FOTBAL  »  Superliga  »  FC VASLUI

Adrian Porumboiu: "Transferul lui N'Doye la Dinamo s-a materializat"

Articol de GSP - Publicat miercuri, 14 ianuarie 2009 00:00

Mijlocaşul senegalez al formaţiei FC Vaslui, Ousmane N'Doye, a semnat un contract pe un an şi jumătate cu Dinamo, valoarea transferului ridicându-se la 350.000 de euro, a declarat miercuri finanţatorul Adrian Porumboiu.

"Transferul s-a materializat, nu mai poate interveni nimic. A fost dorinţa jucătorului şi nu ne putem împotrivi cînd acesta nu îşi mai doreşte cu adevărat să evolueze pentru Vaslui. Financiar, Vasluiul a ieşit pe minus, dar sper că la capitolul disciplină în vestiar şi pe teren, echipa să fie pe plus. Decizia transferului îi aparţine 100 la sută lui Viorel Moldovan. Între el şi jucător apăruse o ruptură care nu mai putea fi remediată. Eu mi-am dat acordul în două minute, nu aveam cum să-l aleg pe N'Doye în detrimentul lui Moldovan", a spus Porumboiu.

Conducătorul formaţiei moldovene îi felicită pe cei de la Dinamo pentru transferul senegalezului în Ştefan cel Mare: "Jucătorul are calităţi extraordinare, este de Liga Campionilor. Dinamo a făcut o afacere de superclasă. N'Doye este mult peste Ropotan. Deşi are 30 de ani, el mai poate juca fără probleme încă 5-6 ani. Le-am atras atenţia conducătorilor dinamovişti că N'Doye are probleme comportamentale, este mai rebel din fire, dar sper ca Rednic să ştie cum să îl strunească".

În vîrstă de 30 de ani, Ousmane N'Doye a ajuns la FC Vaslui la începutul sezonului 2007/2008 de la Academica de Coimbra. Mijlocaşul a evoluat 13 partide în sezonul trecut pentru Vaslui, reuşind să înscrie o singură dată. Senegalezul a mai evoluat în cariera sa la Toulouse (2002-2004), Lorient (2003-împrumut), Estoril (2004/2005), Penafiel (2005/2006), Academica de Coimbra (2006/2007).

Sursa: NewsIn

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Am pățit-o și noi! 10 catastrofe ale cluburilor românești în cupele europene » Dinamo și UTA, în fruntea topului
Liga Campionilor
Am pățit-o și noi! 10 catastrofe ale cluburilor românești în cupele europene » Dinamo și UTA, în fruntea topului
A inspirat o generație, dar n-a fost un sfânt! Două episoade controversate cu Salvatore „Toto” Schillaci, decedat astăzi la 59 de ani
Campionate

Gafă incredibilă comisă de americani în „dosarul Chiles – Voinea – Bărbosu” pentru bronzul olimpic de la gimnastică: „Este inadmisibil!”
Jocurile Olimpice
Gafă incredibilă comisă de americani în „dosarul Chiles – Voinea – Bărbosu” pentru bronzul olimpic de la gimnastică: „Este inadmisibil!”

Campionul mondial și european, suspendat pentru că a făcut semnul crucii la Jocurile Olimpice de la Paris: „Dumnezeu mi-a dat totul! Nu voi schimba nimic”

Între timp, în România: bazin semiolimpic inaugurat într-un sat fără canalizare » „Mobilizez babele de prin jurul meu și ne ducem împreună”

Comentarii (2)
 •  17 Ianuarie 2009, 22:11

Bai Porumboiule a venit controlul de la garda si l-ai dat pe Ndoye la caini ? Vad ca nu esti cu Becali, poate trece gigi si la arme si atunci sa va vad eu ce instalatie aveti.

 •  14 Ianuarie 2009, 12:28

...ziar naspa....tot timpu ati facut asa ...tineti capu` de afis ...cu steaua ...puneti 1000 de stiri legate de steaua...de radoi...... si o astfel de stire legata de un transfer important facut de dinamo ...o puneti in josul paginii.....rusine gsp....

Vezi toate comentariile (2)
Comentează