INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  LE MANS

Arnaud Cormier îi ia locul lui Daniel Jeandupeux la Le Mans

Articol de GSP - Publicat marti, 12 mai 2009 00:00

Oficialii lui Le Mans, locul 15 în Ligue 1, au anunţat, marţi, că Arnaud Cormier va prelua funcţia de antrenor principal al echipei, după ce interimarul Daniel Jeandupeux a decis să-şi reia postul de consilier al preşedintelui Henri Legarda, informează L'Equipe.

Noul tehnician al formaţiei la care a evoluat în trecut şi atacantul român Sergiu Radu va fi, la cei 33 de ani ai săi, cel mai tânăr antrenor din primul eşalon fotbalistic din Hexagon.

Cormier se află de 12 ani în staff-ul tehnic al lui Le Mans, iar la începutul acestui sezon a fost secundul lui Yves Bertucci, care începând de marţi va fi noul său asistent.

Jeandupeux a preluat la începutul lunii februarie pe Le Mans, iar sub mandatul său clubul din nord-vestul Franţei a înregistrat 3 victorii, 4 rezultate de egalitate şi 6 înfrângeri. Acesta va prelua funcţia de consilier al preşedintelui şi va trebui să gestioneze campania de transferuri pentru sezonul viitor.

NewsIn

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Cele mai tari glume, după ce România - Kosovo a fost abandonat » Ianis Hagi și Denis Alibec au devenit „eroi”
Nationala
Cele mai tari glume, după ce România - Kosovo a fost abandonat » Ianis Hagi și Denis Alibec au devenit „eroi”
Președintele TAS din Kosovo e amicul lui Răzvan Burleanu: „România va câștiga cu 3-0, dar faceți-vă ordine în tribună!” » Motivele pentru care-l acuză pe arbitrul danez
Nationala
Președintele TAS din Kosovo e amicul lui Răzvan Burleanu: „România va câștiga cu 3-0, dar faceți-vă ordine în tribună!” » Motivele pentru care-l acuză pe arbitrul danez
Olanda - Ungaria 4-0 » „Portocala mecanică” a câștigat la Amsterdam și s-a calificat în sferturile de finală ale Ligii Națiunilor
Campionate
Olanda - Ungaria 4-0 » „Portocala mecanică” a câștigat la Amsterdam și s-a calificat în sferturile de finală ale Ligii Națiunilor

Scene REVOLTĂTOARE! Haosul a continuat și la conferință » Kosovarii au sărit la bătaie, cu Mircea Lucescu la 3 metri distanță: „Să vă fie rușine!”

Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează