul de vineri seară de la Săftica, suferind o entorsă uşoară la genunchiul drept, unde avea probleme vechi.

Ieri dimineaţă, Tamaş a mers la o clinică unde a efectuat un examen RMN ce a fost urmărit în timp real şi de specialişti din Zurich. Aceştia l-au sfătuit pe fotbalist să nu rişte şi să ia o pauză de o lună pentru că o eventuală suprasolicitare a zonei afectate l-ar putea pune în neplăcuta postură de a avea nevoie de operaţie.

"CEEE? SĂ NU JOC CU STEAUA?!"
Aflînd verdictul, Tamaş a fost şocat: "Ceee? Să nu joc cu Steaua? În nici un caz! Dacă era orice alt meci, înţelegeam şi stăteam pe margine, dar tocmai cu Steaua?!". Doctorii au încercat să-l convingă: "Dacă intri, poţi risca să lipseşti cîteva luni şi să ajungi chiar la cuţit!". S-au lovit însă de refuzul fotbalistului: "Cu orice risc, intru! Chit că-mi leg genunchiul cu elastic şi tot joc!".

Avertizările echipei medicale nu au avut nici un efect, iar hotărîrea finală i-a aparţinut jucătorului. Astfel, Tamaş a intrat din primul minut în derby, punînd dorinţa de a evolua împotriva Stelei mai presus de consecinţe.

Menajat restul turului
Problemele lui Tamaş la genunchiul drept datează de peste 6 luni, :O încă de cînd era la Auxerre. Fundaşul va fi menajat în meciul cu Timişoara de săptămîna viitoare, iar apoi se va lua o decizie în funcţie de starea sa de sănătate. Nu se ştie dacă va mai juca în acest tur de campionat pentru Dinamo, tocmai pentru a fi ferit de recidive.

8 meciuri din 9 posibile a jucat Tamaş în acest sezon pentru Dinamo

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Americanii vin cu o nouă inginerie-SF » Ce va conține stadionul de 1,7 miliarde de dolari din Buffalo, locul unde zăpada ajunge la peste 2 metri în fiecare an
Campionate

Iureș după faza cu Ianis Hagi protagonist în Hibernian - Rangers: „Ăsta nu mai e fotbal!”

Incredibil ce a pățit Laurențiu Reghecampf la noua echipă » Finalul e demn de film
Stranieri
Incredibil ce a pățit Laurențiu Reghecampf la noua echipă » Finalul e demn de film

Un nou transfer la FCSB! Gigi Becali, pentru GSP: „Luni dăm banii. Merge în cantonament”

Dinamo a ajuns în Antalya » Din Turcia, „câinii” anunță categoric: „Locul nostru e în play-off!”

Comentarii (4)
 •  02 Noiembrie 2008, 10:52

RESPECT, GABRIEL! Asta tb sa fie spiritul lui DINAMO, chiar daca, sa fim sinceri, nu ar fi trebuit sa risti pentru ca ai o intreaga cariera in fata si esti talentat.Insa gesturi ca cel pe care l-ai facut tu, noua suporterilor ne merg la inima mai mult decat distractiile nocturne dupa ce Dinamo pierde!

 •  02 Noiembrie 2008, 10:02

Da da, de ziua ta ! Asta a jucat accidentat pentru ca veneau impresari de la Juve sa-l vada, nu ca sa joace impotriva Stelei ... ce vrajeala are pe el ...

 •  02 Noiembrie 2008, 04:16

pt cei k tamas shi masius niculae merita sa se faca un stadion cuprinzator.

Vezi toate comentariile (4)
Comentează